Scrisoarea deschisa adresata joi de seful statului celor doi presedinti ai Parlamentului, in care ii consulta pe acestia in legatura cu organizarea, in partea a doua a lunii martie, a unui referendum national consultativ cu privire la introducerea votului uninominal, i-a "dezarmat" pe toti cei care credeau ca se va ajunge la o consultare populara in problema suspendarii lui Traian Basescu. De altfel, insasi Curtea Constitutionala a decis, prin Decizia nr.567, din 11 iulie 2006, ca seful statului este obligat sa informeze (sa anunte) cele doua Camere in privinta unui eventual referendum, fara a fi necesara si o aprobare a acestuia, in contextul in care decizia alesilor devine consultativa. Inca din timpul discursului sau din plenul Parlamentului, presedintele a precizat, ca dupa anuntul sau, s-au demarat deja procedurile de declansare a referendumului. In temeiul articolului 90 din Constitutia Romaniei si a dispozitiilor articolului 11 din Legea nr.3/2000, seful statului are competenta exclusiva de a determina problemele de interes national, Curtea Constitutionala catalogand drept anticonstitutionala stabilirea prin lege a acestora de catre Legislativ. Pierzand "batalia", liderii PC si PSD au anuntat ieri ca vor cere Birourilor Permanente ale celor doua Camere convocarea de urgenta a Comisiei de Cod Electoral si parcurgerea in procedura de urgenta, a tuturor etapelor legislative de adoptare a acestui vot. Aruncand in lupta scuze precum "costurile uriase" ale unui eventual referendum, PC considera ca dezbaterile Comisiei de Cod Electoral reprezinta o idee mai putin costisitoare. Luand in calcul faptul ca pana acum au fost depuse la Secretariatul celor doua Camere, cel putin 15 proiecte de lege privind votul uninominal, multe aflate la sertar de cativa ani buni, numai discutiile pe marginea paternitatii acestei idei ar dura cateva luni. Si apoi, traseul obisnuit al unui asemenea proiect de lege, fie si el depus in procedura de urgenta, este unul extrem de birocratic: depus la Secretariat, apoi intra in dezbaterea unei comisii, se discuta in contradictoriu, fiecare partid venind cu propriile amendamente, apoi se prezinta in sedinta plenului unei Camere. Intervin noi amendamente si un eventual vot favorabil. Apoi este trimis la cealalta Camera a Parlamentului, noi discutii, un nou vot. Si in fine, proiectul daca devine Lege, este trimis la Cotroceni pentru promulgare. Daca seful statului o considera nefundamentata, o poate trimite inapoi in dezbaterea Plenului... Vor trece luni bune, in conditiile in care notiunea de colaborare intre partide devine la noi cel mult, o noua etapa de pretentii, bete in roate reciproce si negocieri peste negocieri...

Tipuri de vot uninominal
1. Sistemul electoral majoritar uninominal care prevede alegerea unui singur deputat intr-o circumscriptie, acesta fiind candidatul care intruneste cel mai mare numar. Alegerile pot avea loc in doua tururi , precum in Franta, sau intr-un singur tur ( Anglia).
2. Sistemul electoral uninominal cu compensare ( mixt) este cel mai folosit si presupune alegerea a 50 la suta dintre parlamentari prin vot pe liste deschise si a celeilalte jumatati prin vot uninominal majoritar. Prin acest tip de vot se favorizeaza prezenta in Parlament a minoritatilor si a partidelor mici.
Fiind mai simplu, mai ieftin, mai usor de inteles, ofera posibilitatea de a-l pedepsi pe cel pe care l-ai votat, avantajeaza partidele regionale si minoritatile etnice. Printre dezavantaje amintim incapacitatatea invingatorilor de a reflecta cu precizie distributia voturilor si faptul ca "vedetele" nu au garantia ca vor intra in Parlament.

Trei proiecte, deja, inregistrate...
PSD, PC si PNL au depus proiecte de lege privind votul uninominal. Social-democratii au depus proiectul pe 30 martie 2005, cerand vot uninominal in doua tururi pentru ambele Camere. 19 senatori si deputati PSD au depus, la Camera Deputatilor, un proiect de lege privind instituirea votului uninominal pentru ambele Camere ale Parlamentului. „Initiativa ne apartine. Ne uitam cu mirare cum alti lideri politici, in criza de subiecte, relanseaza aceasta initiativa", sustin pesedistii. Proiectul prevede alegerea senatorilor si a deputatilor pe baza de vot uninominal majoritar, in doua tururi de scrutin, pentru un mandat de patru ani.

PNL: un singur vot pentru un singur candidat
"PNL a fost primul partid care a initiat un proiect de lege privind votul uninominal in 2003, proiect respins in legislatura trecuta de voturile PSD si PRM", se arata in-tr-un material publicat, luna trecuta, pe site-ul oficial al partidului. "PNL a depus un nou proiect de lege pe tema votului uninominal, in septembrie 2005. Acesta a fost si punctul de plecare, in constituirea Comisiei parlamentare speciale si in redactarea noului Cod Electoral.
In septembrie 2006, Delegatia Permanenta a PNL a solicitat tuturor partidelor parlamentare sa sustina procesul de elaborare si adoptare a Codului Electoral. Acesta trebuie sa aiba ca punct central votul uninominal pentru ambele Camere ale Parlamentului, conform principiului "cetateanul sa exprime un singur vot pentru un singur candidat, fara vot de lista".

PC: vot uninominal majoritar la Camera, vot pe lista la Senat
Partidul Conservator va cere, luni, Birourilor Permanente ale celor doua Camere, sa convoace in regim de urgenta Comisia de Cod Electoral, pentru o analiza a proiectelor deja depuse pe tema introducerii votului uninominal, ne-a precizat conservatorul Sergiu Andon, presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor. "Proiectul nostru privind votul uninominal a fost depus la Parlament, potrivit procedurilor in vigoare, la inceputil anului 2005. Ulterior, s-a constituit o Comisie pentru elaborarea Codului Electoral, a celor doua Camere, si toate proiectele de imbunatatire a Codului Electoral au trecut la aceasta", ne-a mai declarat Sergiu Andon. Proiectul conservatorilor vizeaza votul uninominal majoritar la Camera si vot pe lista la Senat.

Reactii pe scena politica