Comandantul contingentului polonez implicat in confruntarile de sambata, de la Pristina, in care trupele ONU de mentinere a pacii in Kosovo au ucis doi etnici albanezi, atribuie responsabilitatea pentru incident jandarmilor romani din acelasi detasament, relateaza Warsaw Business Journal, citat de Mediafax. „Nu noi am jucat rolul principal, ci romanii. Noi am folosit mai putin de o suta de gloante de cauciuc si nu am tintit in zona capului, deoarece acest lucru contravine regulamentului“, a declarat Robert Zolkiewski, comandantul contingentului polonez.