Va voi spune cateva cuvinte despre o carte pe care am scris-o - la doua maini! - impreuna cu profesorul de fizica Alexandru Boiu, cam acum 20 de ani. Carte care poarta chiar numele de „Proiecte planetare" - si eu chiar cred ca acum a venit vremea lor, a marilor proiecte. Caci doar recenta vizita a lui Bill Gates la noi (omul s-a imbogatit cu 50 de miliarde de dolari in cam timpul scurs dintre cele doua editii ale cartii noastre!) si extraordinara globalizare a informatiei (sunt posesorul unui abonament la MaxTV si va informez ca peste 500 de posturi TV imi intra in casa, prin sateliti si antena!) sunt de ajuns ca sa pot afirma ca teribila schimbare – perpetua – a lumii in care traim arata ca a sosit pe Terra vremea marilor proiecte.

Scurta istorie a cartii scrise in duet arata asa...
Alexandru Boiu scrisese deja „Chei pentru Univers", era profesor de fizica la un liceu din Pitesti si colabora, cu rubrica de stiinta, la revista „Argesul", eu – dincolo de povestirile SF lucram efectiv la „Stiinta si Tehnica" si publicasem „Enigmatic, Pamantul", ambele carti avusesera mare succes in firava literatura de stiinta a deceniului VIII trecut, ne intalniseram si fizic la o Conventie SF, cum ne placea noua sa numim adunarile fanilor iubitori de stiinta si imaginatie, tin minte ca am batut palma pe loc, hai sa ne lansam intr-o aventura pe doua-trei secole, ne-am zis - si, fireste, am lasat timpul sa treaca. Totusi, strangeam amandoi informatie – eu, de prin emisiunile de radio ale posturilor straine si din putinul care mai aparea la Radioteleviziunea Romana, Sandu Boiu taind mii de „fluturasi" din ziarele si revistele vremii, amandoi legand date intre ele, schitand tendinte, simtind pasi pe care stiinta si tehnologiile le faceau, dincolo de „cortina de fier" si de stampilele „strict secret" care se puneau peste institutele de la noi si din vecini. Nu va mai descriu etapele de creatie, cu momente de entuziasm, cand la unul, cand la altul, nici pragul critic trecut, cu prezentarea manuscrisului la editura, unde intram in „bataliile" amicale cu editorul nostru, prietena Constandina Paligora, ignorand zambetul ironic al directorului de la „Albatros", marele Mircea Santimbreanu („Ciudati mai sunteti, mai baieti..."). Ma bucur insa de incurajarile scriitorului Dorel Dorian, referentul cartii, dau manuscrisul unei colege scenografe la TVR, splendida Dana Schobel - incantata de poveste, Dana scoate la iuteala copertile, cele pe care le aveti si acum, face rapid si niste desene interioare - si... asteptam verdictul organelor raspunzatoare de curatenia ideologica a paginilor tiparite pentru marele public...
