Parlamentarii s-au suparat pe presedintele Basescu, somandu-l ieri sa le ceara scuze pentru ca i-ar fi acuzat in bloc de a fi mana-n mana cu infractorii, prin initierea unor legi. Sigur ca, in principiu, toti parlamentarii de buna credinta, care reprezinta din fericire majoritatea, au dreptul sa se simta lezati si sa se plieze acestui demers al carui purtator de drapel este chiar presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. Mai mult chiar, in cazul proiectului de lege privind scutirile de care ar urma sa se bucure producatorii autohtoni de bere – dat exemplu de seful statului – era vorba de numai cativa parlamentari si chiar reprezentanti ai... PD-ului, care s-au si grabit sa se dezvinovateasca ieri. Dincolo insa de acest episod care inflameaza Parlamentul, in disputele sale traditionale cu Presedintia sau Guvernul chiar si inainte de administratia Basescu, tema adusa in discutie merita atentie maxima. E vorba despre „legile cu destinatie„ care nu sunt aduse in premiera in fata opiniei publice. Subiectul a mai fost invocat de cateva ori in legislaturile precedente, s-au dat si atunci exemple similare cu cazul berarilor, dar de fiecare data totul s-a stins brusc, sub semnul unei adevarate legi a tacerii, care functioneaza transpartinic. Iar de aici inainte nu exprimarea nervoasa a presedintelui Basescu e marea problema, ci faptul ca nu a impins lucrurile pana la capat, cum ii place sa spuna, punand degetul pe legile cu destinatie. Mai ales ca au fost atatea si, cam toate, in zonele cele generoase ale profitului economic. Vorbim deci despre tigari, alcool, cafea, petrol, gaze, energie electrica, imobiliare, drumuri si transporturi, automobile, grau, zahar, ulei iar lista poate continua cu destule alte domenii sau categorii de servicii si produse. Pentru aproape fiecare dintre ele, s-au elaborat in ultimii ani o serie intreaga de legi, ordonante, hotarari de guvern sau reglementari emise cu destinatii precise, adica menite sa raspunda cerintelor sau chiar ordinelor venite din partea unor grupuri de interese vecine cu politicul sau aflate in spatele unor partide, atat la nivel central, cat si sau mai ales la cel local. Daca toata lumea e de acord ca asa-numitii baroni locali au fost si sunt bine reprezentati in majoritatea formatiunilor politice, putem intelege si mai usor care este mecanismul legilor cu destinatie si cum functioneaza el transpartinic. Iar cercurile oligarhice, deja puternic conturate in economia noastra, ilustreaza si mai clar atat destinatarii, cat si parghiile de care se folosesc ei in sfera politicului si parlamentarului. Acesta este, de fapt, subiectul pe care l-a scos la lumina Basescu si bine a facut, chiar cu riscul de a supara parlamentarii, ba chiar de a se spune si despre el insusi ca este inconjurat de oligarhi. Justitia e insa singura in masura sa dovedeasca si sa sanctioneze asemenea legaturi periculoase, dar pana acolo, practicile trebuie franate din fasa, adica tocmai de la nivelul legislativului, unde sunt strecurate, din cand in cand, proiectele de legi cu destinatie. Iar subiectul acesta, exploziv, al aranjamentelor parsive dintre mediile de afaceri si cele politice, a facut obiectul unui film care tocmai soseste pe piata, realizat de Serban Marinescu, dupa un roman al lui Dinu Sararu. Un film cu un titlu care spune tot si pe care mi-am permis sa-l preiau: „Ticalosii"!