Astazi se disputa primele doua meciuri ale confruntarilor din turul intai al Grupei Mondiale a Cupei Davis, una dintre acestea opunand la Clermont Ferrand echipele Frantei si Romaniei. Desi sunt considerate favorite prin prisma celor sase trofee cuce
Astazi se disputa primele doua meciuri ale confruntarilor din turul intai al Grupei Mondiale a Cupei Davis, una dintre acestea opunand la Clermont Ferrand echipele Frantei si Romaniei. Desi sunt considerate favorite prin prisma celor sase trofee cucerite de-a lungul anilor si a prezentei a nu mai putin de 13 tenismani in primii 100 din ierarhia ATP, gazdele si mai ales capitanul nejucator Guy Forget au atras atentia asupra cartii de vizita a jucatorilor nostri. Au ales o suprafata rapida de teren, taraflex, pe care Richard Gasquet si Sebastien Grosjean au obtinut rezultate apreciate in ultima vreme, sperand sa se califice in sferturile de finala. In ce ne priveste mizam pe Andrei Pavel, care are 56 meciuri jucate in Cupa Davis, dintre care a castigat 38, pe Victor Hanescu, 15 meciuri, 7 victorii, Horia Tecau, 4 meciuri, 2 succese si Victor Crivoi, un singur meci. Andrei nu a avut un an grozav, iar Victor a absentat peste sase luni din cauza unei accidentari. Amandoi sunt capabili sa evolueze bine pe orice suprafata, un cuvant important putand sa-l aiba dublul Pavel-Tecau sau Pavel-Mergea, prima varianta fiind mai aproape de adevar. Ei s-au antrenat de luni la sala care va gazdui partida, acomodandu-se cu suprafata iute a carpetei. Intalnirea va putea fi urmarita in transmisii directe oferite de TVR.

Hanescu deschide balul
In urma tragerii la sorti de ieri, Victor Hanescu a fost desemnat sa joace azi primul meci impotriva lui Richard Gasquet. In cea de a doua partida se vor intalni Andrei Pavel cu Sebastien Grosjean. Prima confruntare va incepe la ora 14.00. Maine este programata partida de dublu dintre perechea Florin Mergea-Horia Tecau si Arnaud Clement-Michael Llodra (ora 14.45), iar duminica, in ultima zi, Andrei Pavel il va infrunta pe Richard Gasquet (ora 14.30), dupa care Victor Hanescu va incheia disputa contra lui Sebastien Grosjean


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.