Nici chemarea cu aparente oficiale a lui Didi Sfiosu la Palatul din Piata Victoriei, din acea dimineata urmand receptiei oferite inaltului oaspete, acel personaj clapaug, slab si incovoiat sub greutatea inaltimii reprezentand cu atat aplomb o tara minuscula de la malul Marii Caspice, un fel de gubernie scursa ca o scoverga intre doi munti ce ar fi putut adaposti amandoi Corabia lui Noe, nici aceasta chemare nu facea exceptie de la placerea bolnava pentru studierea la microscop a micilor mizerii si slabiciuni ale camarazilor. Il asculta pe Didi Sfiosu asezat in cea mai odihnitoare pozitie in jiltul sau matlasat cu piele de Cordoba pe care se bucura sa o simta cum il inconjoara cu caldura ei animala, cu mirosul ei parsiv de argaseala care nu subtiaza parfumul indescriptibil al pielei de cal si niciodata nu inceta sa o mangaie, jucand cu buricele degetelor lui scurte, carnoase, ca niste papusele, cu unghiile lacuite atent, pe bratele jiltului pe care pielea de Cordoba se mula ca si cand ar fi fost coama unui cal iar el avea senzatia ca simte greabanul. Ma crezi, ii spunea el cate unui invitat mai apropiat, ma crezi ca traiesc sentimentul ca mangai coama calului si stau in jiltul asta parca as sta intr-o sa, calare, pielea asta are o vibratie unica, e vie, respira caldura trapasului tanar, sau si mai exact am credinta, uneori, ca simt mirosul manzului.
Didi Sfiosu avu impresia ca in timp ce mangaia bratul jiltului, Coriolan se pierduse in aceasta placere aproape erotica si uitase de el asa ca relua, socotind necesar sa-si acordeze si tonul cu o secunda mai sus decat atunci cand incepuse.
- Nu stiti cum a pasit pe covorul intins de mine, din ochi, printre toti boschetarii aia, mai multi decat oricand pana aseara, si mai ales dintr-o data mai multi din opozitie, ai nostri parca venisera sa-si ia la revedere de la zidurile palatului, cam mototoliti, spasiti, mierosi, se salutau ca si cand urma sa-i ia la concentrare si le mai ramanea sa se si pupe de despartire, rar care nu le scazuse aplombul, care nu lasase buzele in jos, ca Excelenta Sa; cand dadeau mana intre ei, cu mana moale, nu si-ar mai fi desprins palmele unele de altele, unii se mai si scurtasera, se mai micisera, le intrase capul intre umeri, belalii, convalescenti, astilalti, nu toti, dar destui, parca venisera in recunoastere, sa vada care cum se vor aranja in palat daca ies in alegeri, si erau si mai stapani pe ei, mai infipti, chiar mai obraznici, dadeau mana cu mine foarte veseli si din mers ca si cand ne desparteam in fuga, mai ales la plecare, unii ramasesera prin parcul palatului pe alei, de vorba, n-ar mai fi plecat. Albinuta, cel putin si individul ala cu cap de mort care cand vorbeste musca din cuvinte si trebuie sa astepti pana le si mesteca, parca erau veniti la inventar, i-am prins numarand candelabrele si canapelele de pe coridor, nu mai au rabdare, sa vedem insa. Asa, si sa ma intorc la Agepsina: venea pe dara trasa de mine din ochi si aratata cu mana, venea exact ca si cand ar fi calcat pe covor rosu, adevarat vocea de clopot a Operei, si ca un clopot mergator si venea spre noi, clopotul mare, de la mitropolie, pe cuvantul meu, are darul asta sa calce imperial, insa tot umar la umar cu Maidaneza; iar asta parca ar fi fost o trestie, pe care o tinea aerul din jur dreapta si capul cu barbia usor spre stanga, cum are obiceiul, parca s-ar alinta, zambind nemernic, ca mironositele, un zambet, nu stiu cum sa-ti spun eu Eminenta, de plastic daca ma intelegeti, lipit la comanda, si tinut pe buze intentionat si ticluit anume, chipurile ca sa nu se vada suferinta care o sfasie insa e mai puternica viata din ea, fiindca zambetul e si plin de durere la vedere, partea din el sintetica, falsa, ipocrita si doldora de o mustoasa dulceata a supunerii, cum au, ale dracului, in fiinta lor, muierile care stiu sa te minta; te tin de mana incat zici ca iti zdrobesc destele si te curenteaza insa umezeala buzelor e cea care ascunde parsivenia si stiu ca ea umezeala asta nu te priveste pe tine, ea vine din pofta pe care altul le-o trezeste… asa si cu Maidaneza; din plamada asta e plamadita, si daca ii furi si ochii inchisi pe jumatate hoteste, vezi ca la raze ca dracul din ea e pezevenghi si in gandul ei ascuns mironosita se uita la noi de sus si zeflemitor, insa partea asta cu sfiala si durerea ascunsa si bucuria sfintita cu care ne scoate ochii sa se apare de pacate, ii pacaleste pe toti.
- Vad ca i-ai facut un studiu care se arata periculos, in primul rand pentru dumneata, observa ironic Coriolan Pomposu. Te-a pus pe ganduri, ca sa nu spun ca te-a…, cum sa zic, insemnat; nu te stiam atat de atent si de sensibil la nuante in spatiul psihologiei feminine. Mai ramane sa te intrebi daca la capatul studiului asta mai sti cati ani ai, ca sa ma lamuresc pe deplin.
