Statul actual a devenit principalul inamic al culturii.

De citeva luni incoace, Cismigiul este intr-o stare jalnica, de cind a aparut un patinoar care pompeaza hituri rap catre blocurile din jur. Constructorii au sapat peluzele cu excavatorul si au lasat maldarele de pamint la vedere. Malul lacului e ocupat cu terase ce servesc bere si spaghetti, iar gunoaiele se itesc de peste tot. Totul sub fereastra primarului Capitalei, Adriean Videanu, care are biroul chiar peste drum. Cismigiul nu e un simplu parc, este un monument cultural, inaugurat in 1854, opera arhitectului vienez C.F.W. Meyer. Pe alei, pina acum citeva decenii, puteau fi vazuti pauni sau veverite. Regulamentele interziceau zgomotul si accesul ciinilor ori al vinzatorilor stradali. Cu rondurile de flori si cu barcile sale romantice, Cismigiul a incintat generatii de bucuresteni. Asta pina sa ii vina de hac invirtitii „tranzitiei".

Trebuie sa ai un suflet de talpa ca sa asisti impasibil la distrugerea unei parti din mostenirea noastra culturala pe care au ocolit-o pina si buldozerele epocii Ceausescu. Macar daca Cismigiul ar fi exceptia. Ma tem insa ca e regula. Cladiri istorice din Bucuresti au fost fie demolate, fie acoperite de panouri publicitare. Biblioteca Nationala sta in paragina de aproape 20 de ani. Opereta inca nu are un sediu al sau. In Piata Palatului se organizeaza concerte kitsch in fiecare luna. Animalele impaiate de la Antipa mai au putin si pornesc intr-un mars de protest inspre Guvern, sa le faca si lor un locas demn de un muzeu de istorie naturala din secolul al XXI-lea.

Toate acestea ridica o problema de principiu. Atunci cind a aparut, statul roman si-a asumat, pe linga altele, si o functie culturala. A dorit sa ii educe si chiar sa ii civilizeze pe romani. Intr-o masura, a si reusit, cel putin pina la cel de-al Doilea Razboi Mondial. A facut scoli, monumente si biblioteci. A pus sa se mature strazile. Daca avem simpatii ultraliberale putem considera, desigur, ca toate acestea au avut un pret prea mare si ca statul trebuie sa se retraga din cultura. Oricum am fi insa, traditionalisti sau liberali, trebuie sa recunoastem ca nu eram pregatiti pentru o a treia posibilitate. Anume ca statul sa devina un agent anticultural.

Intr-adevar, statul nici nu promoveaza cultura, dar nici nu o lasa sa traiasca. Mai degraba o joaca in picioare, atunci cind nu o vinde la bucata. A facut din diplomele universitare un fel de marfa trasa la xerox. I-a transformat pe profesori in contopisti si pe popi in agenti electorali. A subventionat poezie la kilogram in stilul Adrian Paunescu si susanele cinematografice gen Sergiu Nicolaescu. Dar de ce ma mir? Uitati-va ce fel de oameni au ajuns sa ne guverneze, luptatori cu gramatica si dominati de citeva idei fixe. Noi vorbim, la modul general, despre necesitatea unei schimbari a clasei politice. De acord. Adevarata schimbare nu presupune insa doar oameni cu alte idei politice, ci si cu un anume nivel cultural.