Urmatorul autor din „Colectia Cotidianul" si-a dorit sa descrie un Mexic imaginar. Adica ce facusera Dickens cu Londra si Balzac cu Parisul.

Carlos Fuentes a debutat in 1954 cu un volum de povestiri, in care combina cu grija realitatea cu fantezia, practica ce avea sa se transforme intr-una dintre marile particularitati ale stilului sau. Primul lui roman, „La región más transparente", era un amplu portret al capitalei mexicane, cu trasaturile sale de metropola neocapitalista care nu isi abandonase inca vechile traditii rurale. In 1962 apare romanul „Moartea lui Artemio Cruz", in care autorul lasa sa curga, paralel, timpul cronologic al povestii, alaturi de monologul interior al protagonistului. Literatura sa l-a impus ca pe un maestru al colajului si al juxtapunerii cinematografice a discursului literar. In anii saizeci a stirnit polemici cu nuvela „Aura", in care urma firul unei enigme pe care alegea sa n-o rezolve in nici un fel. In 1994 publica romanul „Diana sau zeita solitara a vinatorii", o opera cu caracter autobiografic in care scriitorul mexican isi descrie pasiunea facuta la patruzeci de ani pentru actrita hollywoodiana Jean Seberg, facind totodata o radiografie a Mexicului anilor saptezeci. Trei ani mai tirziu vedea lumina zilei volumul de povestiri „Hotarul de cristal", in care Fuentes analizeaza ciocnirile dintre Statele Unite, vazute drept tara cea mai puternica de pe Pamint, si Mexic, o natiune separata de uriasul vecin nordic prin granita naturala formata de legendarul riu Río Grande. In 1998 a publicat, impreuna cu fiul sau, volumul „Portrete in timp", in care zugraveste, prin imagini si cuvinte, douazeci si cinci de personaje.

Citeste mai mult: