Si in democratie este simplu sa te transformi in sclav. Se poate intampla lin, fara macar sa-ti dai seama. In timp ce ai senzatia ca esti cum nu se poate mai liber.
In democratiile noastre spre sclavie el nu este plin de suferinta. Nu te leaga nimeni la stalpii infamiei si nici nu te pune cu nasul in fum de ardei iute. Ba, din contra. Drumul spre sclavie poate sa fie o alunecare usoara, fara ca sa simti ceva special. Cateva semne exista si le poti observa daca esti atent. Prima data poate ca observi parerea ta nu seamana cu cea a multora din semenii tai. Vezi ca este evident si chiar rational ceea ce crezi tu, dar ceilalti parca sunt orbi la argumentele tale. Nu-i nimic, iti spui, oamenii sunt prosti, nu inteleg. Te uiti la televizor dar acolo analistii care critica puterea politica sunt tot mai rari. Sunt contrati de telefoane in direct, sau pe forumuri de ziare sunt apostrofati dur de o serie de forumisti cu experienta. Li se spun „bolsevici, comunisti, fascisti". Nu stii ce sa crezi, dar ideea ta iti este inca vie in minte. Unul din prieternii tai este scos de la un show de televiziune pentru ca l-a criticat pe unul din politicienii puterii. Este inlocuit de analisti cu papioane fine care vorbesc despre Existenta cu litera mare, nu despre vulgare vieti de roman. Totul ar fi perfect, spune un filosof de televiziune, daca nu ar fi opozitia asta care streseaza din cand in cand puterea cu intrebari din Parlament sau cu cereri de demitere sau revocare. Conducerea inteleapta nu este lasata sa reflecteze si sa planifice de doua trei voci neprelucrate din popor. Aproape ca te astepti sa auzi ca opozitiei ar trebui sa-i confiscam corzile vocale.
Vezi cu ochii tai lucruri despre care ti se spune ca au fost doar o iluzie nefericita. Oricum, vin oameni platiti sa masoare cum scazi tu in sondaje chiar si atunci cand dormi. Totul este sa accepti ca esti mic, insignifiant, un gandac usor de strivit sub talpa grea a democratiei indelung asteptate. Si ca nu exista nicio cale pentru a se valida social parerea ta. Te poti trezi ca nevasta ta este amenintata discret de directorul institutiei unde lucreza. O mana de oameni galagiosi, pentru ca gargara este singura lor sansa, ii conving pe unii sa-si dea demisia ca sa scape de tracasare. Televiziunile incep sa aiba stapani tot mai clari, iar ziarele nu mai raman pe mana jurnalisticii. Informarea publica este, nu-i asa, o chestiune prea serioasa pentru a putea fi lasata pe mana jurnalistilor. Da, jurnalistii sunt pericole sociale, pot santaja, se pot asocia in scop infractional si ar putea chiar sa o ia razna sa vrea intr-o zi sa strige despre goliciunea regelui. Barbatii aceia puternici de la putere se impart in doua gasti si se joaca de-a oligarhiile, se bat cu sabii ninja in sala tronului. Tu, spectator de televizor, trebuie neaparat sa-ti tii gura, altfel o sa scazi in sondaje. Tradarea devine pe zi ce trece o acuzatie tot mai frecventa, ministri sunt acuzati de acest lucru iar alesii din Parlament sunt zilnic aratati ca niste tembeli adormiti... Fata de marile probleme de tradare ale tarii micile tale nedreptati sau probleme iti vor parea tot mai ridicole. Nimeni nu vorbeste despre saraci sau despre bolnavi. Nici batranii sau handicapatii nu mai au dreptul la vizibilitate. Salariile nu se pot mari, pensiile nu pot creste. Doar averile celor din top 300 se pot dubla de la an la an. Procurorii pot asculta pe oricine 30 de zile, fara mandat, si se argumenteaza ca asa este bine... Nu putem schimba nimic, ti se spune, si frica incepe sa ii cuprinda pe cei mai multi. Peste toate, Marele Barbat devine singura solutie. Frica incepe sa „creasca ca o buruiana", cum scria Havel despre societatea de dinainte de 1989. Incepi sa recunosti frica, era un sentiment pe care l-ai trait mai demult. Buna si frica, poti sa te consolezi, este si ea o certitudine! Apoi faci tot mai multe concesii, lucruri si nuante la care tineai, devin mai putin importante. Te uiti tot mai des la televizor si televizorul are oameni platiti
sa-ti spuna totul. Lumea ta este tot mai interpretata de altii. Te simti incoltit, incepi sa taci tot mai mult. In loc sa te revolti, te gandesti tot mai des sa emigrezi.
Intelectualii, sau cei care au orgoliul sa se numeasca asa, fac liste de sustinere pentru cei mai puternici oameni in stat. Ei ii taxeaza pe cei slabi ca fiind o amenintare pentru democratie. Nu mai stii ce sa crezi, esti debusolat.
Vorbesti tot mai putin despre politica, fotbalul devine un subiect serios, ca si buletinul de sport de la televizor, tot mai lung si fara faze de gol. Un meci vorbit despre care nici macar nu stii daca a avut loc. Nimeni nu mai vorbeste despre viitor. Parca traiesti in trecut, caci doar trecutul nu se poate schimba. Viata ta se transforma in spectacolul vietii tale. Devii spectator la propria ta viata.
Vasile Dancu
Strasbourg