Fostul lider al minerilor oscileaza intre Frankenstein si duhul din lampa lui Aladin.

Pentru unele boli exista cite o buba, o pata, un semn care le tradeaza in fata medicului. Si de atunci incolo, tratamentul este clar. Tintit catre microbii din corp. Semnul respectiv se cheama patognomonic, iar existenta sa poate fi transpusa cu succes si in spatiul mai larg, al bolilor de spirit, al metehnelor sufletesti, al slabiciunilor mintii. Asa poate fi considerata si inclinatia spre un santaj tentant pe care o manifesta Miron Cozma in ultimul sau interviu. Tipica pentru toti cei care au pus umarul la crearea lui ca personaj public. Care l-au construit din bucati bine gindite si dezgropate pe furis din diverse zone ale crepuscularului social, imbinind poezia cu violenta, obedienta cu spiritul rebel si carisma cu cameleonismul politic. Un Frankenstein veritabil ce arata ca nu e diferit cu prea multe de creatorii sai. Minte, ameninta, promite, spera. Un lung sir de politicieni a copt puroiul ce sta sa iasa din buba ce zace de citiva ani, pe buna dreptate, in inchisoare. Cozma a tacut, a aburit, a crezut ca scapa daca-i acopera pe altii, daca face trocuri. A lansat periodic amenintari vagi pentru a-si promova imaginea. A facut din inchisoare ceea ce politicieni, politisti sau militari fac in libertate. Nu e cu nimic diferit, doar ca ajuta la stabilirea unui diagnostic pentru cei ce inca mai aveau indoieli ca n-a fost un personaj singuratic, un accident istoric.

Asadar, pasul urmator este tratamentul bolii pe care Cozma a lamurit-o. Trebuie identificati toti cei care au avut de-a face cu el si se aflau de aceeasi parte a bitelor. Numele lor trebuie insirate pe o placa si puse acolo unde au crapat studenti, iar mai tirziu jandarmi. Victimele nu cer glorie pentru ele insele. Cer aflarea vinovatilor si rastignirea lor istorica. Ca nu cumva sa creada cineva peste vreo treizeci de ani ca Iliescu o fi fost vreun mare om de stat. O simpla plimbare prin Piata Universitatii il va convinge atunci de adevar. Iar pentru microbii deosebit de rezistenti, care au sapat cele mai mari caverne in carne, tratamentul merge pina in sala de judecata, iar de acolo in terapia intensiva cu privare de libertate.

Trebuie avut grija la un lucru. Ca un veritabil personaj de poveste, Cozma Frankenstein se face duhul lui Cozma Aladin si, iesit din lampa de miner, ne implineste trei dorinte. Prima este condamnarea lui Iliescu pentru implicarea sa in mineriade. A doua este dezvaluirea unei retele intregi de politisti, militari, ministri si parlamentari care au pus umarul la sinistrele intimplari de groaza cu mineri.

A treia este insa o dorinta impusa. Propria sa libertate. O miscare terapeutica pentru care democratia romaneasca poate fi acuzata de malpraxis si aruncata, din nou, in putul de mina al istoriei de doi bani.