Dupa ultima sedinta a Senatului, este clar ca nu mai au niciun rost comentarii critice la adresa Parlamentului. La foarte putin timp de la intrarea in UE s-a intamplat ceea ce toti doream sa se intample; parlamentarii s-au europenizat subit, au devenit mai patrioti, mai responsabili, mai motivati. Sunt mandru de Senatul meu si cred ca multe tari ar dori unul la fel. Pentru binele umanitatii, l-am putea ceda oricui doreste, chiar fara licitatie; vom reusi imediat sa incropim altul la fel.
Putem deci sa ne ocupam de problemele noastre serioase.
Pe 11 februarie s-au implinit 100 de ani de la marea rascoala a taranilor, rascoala justificata de saracia lor si de cupiditatea arendasilor. Au existat, din pacate, multe victime umane. Nu atatea cat a prezentat propaganda comunista care, in plus, dupa '89, ca sa micsoreze sansele electorale ale PNL, i-au facut responsabili pentru victimele rascoalei. Adevarul este ca la putere erau conservatorii. Mai mult, dupa terminarea rascoalei, PNL, prin vocea lui I.G. Duca, a intervenit in Parlament pentru mai drepte a€śinvoieli agricole. Bine, dar acesta era autenticul partid liberal; mai tarziu insa, a devenit la fel ca cel de azi; au existat sciziuni, au aparut tradatori printre fruntasii partidului si printre lideria€ť.
Taranimea a constituit, in cursul istoriei, principalul stalp al patriotismului si romanismului; bun de carne de tun, bun pentru a munci, in conditii aspre, bun de folosit in alegeri, taranul n-a fost totdeauna rasplatit asa cum merita. Patriotismul lui era legat de pamant; de aceea, inaintea primului Razboi Mondial, multi au plecat sa stranga bani pentru ca, la intoarcerea in tara, sa-si cumpere pamant; dar putini s-au intors.
Dupa terminarea primului Razboi Mondial, multi din cei care au luptat in razboi au primit ceva pamant. Oamenii gospodari au reusit sa-si incropeasca o gospodarie, uneori infloritoare; o oarecare pace sociala s-a infiripat. O data cu instaurarea comunismului, nationalizarea marilor mosii si impartirea lor taranilor, i-au incantat pe acestia. Dar la scurt timp a urmat colectivizarea. Pentru un timp, taranii au crezut propaganda comunismului; pana sÂau convins de cuantumul apreciabil al cotelor catre stat. A urmat o a doua rascoala taraneasca, despre care nici presa vremii, nici manualele de istorie n-au pomenit nimic; eu am trait-o la mine in comuna. La 11 ianuarie 1958, taranii s-au dus la Primarie si au rupt cererile de intrare in CAP, pe care, de fapt, nici nu le scrisesera ei. Lucrul acesta s-a intamplat in mai multe sate din Moldova de Jos. In unele din ele, repercusiunile au fost dure, mergand pana la eliminarea fizica a unor nemultumiti. La mine in comuna au fost arestate 53 de persoane, din care 22 au facut multi ani de puscarie. Ca sa mareasca teama, in anul viitor conducerea comunista a desfiintat Manastirea de maici Gologanu, transformand-o in sediul unei GAC.
A fost, poate, ultima manifestare colectiva impotriva noii conduceri. Unii au incercat o opozitie individuala, dar au fost lesne anihilati. Fara pamantul sau, mintit mereu, furat prin cote catre stat foarte mari, taranul a pierdut dragostea de munca, a inceput sa minta si el declarand productii mai mici si insusindu-si ceea ce ramanea. Poate ati uitat, dar culesul roadelor se facea de catre elevi, studenti si militari. Tin minte cum mergeam cu studentii la camp, iar taranii ne priveau batjocoritori de dupa garduri. Mai tin minte ca nu puteam incepe inspectia la profesorul din sat pana cand primarul constata daca cel inspectat nu avea contract pentru cresterea de animale pentru stat.
Aud de multe ori cuvinte grele la adresa taranilor si enumerarea unor defecte, prezentate ca o caracteristica generala: ca sunt betivi, ca sunt puturosi, ca sunt murdari etc. Unele caracteristici au fost determinate, asa cum partial am spus mai sus, de specificul regimului comunist; altele, existente din totdeauna, au fost amplificate. Dar va intreb, de unde sa stie taranii de posibilitatea unui trai mai decent si putin mai imbelsugat? Cati tarani, in cei 50 de ani de comunism, au avut ocazia sa plece in alte tari sa vada cum e acolo? Singura sursa de informare era presa timpului care prezenta iadul de dincolo, ceea ce ii facea pe tarani sa accepte lucrurile asa cum sunt. Nici azi, nici alta data, nu s-a acordat taranilor atentia pe care o merita, n-au fost ajutati sa inteleaga avantajele unui trai european; i s-au prezentat numai partile negative. Au ramas cu ideea ca Iliescu le-a dat pamantul inapoi si de aceea i-au acordat voturile necesare; dar ce vor face cu acest pamant taranii, de acum imbatraniti, fara fonduri suficiente de a lucra pamantul cu mijloace eficiente? Singuri le
va fi greu sa se descurce, dar conservatorismul lor ii va domina multa vreme cu conceptul a€śpamantul meua€ť. Pentru obtinerea fondurilor europene trebuie multa pricepere; trebuie sa prezinti un proiect viabil, ceea ce ma indoiesc ca toti taranii vor putea face. Va aparea poate o noua clasa de arendasi care sa le realizeze un contract necesar.
Nu-i mai acuzati mereu pe tarani; au si calitati, si defecte; dar sunt parintii, bunicii, stramosii nostri.
Si au fost. Si au ramas niste sacrificati.
Doua rascoale
Dupa ultima sedinta a Senatului, este clar ca nu mai au niciun rost comentarii critice la adresa Parlamentului. La foarte putin timp de la intrarea in UE s-a intamplat ceea ce toti doream sa se intample; parlamentarii s-au europenizat subit, au deven
Sursa: Curierul National
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Doua rascoale":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
