O noua etapa in meciul impotriva lui Traian Basescu s-a incheiat, ieri, la Camera Deputatilor, prin adoptarea, cu majoritate de voturi, a controversatului amendament al social-democratilor, care modifica procedura de demitere a sefului statului. Potrivit votului deputatilor, daca presedintele este ales din turul doi de scrutin, poate fi demis de jumatate plus unu din numarul celor prezenti la referendum. 215 parlamentari au votat pentru, 56- impotriva, si s-a inregistrat o singura abtinere. De mentionat ca deputatii au respins, initial, cererea democratilor de retrimitere a articolului, sau a intregii legi, la Comisie. In semn de protest, dupa vot, democratii au parasit sala pentru consultari, anuntand ca vor contesta legea la Curtea Constitutionala. Dincolo de consecintele actualei variante a Legii Referendumului, sa nu uitam, insa, ca un rol deosebit de important il va avea, daca se va ajunge la aceasta etapa, si avizul Curtii Constitutionale. Pana atunci insa, ramane un mare semn de intrebare: chiar daca deputatii au votat, cu majoritate, amendamentul, va opera sau nu retroactiv Legea Referendumului? Tinand cont atat de declaratiile premierului Tariceanu, dar si ale democratilor si conservatorilor, nemaivorbind de UDMR- care, pentru moment cel putin, au scos in evidenta principiul neretroactivitatii, se ridica mari semne de intrebare. Chiar daca aceasta pare o prima victorie impotriva lui Traian Basescu, lucrurile ar putea- sau nu, sa fie ceea ce par. Mai bine zis, viitorul risca sa ne mai rezerve si alte surprize, iar procedura de suspendare ar putea sa capete o turnura neasteptata. (Nadia Dincovici)

Coalitia parlamentara anti-Basescu a decis, ieri, nu numai ca presedintele poate fi demis mai simplu, cu majoritatea celor care se prezinta la vot, dar si ca seful statului nu poate convoca referendum pe chestiuni de interes national simultan sau cu sase luni inaintea oricaror alegeri.
Restrictia impusa presedintelui in convocarea referendumului pe chestiuni de interes national facea obiectul unei alte legi, adoptata la sfarsitul anului trecut si pe care presedintele nu a promulgat-o, ci a retrimis-o Parlamentului spre reexaminare. Cererea de reexaminare pe acea lege nu a intrat nici macar in discutia comisiei juridice, insa, in plenul de ieri al Camerei Deputatilor, cand s-a dezbatut proiectul PSD de modificare a legii referendumului, vicepresedintele comisie juridice, Florin Iordache (PSD), a introdus un amendament respins in comisie, potrivit caruia organizarea referendumului nu poate avea loc simultan ori cu mai putin de sase luni inainte de alegerile prezidentiale, parlamentare, locale sau pentru Parlamentul European. Legea contestata de Presedintie este initiata de catre democratii Augustin Zegrean si Daniel Buda si de liberalii Horea Uioreanu si Mircea Pusca. Textul initial viza doar referendumul local si prevedea ca, in probleme de interes local, referedendumul local sa fie valabil indiferent de numarul persoanelor care participa la scrutin. Numai ca, pe parcurs, dupa ce a trecut de Senat, in comisia juridica a Camerei proiectul s-a imbogatit cu un amendament al PNL care ii restrangeau presedintelui dreptul de a organiza referendum cu sase luni inainte de organizarea alegerilor parlamentare, prezidentiale, locale si cele pentru Parlamentul European. Amendamentul a trecut de comisie printr-o coalitie anti-PD si a fost introdus pe ordinea de zi a plenului in penultima zi de lucru a Camerei, pe 19 decembrie, fiind votat la limita in ziua urmatoare. Potrivit acestei legi, presedintele tarii nu ar avea voie, pana la viitoarele alegeri prezidentiale, in noiembrie 2009, sa consulte poporul pe chestiuni de interes national, decat in intervalul iunie-decembrie 2007. Calendarul diverselor tipuri de alegeri i-ar interzice, timp de 30 de luni, exercitarea acestei prerogative conferite de Constitutie: mai/iunie 2007 - alegeri pentru Parlamentul European iunie 2008 - alegeri localenoiembrie 2008 - alegeri parlamentaremai/iunie 2009 - alegeri pentru Parlamentul Europeannoiembrie 2009 - alegeri prezidentiale. Drept urmare, seful statului, a apreciat, in argumentatia sa catre Parlament, ca legea care i-a fost trimisa spre promulgare ii incalca dreptul sau de a convoca un referendum, insusi poporul riscand sa fie privat de suveranitatea sa, consfintita de Constitutie. "Pe durata a mai mult de doi ani in termenul unui mandat al presedintelui Romaniei, poporul nu ar avea dreptul sa isi exprime opinia sa prin consultarea referendara, ceea ce reprezinta o limitare substantiala a prerogativelor constitutionale. In acest context, seful statului considera ca aceasta interdictie restrange considerabil exercitarea suveranitatii de catre poporul roman si submineaza intregul fundament constitutional al statului de drept", mai sustine Presedintia. (NewsIn)

