Traian Basescu a declarat, ieri, in Parlament ca va declansa un referendum prin care va solicita romånilor sa opteze pentru introducerea votului uninominal. Declaratia sefului statului pare a fi o contramiscare la suspendarea sa. “Va consult cu privire la organizarea unui referendum cu privire la introducerea votului uninominal la Senat si Camera Deputatilor incepand cu urmatoarele alegeri parlamentare”, le-a spus presedintele parlamentarilor, aratånd ca “procedura curge din acest moment”.

Parlamentarii PSD, PRM si PC au decis la unison sa nu participe la sedinta comuna dedicata mesajului prezidential. Astfel ca seful statului a fost nevoit sa se adreseze unei sali pe trei sferturi goala. Conservatorul Sabin Cutas este convins ca Basescu incearca sa blocheze suspendarea din functie, prin propunerea privind votul uninominal. Mircea Geoana spune insa ca decizia presedintelui este o smecherie ieftina.

Basescu a declarat, ieri, in Parlament ca va declansa un referendum prin care va solicita romanilor sa opteze pentru introducerea votului uninominal. Declaratia sefului statului pare a fi o contramiscare la suspendarea sa.

„Practica ascunderii in spatele listelor de partid, a migratiei dintr-un judet in altul, in speranta ca anonimatul va proteja din nou interesele inca un ciclu electoral au fost in acesti 17 ani modalitati de a evita responsabilitatea directa in fata cetatenilor“, a precizat Basescu.

„Uneori, chiar si politicienii tineri, in absenta unui vot direct, risca sa devina copii fidele ale mentorilor politici. Exista cazuri in care chiar tineri politicieni contribuie la blocarea reformei clasei politice. In prezent, asistam la victoria interesului de partid asupra interesului public. Iar acest lucru trebuie privit cu ingrijorare cu atat mai mult cu cat asteptarile de la clasa politica romaneasca sunt altele in prezent decat erau acum cateva luni. Am intrat intr-un sistem cu reguli noi si cred ca si clasa politica romaneasca trebuie sa isi doreasca sa evolueze in fata natiunii dupa reguli noi, de nivel european“, a mai spus presedintele.

Coalitiile transpartinice...
„Am vazut coalitii transpartinice impotriva reformei si impotriva dorintei opiniei publice. Am vazut cum in actualul sistem electoral se poate guverna fara sprijinul opiniei publice. Am vazut cum, in actualul sistem electoral, sunt mai importante controlul asupra parghiilor statului si intelegerile de culise, decat sprijinul opiniei publice si dorinta acesteia de reforma“, a atras atentia seful statului.

... si intelegerile de la varf
„Deseori, aceste coalitii transpartinice se bazeaza pe intelegeri la varf, in spatele usilor inchise, in care politicieni fara un sprijin real in randul electoratului, protejeaza alti politicieni asemeni lor, politicieni care isi permit cu aroganta sa incerce in mod repetat sa influenteze justitia si pentru motivul ca nu au ajuns niciodata sa dea socoteala direct cetatenilor, ci doar sponsorilor si prietenilor“, a accentuat presedintele.

„Coalitiile transpartinice au ajuns sa fie angrenate uneori in proiecte aberante, fara nici o legatura cu realitatea, cum ar fi inventarea cu orice pret de conflicte politice, sau in atacarea proiectelor de reforma institutionala, in scopul protejarii propriilor interese.

Votul uninominal va inversa raporturile de putere in cadrul partidelor - ajungandu-se la situatia in care conducerea partidului va depinde de sprijinul parlamentarilor, nu parlamentarii de sprijinul conducerii. Votul uninominal va inversa raporturile de putere in cadrul politicii romanesti - printr-un transfer de putere de la conducerea partidelor catre electoratul de la nivel local“, a explicat presedintele necesitatea votului uninominal

„In baza art 90 din Constitutia Romaniei si a art 11 si 12 din Legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, precum si a Deciziei Curtii Constitutionale nr 567/2006, va consult cu privire la organizarea unui referendum cu privire la introducerea votului uninominal la Senat si Camera Deputatilor incepand cu urmatoarele alegeri parlamentare“, a conchis presedintele, accentand ca „Procedura curge din acest moment“.

'Procedura curge din acest moment>>
Basescu despre declansarea procedurii de initiere a votului uninominal

Ce spune Constitutia
Art. 90. Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national.

Ce spune Legea referendumului:
Art. 11. (1) Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa isi exprime vointa prin referendum cu privire la probleme de interes national. (2) Problemele care se supun referendumului si data desfasurarii acestuia se stabilesc de presedintele Romaniei, prin decret. (3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului initiat de presedintele Romaniei urmeaza sa fie exprimat, printr-o hotarare adoptata in sedinta comuna a celor doua Camere, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

Boicot total al Opozitiei

Opozitia a boicotat discursul presedintelui pe care a preferat sa-l urmareasca de la televizor, stand fiecare in biroul sau. Parlamentarii PSD, PRM si PC au decis la unison sa nu participe la sedinta comuna dedicata mesajului prezidential. Astfel ca seful statului a fost nevoit sa se adreseze unei sali pe trei sferturi goale. Ministrul proaspat sanctionat cu un vot de blam in Senat, Monica Macovei, s-a asezat si ea in randurile destinate parlamentarilor PD, desi nu are aceasta calitate. Presedintele nu a schimbat prea multe formalitati cu cei delegati sa conduca sedinta comuna, nu i-a salutat in mod special pe alesi si a trecut direct la tribuna pentru a-si citi discursul.

Dupa un discurs de circa 25 de minute, presedintele Basescu a parasit sala de sedinte fara a face alte comentarii. El a refuzat orice declaratie de presa si a plecat in tromba inconjurat de sepepisti.

Ciuca (PC): Presedintele ne-a jignit in mod constant
Purtatorul de cuvant al conservatorilor, Bogdan Ciuca, a anuntat cu zece minute inainte de sosirea sefului statului ca PC nu va participa la sedinta. „Presedintele a jignit Parlamentul in mod constant si brutal si nu a venit cu clarificari pana acum.