Decizia presedintelui Basescu de a organiza un referendum in a doua jumatate a lunii martie pe tema introducerii votului uninominal, incepand cu urmatoarele alegeri, a provocat o dezbatere aprinsa pe marginea acestui subiect. Liderii PSD si PC au re
Decizia presedintelui Basescu de a organiza un referendum in a doua jumatate a lunii martie pe tema introducerii votului uninominal, incepand cu urmatoarele alegeri, a provocat o dezbatere aprinsa pe marginea acestui subiect. Liderii PSD si PC au reactionat insa, spunand ca propunerea presedintelui ar trebui pusa in practica prin proiect de lege, nu prin referendum. Astel, PC va cere, astazi, Birourilor Permanente ale celor doua Camere sa convoace in regim de urgenta Comisia de Cod Electoral, pentru o analiza a proiectelor deja depuse la Secretariatul Parlamentului pe aceeasi tema. Mentionam ca PSD, PC si PNL au depus deja initiative legislative pe marginea votului uninominal. Social- democratii si-au inregistrat proiectul pe 30 martie 2005, liberalii pe 11 aprilie in acelasi an, tip de vot: uninominal cu compensare pentru ambele Camere, iar conservatorii pe 11 octombrie 2005. Cele trei proiecte au un numitor comun: vot uninominal, insa in viziuni diferite. Liberalii doresc un vot uninominal simplu pentru 50% din mandatele Senatului si Camerei si vot preferential pe lista pentru restul mandatelor. PSD vine cu propunerea votului uninominal majoritar cu doua tururi de scrutin (vot similar celui pentru alegerea primarului), pentru ocuparea tuturor mandatelor de la Senat si Camera Deputatilor.
Conservatorii propun vot uninominal simplu pentru toate mandatele Senatului, vot uninominal simplu la Camera Deputatilor pentru un numar de mandate egal cu cel de la Senat si vot pe lista pentru celelalte mandate. Daca in varianta de lege a liberalilor numarul senatorilor se reduce la 116 si cel al deputatilor la 240, variantele PSD si PC nu prevad nici o reducere a numarului parlamentarilor. PNL prevede constituirea a 8 circumscriptii electorale (arondate celor 8 regiuni economice de dezvoltare), impartite la randul lor in mai multe colegii electorale. Parlamentarii vor fi alesi prin vot uninominal majoritar in doua tururi de scrutin, iar cetatenii vor vota numai unde sunt inscrisi in listele permanente. Acestea sunt cateva dintre prevederile proiectului de lege privind votul uninominal initiat de PSD. Va prezentam in continuare tipurile de vot uninominal: uninominal majoritar (se alege candidatul care a obtinut cele mai multe voturi intr-un colegiu, scrutinul se desfasoara intr-un singur tur), uninominal in doua tururi (daca nici un candidat nu inregistreaza 50% + 1 din voturi, se organizeaza un al doilea tur intre primii doi clasati) si uninominal cu compensare (jumatate dintre candidati se aleg prin vot preferential pe lista, iar cealalta jumatate prin uninominal in doua tururi). Cu toate acestea, argumentele invocate de PC si PSD si anume faptul ca referendumul privind votul uninominal ar costa foarte mult, nu stau in picioare, in conditiile in care, dupa cum se stie, varianta introducerii unui proiect de lege, fie si in regim de urgenta, va dura cateva luni. Sa nu uitam, ca un proiect de lege este intai depus la Secretariatul Parlamentului, apoi este trimis in comisiile de specialitate, unde fiecare ales va aduce propriile imbunatatiri, urmand plenul Camerei, unde vor fi aduse in discutie noi si noi amendamente. Apoi vine Senatul, cu aceiasi pasi, pentru ca in final legea sa ajunga la promulgare la Palatul Cotroceni. Deci ajunge la mana presedintelui Basescu, care poate retrimite legea inapoi in Parlament... Mai mult, nu putem sa nu amintim ca prin informarea Legislativului, procedura de declansare a referendumului a fost deja declansata... De altfel, astazi se anunta o zi plina, in conditiile in care atat PNL, cat si PSD vor inainta noi proiecte de lege privind votul uninominal.

Reactii pe scena politica


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.