Cele doua partide care au condus guvernarea de dupa 2004 sunt indreptatite sa le pretinda. Alianta PNL-PD a dat o noua credibilitate Romaniei, dupa ce, catre finalul de mandat al guvernarii anterioare, se raspandise in cancelariile occidentale sentimentul ca, desi primirea Romaniei si a Bulgariei era in logica asa-zicand inexorabila a extinderii Uniunii, desi decizia politica fusese luata, totusi ceva era in neregula in cele doua tari: progresele erau prea lente, intre promisiuni si realizari persistau decalajele, ca si intre raportari si situatia de fapt. Era greu de imaginat ca procesul putea fi oprit, dar se discuta pe tonuri tot mai ingrijorate despre inoportunitatea acceptarii noastre in organizatie. Pentru ca noul guvern sa schimbe radical situatia, oferind imaginea de mobilizare pentru integrare pe care Comisia Europeana si statele membre o asteptau.
Intre liberali si democrati, cine a fost mai merituos? Argumente au si unii, si altii. Ca lider al Executivului, Calin Popescu Tariceanu a fost cea mai sonora voce pro-europeana. Apreciat la Bruxelles pentru tinuta sa de o remarcabila distinctie, a fost incurajat acolo sa mizeze pe aderare si sa evite destabilizarea administratiei, ceea ce l-a determinat sa renunte la demisia care i-ar fi putut aduce, prin alegeri anticipate, un confort politic sporit. Desemnarea - apoi - de catre liberali a comisarului european din partea Romaniei a dat o confirmare simbolica a meritelor liberale in procesul de integrare.
La randul lor, democratii au desemnat-o pe titulara portofoliului Integrarii, Anca Boagiu, au avut o contributie echivalenta la "facerea temelor" stabilite prin negociere cu Comisia de la Bruxelles. Presedintele Traian Basescu si-a jucat bine rolul constitutional de reprezentare externa, inclusiv in relatia cu Uniunea. PD-ul a trimis ulterior in Legislativul Uniunii un grup de euro-observatori, deveniti intre timp euro-parlamentari, cu prestatii apreciate, drept care craioveanul Marian Jean Marinescu a si obtinut recent o pozitie mai vizibila in structura de la Strasbourg. Dar si liberalul Adrian Cioroianu a devenit vicelider de grup european. Merite reale, greu cuantificabile de ambele parti, asadar.
Revendicari vehemente si repetate s-au auzit dinspre Partidul Conservator, care anuntase ca va ramane in coalita de guvernare atata timp cat, asigurand stabilitatea politica, nu pericliteaza aderarea. Retragerea de la putere s-a produs dupa ce a existat certitudinea ca nu vom fi amanati.
Mai discreta, UDMR n-a ratat - insa - momentul, explicand de asemenea ca a jucat un rol, ca membra a coalitiei. Asa si este.
Nici PSD, din bancile opozitiei, n-a ezitat sa-si aroge meritele integrarii, reamintind ca a dus pana la capat negocierile si a obtinut decizia politica a primirii Romaniei. Adevarat, desi precaritatile mai-inainte amintite trag greu in talgerul celalalt al balantei.
Pe scurt, mai toate partidele parlamentare sunt gata sa explice ca integrarea li s-a datorat. Si vor continua sa o faca, mai agresiv daca vom avea anticipate, caz in care tema va deveni electorala si va incinge spiritele.
Asadar, adevarata intrebare care trebuie pusa in context devine aceasta: nu cine a jucat efectiv rolul/rolurile principal/e, ci - in schimb, in planul "bataliei pentru imagine" - cine va fi mai convingator in a sustine ca a avut influenta decisiva asupra bunului eveniment pe care l-am trait cu totii?