Liberalii "stiu ca e corect ca prevederile Legii sa fie aplicate din mandatul viitor"
Premierul Tariceanu a declarat, ieri, ca Legea Referendumului in forma sa modificata, care permite demiterea presedintelui cu majoritatea voturilor cetatenilor care se prezinta la urne, nu il vizeaza pe actualul sef al statului si ca ar fi corect sa fie aplicate din mandatul viitor. "Aseara am avut o discutie cu colegii de la PD pe acest subiect si cu totii stim ca aceste prevederi ar fi corect sa fie aplicate din mandatul viitor. Deci, decizia PNL din Parlament nu vizeaza in nici un fel actualul presedinte. Ca sa fie foarte clar, pentru ca este important sa pastrezi regulile jocului si pe durata actualului mandat sa fie retinuta formula din legea referendumului care este astazi in vigoare", a declarat Tariceanu. Premierul s-a declarat "aproape convins" ca si Curtea Constitutionala va avea un punct de vedere similar, referindu-se la decizia PD de a ataca constitutionalitatea noii forme a Legii. Tariceanu a adaugat ca liberalii nu au decis inca daca vor vota pentru suspendarea presedintelui, alaturi de opozitie, reiterand ideea ca decizia PNL depinde de comportamentul lui Traian Basescu. La randul sau, vicepresedintele PNL- noul purtator de cuvant al Aliantei, Crin Antonescu, a precizat, pentru cotidianul nostru, ca toti deputatii liberali au votat legea, pentru ca tine de principiul simetriei, si nu cu intentia de a-l suspenda pe Traian Basescu sau "de a-i face un referendum mai dificil decat in conditiile vechii legi". "Nu am avut in vedere persoana actualului presedinte, am facut o lege in principiu, in general, nu pentru sau impotriva unei persoane. Nu am votat cu gandul la suspendare, pentru ca nu exista nici macar solicitarea de suspendare. Nu vad nici un fel de consecinta dramatica sau dezastruoasa. E o lege ca oricare alta, normala, constitutionala si care isi va face efectele atunci cand va fi timpul", ne-a precizat Antonescu. (L.C.)

PD va contesta la Curtea Constitutionala
Democratii sunt scandalizati de votul liberalilor, si apreciaza ca, in pofida declaratiilor oficiale ale acestora, votul are o destinatie precisa, aceea a Palatului Cotroceni. Vicepresedintele PD, Ioan Oltean, ne-a precizat: "Astazi am asistat la unirea tuturor fortelor politice parlamentare, in vederea gasirii unei posibilitati de a fi suspendat presedintele Romaniei, si apoi, validata suspendarea prin Referendum. Este absolut clar ca aceste formatiuni politice nu simt nevoia ca Romania sa aiba un presedinte jucator, un altfel de presedinte decat cei pe care i-a avut din 1990 incoace- de tipul Iliescu sau Constantinescu." PD va contesta legea la Curtea Constitutionala, pentru ca nu este de acord cu "schimbarea regulilor jocului in timpul jocului" pe de o parte, iar pe de alta, pentru ca "vine in conflict cu prevederea constitutionala care precizeaza ca, dupa suspendare, este obligatorie realizarea Referendumului in 30 de zile". Ioan Oltean a calificat pozitia liberalilor care au spus DA ieri, la vot de tot atatea ori cat si social-democratii, drept surprinzatoare, si este de parere ca PNL "a preferat sa sacrifice o colaborare normala cu Partidul Democrat, pentru atingerea unui scop, acela de suspendare a presedintelui." Dupa votul de ieri, democratii s-au lamurit in privinta partenerilor de Alianta: "Vedem un partid care nu-si mai poate controla mania proletara si ura impotriva presedintelui Traian Basescu". (N.D.)

