"Singur pe lume" pleaca in Italia

Putini dintre cei care lucreaza la Federatia Romana de Fotbal sau care isi desfasoara activitatea sportiva in Complexul National „Lia Manoliu“ din Bucuresti nu il cunosc pe Mirel. In ultimii zece ani l-au tot vazut robotind de dimineata pana seara, carand echipamente, bagaje, mingii, prezent oriunde a fost nevoie de o mana de ajutor si, nu in ultimul rand, arbitrand. Nu multi ii cunosc, insa, povestea. Nu multi stiu ca, in tot acest timp, orfanul din Slobozia a dormit pe unde a apucat si a mancat atunci cand cineva s-a induplecat sa ii intinda o bucata de paine. Desi este cunoscut ca si „copilul de trupa“ al echipei nationale de tineret, oficialii nu s-au gandit sa ii ofere celui poreclit „Singur pe lume“ macar un salariu minim din care sa isi duca traiul. Salvarea lui Mirel pare sa vina, culmea, din partea unor straini. Ajunsi de doua ori in Romania pentru partide amicale, conducatorii Federatiei Italiene de Fotbal Amator au fost impresionati de harnicia si de caracterul baiatului si au hotarat sa il angajeze. Pe 13 februarie, Mirel va parasi Romania cu gustul amar al promisiunii neimplinite a doi dintre jucatorii impo rtanti ai nationalei de tineret, care nu au reusit sa stranga „fabuloasa“ suma de 300 de euro pentru a-l ajuta cu biletul de avion. S-a descurcat, insa, si fara sprijinul celor care sparg 500 de euro pe week-end prin discoteci. Si-a vandut tot ce avea si acum priveste spre viitor cu speranta.

Povestea lui Mirel Pacealoiu a inceput in 1974, in Slobozia, si pana in 1992 nu a fost diferita cu nimic de cele ale miilor de orfani care isi petrec copilaria in casele de copii. „Nu aveam cine stie ce inclinatii spre sport. Mai jucam fotbal din cand in cand, dar nici prin gand nu aveam ca voi deveni arbitru“, isi aminteste Mirel, care a avut sansa ca, la inceputul anilor '90, Ion Olteanu, pe atunci in Ministerul Tineretului si Sportului, sa faca o vizita la casa de copii din Slobozia. Acesta l-a luat la Bucuresti si l-a dus la Complexul Sportiv National „Lia Manoliu“, spunandu-le celor de acolo sa il foloseasca acolo unde este nevoie de o mana de ajutor. „Dormeam pe unde apucam. Azi intr-un hol, maine intr-o camera, poimaine intr-o sala. Atunci cand era nevoie, ajutam sa se arunce gunoiul si faceam curat la bucatarie si imi dadeau mancare de acolo. Nea Valer Stanescu, magazinerul de la nationala de tineret, m-a luat apoi sa il ajut si am ramas atasat de aceasta echipa“, spune baiatul. Cara echipamentele si jucatorii faceau cheta pentru el. „Se strangea cate un milion doua la fiecare actiune. Atunci, in '98, antrenor era Piturca, un om bun. Ma baga de fiecare data in seama si glumea cu mine“, isi aminteste Mirel.

Chivulete i-a platit scoala de arbitraj
Mirel era nelipsit de la meciurile care se jucau in Complexul Lia Manoliu. In primavara lui 1999, dupa ce a dus gunoiul de la bucataria hotelului Sport, el s-a oprit la terenul de zgura al Electroaparatajului, unde avea loc un turneu de copii. „Arbitrau antrenorii si am intrebat daca nu au nevoie de arbitru. Au zis ca da si m-am bagat. Nu stiam eu regulamentele ca la carte, dar vazusem foarte multe meciuri si ii studiasem pe arbitri. Au fost multumiti de mine.

---

Despre autor: