Camilla Parker Bowles (59 de ani) se va interna luna viitoare, pentru a suferi o interventie chirurgicala nu foarte complicata, dar destul de neplacuta: ii va fi extirpat uterul. Desi zvonurile iscate de acest anunt facut de Clarence House au vizat in special temeri privind un eventual cancer, medicii ginecologi consultati de ziarul "Bild" spun ca, la varsta Camillei, asemenea operatii se fac si pentru prolaps utero-vaginal (caderea uterului si a vaginului) sau pentru indepartarea unui fibrom. Interventia din martie va avea loc la spitalul londonez „King Edward VII", fiind catalogata drept una de rutina, in conditiile in care anual se realizeaza in Marea Britanie 40.000 de asemenea proceduri.
Dr. Mike Smith spune ca in timpul operatiei va fi prelevat tesut pentru a fi ulterior supus examenului anatomopatologic, insa apropiatii ducesei de Cornwall nu cred ca aceasta ar avea cancer. De altfel, sotia printului Charles intentioneaza sa-si indeplineasca sarcinile oficiale pana in momentul internarii - insotindu-l pe printul Charles intr-o vizita de stat in regiunea Golfului - desi ar fi putut foarte bine sa renunte la activitatile publice.
Ducesa a acuzat primele dureri pelviene inainte de a se marita cu mostenitorul Coroanei britanice, in 2005, cand a fost consultata de ginecologul Michael Dooley. Tratamentul facut atunci a durat mai bine de patru ore, iar explicatia oficiala a suferintei Camillei a fost:"stresul". In martie 2006, ducesa s-a simtit rau in timpul calatoriei facute alaturi de sot in India, iar versiunea furnizata presei a fost: "indigestie". La inceputul acestui an insa, adevarul a iesit la iveala. Problema e - potrivit cotidianului "Bild"- ca mama si bunica ducesei au murit din cauza osteoporozei, iar Camilla, incercand sa-si previna imbolnavirea, a luat, de ani buni, niste medicamente care favorizeaza aparitia tumorilor de uter. Copiii ei, Tom (32 de ani) si Laura (27 de ani) au fost pusi la curent cu iminenta interventiei chirurgicale, declarandu-si intregul sprijin pentru Camilla. Aceasta va petrece in spital cinci zile dupa operatie, dupa care va trebui sa se menajeze inca sase saptamani.