"Am reflectat de multe ori la afirmatia prietenului meu, profesorul american Peter Gross, ca presa romaneasca postdecembrista s-a comportat mai degraba ca un caine de vanatoare decat ca un caine de paza al democratiei. Intre timp, in 16 ani, peisajul canin s-a diversificat: a aparut pudelul de cabinet, maidanezul de serviciu, rottweilerul mercenar care executa adversarul in transmisie directa, caniche-ul de Cotroceni, rase datatoare din coada, bine dresate, bine hranite. Cainele de paza n-a disparut, dar semnalul sau s-a auzit uneori slab, in vreme ce Doamna Democratie adormea pe canapea, in fata televizorului. (...) Dar cel mai greu imi este sa admit ca dezvaluirile jurnalistilor, uneori uluitoare, n-au produs cutremurele sociale asteptate, ca demisia de onoare nu exista in Romania decat ca exceptie, ca marii smecheri ai politicii si economiei ne rad in nas, ca nu s-a prabusit nici un demnitar de rusine. Sa fie aceasta vina presei, <<efectul presei nevolnice>>, de la care publicul asteapta sa rezolve ce nu rezolva institutiile, sa faca dreptate in societate suplinind Justitia, sa impinga lumea inainte? Sa fie aceasta <<media culpa>>? Recunosc ca am simtit adesea pe propria-mi piele aceasta neputinta. <<Mea culpa>>"!, se confeseaza Brindusa Armanca in volumul "Media culpa" aparut de curand in Colectia "Actual" a Editurii Curtea Veche. Despre autoarea cartii si semnatara rubricii omonime din cotidianul nostru, Doina Jela (jurnalist si scriitor) apreciaza ca: "face un gen de jurnalism de investigatie destul de rar atat la noi, cat si in lume. (...) Lucrul cel mai greu in presa, si care ei ii reuseste, este sa vezi ceea ce, cu perceptia tocita, cu reflexele atenuate de obisnuinta si cu condeiul poticnit in locuri comune, aproape ca nimeni nu mai vede". (L.I.)