Stirea cu alde Tr. Ungureanu si cu un alt ametit ca viitori ambasadori este de rasul curcilor. Mai aparuse un zvon, pe vremea domniei lui Emil Constantinescu, cum ca pe lista de capuchehaie ale noastre asteptau, cu multa emotie in grai si in nari, vestitele ghizduri de intelepciune lipicioasa si fluenta, L. Muhaiu si Tircea Moma! Stindarde, oriflamuri, bandiere falfainde de valori autentice si autohtone! Aveam un bun prieten care zicea o vorba mare, demna de reprodus in toate situatiile strivite de amara stanjeneala: "domnule, daca astora le-ai zice bou, ai jigni animalul!". Chestia cu ambasadorii, la noi, cam de cinspe ani, este un fel de desaga de dor de duca umpluta cu fosforosul rumegus al raplatirii candidului si suavului pupat in dos, pardon, scuzati, bonsoar! Cine s-a trecut pe liste de sustinere, dupa tipic, iese in carare si cere demancare, pam-pam! Ca asa a cam fost de cand haul in Principate, inca de pe vremea hanatelor si a hoardelor cele mongole, e o crunta realitate. Dar parca atunci mai cumparai o ambasada, mai trimiteai cate un boier, chiar nou, unul scolit sau la scolit, o rubedenie sau un strain mai de incredere, nu chiar orice perie de lustruit podele si pingele. Il injura lumea pe omonimul meu, adica pe fostul presedinte Ion Iliescu, dar mnealui chiar a trimis niste oameni de meserie. Fireste, opinia me despre Paleologu este clara, un eseist-urechist mazgalitor de revista frivola, dar era un causeur, frate, dadea bine, altaceva! Pai unde era asta si unde alde Stefloi, o amarata din Soldova de paianta, incartiruita prin subsolurile Bucurescilor, de se zicea inainte ca-i de la casa de copchii, ca de-aia facuse ea facultatea de marxism, avea dosar beton, venea de la talpa lata si crapata a tarii rumanesti! Mai mereu posturile si posturile – articulat altfeliu – de hambassadori au fost la noi un fel de recompensa pentru incarcarea unui marfar cu papusoiul laudelor baloase. Diplomatie in urbea noastra mica si in halta adiacenta de pe plai? Poate doar pe vremea comunistilor, si imediat dupa 1945, cand erau trimisi alde Ralea, Stoilov, Iordan, Gafencu s.a., si dupa 1965, cand au fost racolati absolventi de Filologie etc. Atasati culturali au mai fost si inainte tot niste expertizati in meseria de laudatori, dar baremi aia aveau talent – Eliade, Blaga, Ionescu. Acum, la Paris, la tentrul culturalic se gaseste colega Magda Carneci, poeta de mana a zecea si doimaista de-a noastra. Fata buna si de gasca, dar departe de lumea dezlantuita. Bine, macar e ea, caci inainte se afla una, Modreanu, o nulitate. Desigur, aia stiu cu cine au de-a face si nici nu se framanta prea mult sa stie pe unde vine Bucurestiul. Dar daca ar fi fost niscai oameni mai de vaza, poate ca-i interesam si noi intr-o oarecare masura. Cand te gandesti ca ambasadorul Poloniei la Stockholm avea ca obiectiv castigarea unui Nobel, lucru realizat de alminteri prin premierea madamei Simborska! Fireste, Polonia e alta gasca, ea nu a legiferat nici avortul, e mai altfel, nu-i atat de "ooropeana"! Adeca mahalagesc ooropeana, cu tafna de fosti servitori, ca noi!