Pe alde Madam Mungiu o stiu inca de prin anii nouazeci si ceva, de cand chinuia hartia pe la foaia Expres a lui nea Mihai Carciog, unde compunea lungi editoriale insipide si violente, de mi-aduc bine aminte. Apoi, a reusit sa enerveze o tara intreaga prin celebrissimul interviu luat fostului presedinte Ion Iliescu, imediat parca dupa 1996. Atunci s-a laudat, de nu ma-nsel, ca i-a fost prefesor Huntington, un imbecil care era la moda printre sfertodocti la vremea aceea, astazi aflat in mujdeiul uitarii.
De fiecare data am observat incrancenarea si doza de rautate adresata victimelor mediatice care, necioplitele, se incapatanau sa aiba alta opiniune decat a ei. Plus complexul de rigoare afisat tenace. (A compus si ceva teatru, care nu are insa nicio legatura cu literatura). Mai acu ceva seri am avut surpriza, impartasita unui bun prieten, ca respectiva sufera - pardon, dar asta este parerea me - de o prostie incalculabila, haraita, uda, mohorata, vinovata. Intr-o discutie ce avea ca subiect o palma deloc academica, ci parlamentara, data bietei Gherghescu-Macovei, madama si-a dat arama pe fata, intervenind mereu, gafaind, fasaind, amestecand vorbele si glasurile, acoperindu-si locutorii. Prietenul meu mi-a sugerat imaginea demna de lipit pe produsul cu pricina: un sifon prevazut cu un tuturoi sub forma de cioc de ciocanitoare! Sifonul vested luncii!
V-am tot spus ca astia, alde elita si alde Liicheanu nu vor democratie, nu vor competitie, nu vor pluralism! Imperialismul, stadiu suprem al capitalismului (de mahala), perfecta dreptate avea mos Lenin! In rigiditatea lor vor autoritate, ei nefiind altceva decat niste epave culturale ale vechiului sistem, neajunse la caimacul acestuia. Un carturar mult, mult mai de soi ca Liiceanu, savarsit foarte recent din viata, Virgil Candea, Dumnezeu sa-l odihneasca, spunea candva ca romanii si Rromanica seamana oarecum cu plutirea unei carcase pe valurile involburate ale lui Okeanos. In jur, multe si falnice bastimente s-au scufundat, si inainte si inapoi pe viitura Istoriei, al mongol, al austriac, al tarist, al otoman, considerat cel mai bolnav, s.a.m.d. Noi am ramas si am fost si-om fi. Madama in chestie nu aduce numai a reporter-pistol, ci a reporter-bazooka, pus intotdeauna pe harta si pe contrazis. Acest tip, definit exact de un David Lodge, la moda acum pe la Paris, ca ziaristul-pittbull, exista peste tot (amintiti-va de o alta persoana care l-a agresat pe Berlusconi - talianul, corect, s-a ridicat si a lasat-o in ploaie!).
In seara cu pricina, eroina noastra a avut stavila un curajos conlocutor care mai stia si ceva despre Drept, iar pe deasupra a fost "santajata" (dupa spusa personala) de interventia lui Dan Voiculescu. Acesta, cat se poate de limpede, nu a santajat-o decat numind-o Pippidi. Adeca, mai clar, oameni buni: nu se stie concret daca respectivul a avut sau nu ceva misii de la Agie! ( Despre legatura cu Iorga mai bine tacem, caci este stiut cum ca marele savant local a zgariat genotipul cu exemplare scarbavnice). Si activitatea ei, a madamei, pe la gazetele studentesti de pe la Iesi, a facut obiectul unor intrebari. Vreti sa stiti ceva? Pe mine, unul, nu ma intereseaza deloc lucrurile astea. Stiam inca de pe vremuri cu cine aveam de-a face prin cele facultati, stam la taclale cu ei pe diverse terase "de pierdere", nu cred ca m-a turnat vreunul sau vreuna, si-au vazut de cariera lor sarind de la revistele UASCR si UTC direct la BBC sau la Europa Libera, toate bune si frumoase. Urat este cand ies la interval, cum se zice elitist, la orden, bre! Suflete de sluga, mai precis. Ies si dau damfuri dintr-o licoare pribeaga, insuficient mistuita, ca asa li se cere. Nu sade mumos, Bubico!