Mai mult decat evident, Traian Basescu nu este un jucator de echipa. In jurul sau nu s-au adunat premiantii. Si nici imaculatii.
Mai mut decat evident ca presedintele dezvolta impulsional si lipsit de strategie solutii de moment care pot aduce efecte negative pe termen lung.
Mai mult decat evident, aparatorii domniei sale, putini la numar, au fost extrem de dogmatici in misiunea lor si astfel au devenit necredibili si de "neutilizat" in aceasta confruntare majora. Caci, in afara de cei cativa apropiati jurnalisti ce vor primi ambasade sau alte functii, distinctii sau onoruri, prea putini mai pot fi, cu buna credinta, aproape de un presedinte ilustrat cu tenacitate de presa ca sustinand proceduri pe care le condamna de doi ani de zile. Bucsaru, ALRO etc. nu sunt cazuri fundamental diferite de sustinerea pe care premierul a oferit-o prietenului sau Dinu.
Toate cele de mai sus sunt componentele unui joc politic la care electoratul este prea putin sensibil. Caci electoratul l-a votat pe Traian Basescu stiind ca este implicat in scandalul Flota, stiind ca mananca la Golden Blitz, ca Partidul Democrat nu este format din ingeri.
Electoratul l-a votat pe Traian Basescu pentru exact ceea ce incearca sa faca. Numai ca nu reuseste si nici nu are personaje de anvergura prin care sa-si construiasca succesul. Traian Basescu trebuie sa afle ca a conduce o tara este diferit de a conduce o primarie, un partid sau un vapor.
Marea sfidare pentru Traian Basescu nu este cazul Bucsaru sau ALRO, ci faptul ca devine necredibil ca ar putea face ceea ce promite. Sistemul este prea complicat pentru a-l controla doar prin mesaje directe la televizor.
Sa fim seriosi. Sa ne imaginam o tara al carei presedinte ar fi Adrian Nastase, iar prim-ministru un om de-al sau. Am avea in minte o tara din care chiar si Ion Iliescu ar vrea sa emigreze.
De aceea este important Traian Basescu. Pentru ca este singurul care a incercat sa vorbeasca despre schimbarea reala si institutionala. De facut insa...
Presedintele nu a vorbit despre cauzele reale ale coruptiei si nici despre functionarea fara compromis a CNSAS, locul in care se afla in fapt problemele. Reforma si schimbarea nu se reduc la "lupta contra coruptiei". Si nici aceasta lupta nu poate fi data cu personajele frustrate care o gospodaresc imatur si partizan, creand de multe ori probleme acolo unde nu sunt.
Ne aflam intr-un moment de cotitura in care Traian Basescu poate intra in istorie sau poate iesi din politica. Iar ceea ce pare a nu intelege presedintele este ca adversarii au descoperit antidotul succesului sau. Iar daca Traian Basescu nu isi schimba abordarea, prioritatile, strategia si personajele va deveni din ce in ce mai putin placut.