Pe la mijlocul anilor '30 au venit la Bucuresti niste ziaristi din Franta Fronturilor Populare, care au constatat un lucru care li s-a parut monstruos: colegi de-ai lor de stanga din Romania erau prieteni cu gazetari de dreapta sau chiar de extrema dreapta. Polemizau in ziare, dar stateau bucurosi impreuna la aceeasi masa de cafenea sau de restaurant.
Pentru ziaristii francezi, faptul acesta era de neconceput. Daca aveai un adversar, trebuia - dupa ei - sa-l urasti de moarte, nu sa bei sprituri cu el, cum faceau Mircea Eliade cu Belu Silber, Emil Cioran cu Alexandru Sahia - care se mai si imprumutau reciproc cu sume de bani - ori N. Carandino cu Toma Vladescu, directorul de la "Buna Vestire", pe care i-a legat o prietenie de-o viata...
Belu Silber, care in 1945 avea sa lanseze de pe podiumul unei catedre universitare memorabila afirmatie: "In Romania comunismul va insemna I.V. Stalin plus I. L. Caragiale", a fost implicat in 1931 intr-un proces din care l-a salvat, prin interventiile sale, Nae Ionescu. Nu a trecut mult timp si Silber si-a atacat cu ferocitate binefacatorul intr-un articol. Intalnindu-l la Capsa, Nae Ionescu i-a spus aceste cuvinte care s-au dovedit profetice: "Belule, eu te iert, insa n-au sa te ierte comunistii tai." Om de casa al lui Lucretiu Patrascanu, Belu Silber, care semna in presa interbelica cu pseudonimul Andrei Serbulescu, avea sa faca vreo 15 ani de inchisoare odata instalati la putere tovarasii de idei.
Interventie la politie
Potrivit lui Pandrea, la rugamintea sa, Nae Ionescu a intervenit la prefectul Politiei, Gabriel Marinescu, pentru ca acesta sa faca scapat pe un alt militant comunist, Imre Aladar, eliberandu-i un pasaport cu care a putut parasi Romania.
Acest mod de a pune omenia si relatiile omenesti deasupra crezurilor politice si-a atasamentelor ideologice s-a manifestat din plin in decursul perioadei interbelice. Romania avea pe atunci un Print Rosu, inscris din 1933 in Partidul Comunist si membru fondator al Comitetului National Antifascist, pe nume Scarlat Calimachi. Patru dintre stramosii sai fusesera domnitori, iar unul mitropolit al Moldovei. Scarlat Calimachi era scriitor - infiintase revista de avangarda "Punct" -, ziarist si publicist de stanga, colaborator asiduu la "Adevarul", "Dimineata" si "Cuvantul liber". Fondase si condusese el insusi ziare locale, precum "Clopotul" din Botosani.
In ultimele luni ale dictaturii carliste, Printul Rosu a fost internat in lagar, ca si Lucretiu Patrascanu. In septembrie 1940 a venit la putere, dupa abdicarea Regelui, guvernarea antonesciano-legionara. Director al Sigurantei Statului a fost numit tot un print, Alexandru Ghica, poreclit Printul Verde. Cei doi printi erau veri. Printul Verde l-a eliberat din lagar pe Printul Rosu si odata cu el si pe Lucretiu Patrascanu, ca sa nu bata la ochi ca si-ar fi scos din detentie doar varul. Acesta din urma a dus-o decent sub comunisti, ocupand intre 1948-1963 postul de director al Muzeului Romano-Rus. Nu i-a putut plati cu aceeasi moneda varului sau, care a petrecut amar de ani in inchisorile comuniste, unde a lasat colegilor de suferinta amintirea unui gentleman.
Se spune ca in 1944, cand N. Carandino a luat directia ziarului "Dreptatea", un coleg si bun prieten al sau, care avea sa faca o rasunatoare cariera scriitoriceasca sub viitorul regim, i-a cerut sa-l angajeze in redactia pe care o conducea. Inteleptul sfat al lui Carandino a fost: "Tu du-te mai bine la comunisti si cel care ajunge la putere il ajuta pe celalalt".
Spulberarea mitului URSS
Mitul epocii interbelice ca rastimp al libertatii de expresie si prosperitatii l-au cultivat dupa razboi multi ziaristi de stanga, care combatusera vehement randuiala dintre anii 1919-1940, considerata de ei insuficient de democratica si inechitabila social. Zvarliti de comunisti in inchisoare, Petre Pandrea, N. Carandino, Tudor Teodorescu-Braniste, Ion Vinea, Leon Kalustian si-au revizuit radical, retrospectiv si prin comparatie, evaluarile asupra epocii interbelice.
Despre Alexandru Sahia, redactor la cotidianele interbelice de stanga si autor al unui volum de reportaje entuziaste intitulat "URSS, azi", Petre Pandrea nota in jurnal la mijlocul anilor '50: "Daca ar fi trait azi, Sahia ar fi nimerit cu noi la ocna, noi - simpatizantii bolsevismului si ai economiei planificate."
Sahia isi scrise cartea compiland dupa metoda lui Caracudi material de propaganda, inainte sa ajunga in patria lui Lenin. A plecat intr-acolo prin Polonia, insotit de Zaharia Stancu, caruia autoritatile sovietice i-au refuzat viza, intorcandu-l acasa. Intocmai ca Panait Istrati, Sahia a revenit din URSS dezamagit, surprins de discrepanta dintre ceea ce sperase ca o sa vada si ce vazuse la fata locului. Intrucat era un om cinstit sufleteste, vizita in Uniunea Sovietica l-a deprimat si l-a marcat, insa tovarasii de idei l-au sfatuit sa isi inabuse deziluziile spre a nu compromite "cauza". "Dimineata" si "Adevarul" erau ziarele care ii asistasera pe comunistii implicati in procesul din Dealul Spirii, publicasera articole si reportaje despre grevele de la Lupeni din 1929, ca si despre cele de la Atelierele Grivita din 1933, iar Rusia sovietica era pentru oamenii de stanga tara-paradis in care injustitia si nedreptatile sociale fusesera abolite.
Spre deosebire de gazetele de stanga si de extrema stanga, in perioada interbelica "Universul", "Curentul" si multe alte ziare, in consens cu atitudinea oficiala, au mentinut in opinia publica spaima fata de Rusia (dusa la apogeu in anii ultimului razboi mondial). Un cercetator al fenomenului, istoricul dr. Mioara Anton, spune ca rusofobia "a fost unul din principalele motive pentru care stanga, in varianta sa comunista, nu a putut niciodata in Romania."