Raportul Comisiei de ancheta pentru investigarea afirmatiilor cu privire la existenta unor centre de detentie ale CIA sau a unor zboruri suspecte ale avioanelor inchiriate de CIA pe teritoriul Romaniei a fost prezentat, ieri, in Biroul permanent al Senatului. Presedintele Comisiei de ancheta, senatorul liberal Norica Nicolai, a anuntat Biroul permanent al Senatului ca unele anexe ale raportului contin documente care se afla sub incidenta prevederilor Legii 182/2002 privind protectia datelor clasificate. Potrivit concluziilor atasate raportului de catre Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO), ‘nu poate fi exclusa complet supozitia privind transferul pe calea aerului a unor detinuti suspecti de terorism, in situatia in care acestia, dupa aterizare, nu au parasit bordul avioanelor straine aflate in tranzit, care sunt supuse principiului extrateritorialitatii’.
OADO mai spune ca nu se confirma supozitiile organizatiilor Human Rights Watch si Amnesty International, precum si ale unor oficiali americani sau europeni cu privire la organizarea si functionarea unor centre de detentie secrete ale CIA in Bucuresti sau Timisoara, centre in care se presupune ca detinutii ar fi fost supusi la tratamente inumane si tortura. Raportul intocmit de socialistul Claudio Fava arata ca Parlamentul European "nu poate exclude, potrivit declaratiilor facute de autoritatile romane, posibilitatea ca serviciile secrete americane sa fi operat in Romania in clandestinitate", iar in acest context, Parlamentul European se declara "extrem de ingrijorat ca este posibil ca autoritatile romane sa nu fi avut control asupra activitatilor desfasurate de Statele Unite in baza militara de pe aeroportul Kogalniceanu".
Documentul parlamentarilor europeni sustine ca ancheta autoritatilor de la Bucuresti a tras concluzii premature si superficiale. Raportul mai mentioneaza "grava ingrijorare" in legatura cu 21 de escale facute pe aeroporturile din Romania de aeronave operate de CIA care, de multe ori, au venit din sau se indreptau catre tari implicate in circuitele extradarilor extraordinare si ale transferurilor de detinuti. Parlamentul European "regreta" escalele in Romania ale unor avioane despre care exista indicii ca au fost folosite de CIA, in alte ocazii, pentru extradarile extraordinare. Documentul enumera cativa dintre suspectii de terorism care ar fi fost transportati cu aceste avioane - Ahmed Agiza, Mohammed El-Zari, Bisher Al-Rawi, Jamil El-Banna, Abou Elkassim Britel, Khaled El-Masri, Binyam Mohammed si Abu Omar. Parlamentul este ingrijorat cu precadere ca doua dintre aceste curse plecasera sau aveau ca destinatie Guantanamo si "incurajeaza puternic autoritatile romane sa faca investigatii suplimentare in legatura cu aceste zboruri".