Emisiunea cu care Realitatea TV a deschis in weekend la Sibiu seria dezbaterilor publice despre integrarea valorilor Romaniei, „Miorita in Europa", a inregistrat o audienta urbana de 1,8 puncte si o cota de piata de 4,4%. Discutia dintre Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Cristian Tudor Popescu si Emil Hurezeanu a depasit Antena 3, care in acelasi interval orar (18.50-21.00) a atins 0,4 puncte de audienta si o cota de piata de 1,09%. Desfasurata intr-un spatiu neconventional din primaria orasului de pe Cibin, dezbaterea de simbata a putut fi urmarita in direct de sibieni pe ecranul amplasat in Piata Mare.