Birourile Permanente ale Parlamentului decid marti care referendum va avea prioritate: cel pentru demiterea lui Basescu sau cel privind votul uninominal.
Marti, pe ordinea de zi a sedintei Birourilor Permanente ale celor doua Camere se afla atit documentul PSD prin care se cere suspendarea lui Traian Basescu, cit si scrisoarea prin care seful statului solicita Parlamentului sa se pronunte asupra referendumului pe tema introducerii votului uninominal. Ce demers va avea prioritate, tinind cont ca doua referendumuri nu pot avea loc simultan?
UDMR il sperie pe Basescu
Seful Comisiei juridice din Senat, Eckstein Kovacs-Peter (UDMR), lasa sa se inteleaga ca demersul presedintelui ar putea trece in planul doi: „In Constitutie se spune ca Parlamentul va adopta o hotarire, iar presedintele nu poate trece la publicarea decretului prin care declanseaza referendumul decit dupa ce Parlamentul isi exprima punctul de vedere. Cum nu se prevede un termen pentru adoptarea acestei hotariri, presedintele este la mina Parlamentului. Parlamentul poate amina pina la calendele grecesti adoptarea hotaririi".
Coalitia, in inferioritate
Membrii Coalitiei au un argument puternic pentru a pune in fata referendumul lui Basescu, si anume ca acesta este cert, in timp ce un referendum de demitere a sefului statului este conditionat de suspendarea acestuia, eveniment care nu s-a consumat inca.
Opozitia va invoca faptul ca documentul prin care cere suspendarea a fost depus primul si ca introducerea votului uninominal s-ar putea „rezolva in trei saptamini, prin adoptarea legii", dupa cum sustine Mircea Geoana.
Cum se va vota in Birourile Permanente este previzibil, din moment ce actuala coalitie aflata la guvernare are 11 parlamentari, fata de PSD+PC+PRM care numara 15 parlamentari.
Competitia pentru primul referendum
Birourile Permanente ale Parlamentului decid marti care referendum va avea prioritate: cel pentru demiterea lui Basescu sau cel privind votul uninominal.
Marti, pe ordinea de zi a sedintei Birourilor Permanente ale celor doua Camere se
Marti, pe ordinea de zi a sedintei Birourilor Permanente ale celor doua Camere se
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Competitia pentru primul referendum":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
