Anularea licitatiei, castigate de firma italiana Alenia privind achizitionarea de catre Ministerul Apararii a unor aeronave pe distante medii si scurte, este un "abuz", a declarat, ieri, Paolo Pozzessere, vicepresedintele pentru vanzari al acestei co
Pozzessere a afirmat, in context, ca modelul C-27J Spartan - propus partii romane - indeplinea exigentele privind timpul in care se putea ridica de la sol pana la altitudinea de 5 000 de metri - respectiv 12 minute. Rezistenta podelei acestei aeronave este superioara - 2 000 kg/mp, iar viteza lui C-27J Spartan este de 600 de km/h, sustine Pozzessere. Alenia a vandut modelul C-27 Spartan fortelor aeriene din Italia, Grecia, Lituania si Bulgaria.
Decizia Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor privind anularea licitatiei castigate de Alenia a fost luata in urma constatarii incalcarii mai multor principii ale activitatii de achizitii publice.
"Celor doua firma participante la licitatie, Alenia si EADS-CASA Spania, li s-a transmis documentatia in limba engleza, chiar daca anuntul de participare pentru depunerea ofertelor fusese scris in limba romana", preciza, la sfarsitul saptamanii trecute, purtatorul de cuvant al CNSC, Catalin Popescu.
De asemenea, documentatia primita de cele doua companii nu era identica celei din limba romana. "Totodata, acestora li s-a permis sa depuna o parte din oferte in limba engleza, lucru care nu era prevazut in anuntul de participare, si, din acest motiv, probabil, ca a alungat o parte dintre potentialii participanti la achizitie", a mai declarat Catalin Popescu.
El a adaugat ca, in opinia CNSC, au fost incalcate trei dintre cele opt principii ale activitatii de achizitii publice: tratamentul egal, nediscriminarea si principiul transparentei. Compania italiana Alenia Aeronautica a prezentat, la 1 martie 2006, reprezentantilor Statului Major al Fortelor Aeriene, avionul de transport C-27J Spartan, propus pentru inlocuirea actualei aeronave AN-26 aflata, in prezent, in dotarea fortelor aeriene romane. Avionul propus de compania italiana este echipat cu doua motoare Rolls-Royce, este interoperabil si poate inlocui usor un avion militar de greutate mai mare, afirma reprezentantii firmei Alenia - componenta a companiei Finmeccanica. Dimensiunile compartimentului de transport - 2,60 m inaltime si 3,33 m latime - permit incarcarea de echipamente militare voluminoase, fara a fi necesara demontarea in prealabil a acestora. Lungimea totala a avionului este de 22,79 m. Dotarile electronice ale aeronavei includ radarul APN-241 si dispozitivul de nocturna, compatibil cu cabina pilotului.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.