...Nu mai tin minte ce observatii vor fi fost, la urma urmei, cartea era optimista – pentru ca si eu si Sandu Boiu eram atunci persoane de un optimism patologic - si constructiva, nu contrazicea tezele unui viitor luminos, poate vom mai fi schimbat ceva prin text, poate nu, cert este ca „Proiecte planetare" ia drumul tiparului, ca o astept clantanind din dinti de emotie, ca pe toate celelalte carti ale mele – atunci insa clantaneam in duet! – in sfarsit, apare, in tiraj de, probabil, 60.000 exemplare – imi amintesc ca i-am spus sotiei mele, in seara aparitiei: „Tu nu stii cum ma simt eu acum, cand cartea mea este in casele oamenilor!". In dimineata urmatoare aparitiei cartii, si eu si Sandu Boiu ne-am dus la librarii, eu in Bucuresti, el in Pitesti, pentru a ne cumpara 10-20 de exemplare din „Proiecte Planetare", dincolo de cele 8 capatate ca drept de autor. Ei bine, amandoi am fost intampinati de librarese cu ridicari din umeri: „N-o mai avem, s-a epuizat!...", „Bine, dar a iesit pe piata abia ieri...", „S-a epuizat", „Doamna, eu sunt autorul!"..., „Sa fiti sanatos, s-a epuizat". ...Apoi a venit Revolutia din Decembrie si viata mea a luat o alura nebuneasca. Alexandru Boiu a plecat intr-un univers paralel, poate cel pentru care el avea „cheile". Peste ani, lucrator la UNESCO fiind, vorbesc despre „Proiecte Planetare" presedintelui Conferintei Generale, profesorul Ahmad Jalali. Dar asta este o carte de care UNESCO se poate folosi, imi spune Jalali, nu-ti dai seama ca Terra are acum o nevoie grozava de vise! Iau, asadar, din capitolul I, ideea „Scolii Planetare UNESCO" si... o prezint ca Program de Participare al Romaniei la aventura intelectuala a acestei superbe Organizatii a Natiunilor Unite pentru Educatie, Cultura, Stiinta. Koichiro Matsuura, directorul general al UNESCO accepta programul. La scrisorile mele, multe alte Comisii Nationale UNESCO imi raspund pozitiv, aratandu-se dispuse sa participe la dezvoltarea unei „Radio-Tele-Scoli UNESCO" . Cea pornita din paginile unei carti! Din mintile a doi oameni care au vrut sa serveasca viitorul.
...Reeditarea ne-a fost propusa de Agentia Nationala pentru Cercetare Stiintifica si, partial, va fi sustinuta de mai marii stiintei – caci de povesti de stiinta este nevoie tot mai mult. Indemnat – pistonat! – de colegul si prietenul meu Serban Ursu, intai am recitit povestea acestor povesti de stiinta. Si, la inceput, m-au luat toate spaimele. Pentru ca societatea schimbase mileniul. Informatica explodase dincolo de imaginatia scriitorilor de SF. Gaura de ozon si efectul de sera nu erau vizibile in secolul trecut, iar acum amenintau viata pe Pamant. A cazut Zidul Berlinului - si economia de piata ultraliberala a devenit stapana planetei. China si India s-au ridicat la inaltimi de nevisat acum douazeci de ani.

Ce vreau sa spun: ca viitorul nu mai este cum a fost...
Dar, pe de alta parte... In carte noi inventasem Internetul – i-am spus: Informond – inca din anul 1985! Biotehnologiile sunt la mare pret acum, asa cum ni le imaginasem, in deceniul al IX-lea al veacului trecut. Chimia materialelor s-a transformat in industrie, nanotuburile de carbon au dat peste cap constructiile, toate constructiile lui Homo Faber, asa cum visam noi in acei ani de intuneric. Robotii si, mai nou, nanobotii au preluat in uzine, sarcinile proletariatului din trecut – dar noi stiam ca asa va fi si ne-am trambitat adevarurile – viitoare – catre cele patru vanturi. Si ganditi-va ca, inventand viitorurile potrivite cu mintile si sufletele noastre, amandoi am stat adesea aplecati asupra paginii de lucru, luminati fiind de mijloacele tehnice ale Evului Mediu: lumanarile. Asta pentru ca, din ordin politic, bravii energeticieni romani ai anilor ‘80 ne inchideau lumina electrica aproape in fiecare seara. O carte despre secolele XXI si XXII, scrisa la lumanare –
nu-i asta o carte ciudata?...
... Una peste alta, iata ce vreau sa va spun – si cu asta ne despartim de domnia ta, cititorule, si eu, vecin al dumitale din Tara Mioritei, si Alexandru Boiu, din universul in care se afla: aceasta carte, pe care te invitam sa o citesti, scrisa la doua maini acum mai bine de douazeci de ani s-a dovedit un splendid exercitiu de libertate, care si pe noi si pe cititorii nostri ne-a facut sa ne simtim liberi, in profunzimile propriului nostru creier...