Timid, dar tenace, Nicolae Ulieru se intoarce din neant. Cu dezvaluiri despre evenimente petrecute acum 17 ani, pe care le prezinta ca pe descoperiri de ultima ora.

Ex-purtatorul de cuvint al SRI de pe vremea „profesorului" Virgil Magureanu isi da tot mai des cu parerea despre faptele mai vechi si mai noi ale reprezentantilor Serviciului de Informatii Interne. Fostul specialist al raspunsurilor enigmatice, care prefera sa faca pe gazetarul decit pe purtatorul de cuvint al lui Magureanu, e din ce in ce mai guraliv si mai transant in afirmatiile sale. De ce? Simplu, pretinde Ulieru. Acum a sosit momentul. Tot acum a sosit (din nou) momentul si pentru fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu sa iasa in fata pentru a face noi interpretari ale unui trecut in care liderul regional s-a ilustrat mai mult printr-o nonactiune verboasa si aproape totdeauna prin scenarii ale neputintei, prezentate periodic opiniei publice drept victorii morale.

Cei doi nu sint singurii care conteaza pe uitarea opiniei publice, pentru a-si recapitaliza trecutul cu prilejul vreunui scandal public. In ultima vreme au iesit de la naftalina tot soiul de personaje extrase din agenda de telefon de ziaristi in criza de interlocutori. Singurul merit al acestor persoane e ca la un moment dat au ocupat o functie publica importanta, prin singurul concurs pe care-l puteau cistiga: cel de imprejurari. Sefi de servicii cu aer de aprozaristi, generali cu aspect de ordonante isi dau la intors imaginea unei incompetente mai rele decit impostura, debitind banalitati sau secrete pe care le stie toata lumea, ambalate in tipla dezvaluirilor. Dincolo de dorinta de a fi din nou bagati in seama, atit de fierbinte incit le da sudori in direct, ceea ce-i mai uneste pe acesti fosti sefi si umbre de sefi e disponibilitatea. Asteapta sa fie chemati sau rechemati intr-o functie cu sofer la scara. Privirea odinioara cetoasa a lui Nicolae Ulieru a capatat o agerime de nebanuit, iar vocea lui discret-misterioasa de pe vremea cind spunea „No comment!" in locul lui Virgil Magureanu are inflacararea unui sef de galerie in cautarea unei peluze de ocupat. Ulieru spune azi ceea ce i-a ramas in git in ’90 si ’91. Dar pina si in dezvaluirile de acum are grija sa demaste morti, care nu-i pot raspunde decit in vis, sau puscariasi, carora li se acorda dreptul la replica numai in zilele cind au „vorbitor". Altfel, ori l-a lasat memoria, ori il clatina cite un acces de discretie ale carui simptome aduc izbitor cu amenintarea voalata.

Proclamind ca a sosit momentul pentru dezvaluirile lui iesite de mult din termenul de garantie, Nicolae Ulieru face autostopul in asteptarea unui fantomatic Magureanu care sa-l scoata din binemeritatul sau anonimat de azi. La fel, si Emil Constantinescu, asezat la marginea drumului, asteptind un eventual Corneliu Coposu.