Daca tot aveam atata liniste si plictiseala, iar politicienii nostri nu prea gaseau motive sa se certe, liberalii au scos din nou de la naftalina bancu’ cu retragerea. Nu, nu aia de la guvernare, ca ar fi chiar culmea sa se retraga tocmai ei, cand ditamai opozitia umbla sa-i retraga ba pe Basescu, ba pedistii lui sau macar pe Monica incapatanata de la Justitie. Nici vorba insa de asa ceva, drept care, cum va spuneam, liberalii au relansat tema retragerii din Irak. Dar nu oricum, ci tot prin vocea nazala a ex-ministrului Atanasiu care, desi nu mai e la aparare si nici nu si-a scos polipii, are un fix cu scoaterea scorpionilor romani din teatrele de operatii irakiene. E drept ca ideea nu i-a revenit chiar din senin ci, banuiesc, abia dupa ce
l-o fi vazut noaptea pe Jay Leno facand bancuri pe seama lui Tony Blair, care tocmai anuntase retragerea unor trupe engleze din Irak. Si, starnind rasul audientei, Leno se intreba retoric ce mare victorie vor fi obtinut americanii acolo, de vreme ce, iata, i se retrag tocmai aliatii! Sigur, faimosul showman nu s-a mai chinuit sa explice telespectatorilor si cum stau lucrurile de fapt dar, pornind de la bancul asta, alde Atanasiu al nostru a inteles ca i s-a ivit un nou moment de glorie daca relanseaza si el tema retragerii. Si, pac, pe piata sezatoarelor televizate s-a revigorat bruscamente grija poporului roman pentru noua democratie consolidata din Irak. Deci, ce mai conteaza ca acolo explodeaza saptamanal cate-un intreg parc auto de masini-capcana, ca mor oameni cu nemiluita si ca militarii nostri nu sunt dislocati acolo ca un ansamblu de calusari, ci tocmai ca sa sprijine, impreuna cu restul fortei multinationale, intoarcerea la pacea reala. Sa ne retragem maine? Ok, n-ar fi nici o problema, ba chiar decizia s-ar putea lua cat ai clipi din ochi. Problema e insa cat ar fi de cinstit fata de partenerii nostri de acolo? N-ar fi! Si n-ar fi nici prima oara in istoria noastra cand am face un asemenea joc parsiv. Sa nu se inteleaga cumva ca sussemnatul n-ar fi partizanul retragerii din Irak, dar nu asa, nici acum si nici oricum! A, ca putem spune si noi ca ne vom retrage, nici o problema, cu atat mai mult cu cat danezii au precizat ca isi recheama acasa cei 400 de ostasi abia in august, iar Mister Blair a anuntat, pentru cine n-a prins nuanta, ca recheama si el la Londra 1500 de rangeri, dar peste... cateva luni. Or, asta putem face si noi, ca nici nu ne doare gura, dand in acest fel semnalul de principiu, dar respectandu-ne si angajamentele fata de aliati. Cu alte cuvinte, fiind cert ca ne vom retrage militarii din Irak la un moment dat, e cazul s-o afirmam public, macar pentru a pune capat acestei false teme, folosita politicianist. A venit, totusi, vremea sa demonstram ca avem onoare si ca suntem parteneri loiali in orice domeniu, pentru toti cei cu care batem palma si cu care defilam umar la umar sau, vorba aia, „sholder by sholder", ca sa ne intoarcem la bancul de la inceput. Bancu’ cu retragerea!
Cronica zileiStiti bancu’ cu retragerea?
Daca tot aveam atata liniste si plictiseala, iar politicienii nostri nu prea gaseau motive sa se certe, liberalii au scos din nou de la naftalina bancu’ cu retragerea. Nu, nu aia de la guvernare, ca ar fi chiar culmea sa se retraga tocmai ei, cand d
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Cronica zileiStiti bancu’ cu retragerea?":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