- Eminenta, eu studiez intotdeauna mediul foarte atent si de data asta recunosc ca am facut-o si mai atent decat de obicei. Si o sa vedeti ca am dreptate. Tin insa minte, fiindca vreau, si cati ani am, insa tineti si Eminenta Voastra minte ca va fi sigur cineva care va uita tot, si cati ani are, si ce angarale il mai tin din scurt rau si inca rau de tot, si asa mai departe, pana la pierzanie. Asta, va rog eu, sa tineti si Eminenta voastra minte. Aici, Eminenta, cine va juca in hora asta, sigur isi va frange si gatul... Insa dati-mi voie sa inchei momentul sosirii vaduvei vesele si a aghiotantei ei.
- Cine e fericitul? insista Coriolan Pomposu amuzat de apararea lui Didi Sfiosu.
- Eminenta, la sfarsitul povestii o sa dezlegati singur misterul, fiindca e o poveste care a si inceput sa se tese sub ochii nostri si sa stiti ca o sa ne trezim cu ochii mariti cat cepele de groaza, curand, ascultati-ma pe mine. Retineti, nu?
-Ascult, accepta, supus, Coriolan Pomposu.
- Eminenta, trestia, firava, unduitoare, plutind, nu facea decat sa rascoleasca si sa sfasie, cum sa zic, sa zdruncine serios admiratia noastra pentru clopotul marii opere, care chiar ca un clopot inainta, v-am spus, imperial, pe covorul cu care o hipnotizasem eu, intinzandu-i-l la picioare numai din desfasurarea protocolara, princiara, a bratului meu invitand-o pe ea si invitand moftangii sa-i faca loc. Venea spre noi ca monumentul de la Adamclisi, ati vazut cum s-a rotunjit si s-a impieptat si cum sta cu mainile departate de trup datorita soldurilor care se arcuiesc exact ca aripile seii de calarie, si ea mareata, Eminenta, ca monumentul de la Adamclisi, fiindca asa arata in ultima vreme, cu gatul care, desi s-a scurtat sub obrajii durdulii, ii tine capul sus si drept si buzele ei de cireasa pietroasa si nasul in vant si genele care flutura, Eminenta, de vantura aerul din jur. Alt trup de femeie Eminenta, alt veltansaung, alte forte se cer ca sa fie pusa in miscare patima acestei fiinte, aici se simte de la un kilometru patima, snaga, mustul; ma uitam cum se ridica genunchii ei sub rochia lunga si cum se rotunjeste rochia pe rotunjimea lor, ma uitam cum se ridica palmele ei ca doua corabii sa te cuprinda, sa-ti cuprinda obrajii, cat sunt eu de facut numai din franghii rasucite cum m-a descris foarte bine nemernicul ala care v-a pictat si pe Eminenta voastra cand cu lansarea Filarmonicii ,,Sarpele rosu’’, dracul ala care n-are nimic sfant, dar ma rog, sa ma intorc la madam Bumbut, cat sunt eu de Didi Sfiosu, Eminenta, nu m-as incumeta... Pai nu e de nici o mirare cum i-au fugit toti barbatii, trei mi se pare, afara de primul, pe care, nenorocitul, a apucat sa-l bage in mormant, fiindca ea l-a bagat, zice ca slabise amaratul, slabise de nu mai ramasese din el decat pielea si osul, iar ailalti nu s-au mai recules nici pana in ziua de azi, ati auzit cum a sarit ultimul de la etajul intai al Intercontinentalului, ultimul, cand s-a intalnit din intamplare cu ea in capul scarilor rasucite de l-a luat cu targa din holul hotelului... Ma rog; acuma cred ca le vedeti cum pluteau amandoua prin mijloul culoarului, insa madam Bumbut o acoperea pe Maidaneza. Dar si cand oboseai s-o cuprinzi pe Agepsina, te linisteai cazand cu ochii pe trestia plutitoare. Si asta venise imbracata tot in rochie lunga, cu mainile goale, nitel rahitice, e drept, dar cat trebuie, subtiri, lungi, inmanusate pana la cot, si mereu, domnule, facand sa se prelinga varful pantofilor jucarie, de lac, de sub faldurile rochiei negre, de catifea, cred, parca n-ar fi fost nici un trup sub aceasta rochie deasupra careia plutea, singur, surasul de care v-am vorbit, nu se vedeau nici ochii, pana la urma, nici capul intreg, nici fruntea alba, inalta, nici parul scurt ca floarea de in, nimic, Eminenta, numai surasul intre bucurie smerita si durere; n-am vazut in viata mea, nu stiu cum sa va spun, un chip mai mincinos in smerenia lui ca acesta, si cunosc la oameni si sunt patit, am platit mult pana m-am argasit si mi s-a facut privirea ca laserul; nu gresesc, am vazut si pe dracul la viata mea, insa dracul e copil neintarcat pe langa fata asta sau ce dracu o fi, ascultati o cutra batrana ca mine care n-a vazut lacrimi in coltul ochilor mai mincinoase ca la femeiusca asta si cu atata miere in privirile ei incat iti vine mereu sa te stergi pe obraji de otrava lor dulce.