PLD a votat impotriva
Deputatul independent Raluca Turcan, membru PLD a precizat ca modificarile aduse Legii Referendumului au vizat clar simplificarea procedurilor de suspendare a sefului statului. „Am votat impotriva modificarii legii, pentru ca nu este normal ca regulile sa fie schimbate in timpul jocului. Nu este normal ca anumite amendamente sa fie schimbate in functie de interesele anumitor partide politice. E clar ca patrulaterul negru care s-a format, PSD-PNL-PC-PRM urmareste suspendarea presedintelui prin modificarile unei legi care sa favorizeze aceasta procedura", a spus Turcan. (L.C.)

Conservatorii au votat legea, dar nu semneaza pentru suspendare
Conservatorii au votat pentru, insa si-au clarificat, fara echivoc, pozitia: se vor opune suspendarii sefului statului, pe baza noii Legi a Referendumului. Mai mult, acestia au decis sa nu sustina nici demersul de suspendare initiat de social-democrati. In paralel cu votul din Parlament, Biroul Politic al PC a decis, ieri, ca nu va semna cererea de suspendare a presedintelui Traian Basescu- marca PSD, pentru ca nu e necesar. Presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, conservatorul Sergiu Andon, ne-a precizat o alta cauza a refuzului PC de a se alatura PSD: "Sunt motivele de suspendare, asa cum au fost ele gandite si sistematizate de Partidul Social Democrat, insa, daca procedura de suspendare ajunge in faza votului in Parlament, cu alte cuvinte, daca initiativa de suspendare este iscalita, comunicata presedintelui, vine avizul Curtii Constitutionale, la vot, vom vota pentru suspendare pe baza propriilor argumente ale Partidului Conservator, adica motivele de suspendare pe care le contureaza PC, si care sunt mult mai grave." Motivatia proprie a conservatorilor porneste de la "legalitate, anticoruptie, slujirea grupurilor de interese" si va totaliza doar 2 sau 3 capete de acuzare, si nu 20- 30, ca in cazul PSD. In ceea ce priveste votul de ieri, PC s-a aflat de aceeasi parte a baricadei cu PSD, PNL si PRM, deoarece apreciaza ca era necesara modificarea Legii Referendumului, intrucat se revine la respectarea a doua principii fundamentale in legislatie- principiului simetriei si cel al legitimitatii. "Raman la parerea ca legea se poate aplica si presedintelui in functie, dar numai pentru greseli comise din momentul in care va intra legea in vigoare incolo. Ori, momentul intrarii in vigoare nu este acesta", ne-a mai declarat Sergiu Andon. (N.D.)

PSD crede ca este o lege corecta
"Am modificat legea referendumului in sensul bunului simt, iar daca presedintele refuza sa o promulge va incalca inca o data Constitutia si isi exercita din nou atributiile in mod abuziv. Speram ca presedintele sa promulge legea, pentru ca este o lege corecta, iar el a sustinut ca nu ii este frica de popor", a declarat, ieri, social-democratul Victor Ponta. In aceeasi ordine de idei, criza politica actuala si demersul social-democratilor privind suspendarea din functie a presedintelui il readuc pe deputatul Adrian Nastase in prim-planul activitatii PSD. Surse din cabinetul fostului premier au declarat pentru Rompres ca acesta a fost invitat, inca de saptamana trecuta, de fondatorul partidului, Ion Iliescu, precum si de conducerea PSD sa colaboreze la textul privind suspendarea presedintelui, respectiv motivele constitutionale care pot sta la baza acestui demers. Totodata - potrivit sursei citate de Rompres, Adrian Nastase isi aduce contributia si la conturarea punctului de vedere cu care social-democrati vor veni in sprijinul motiunii simple privind demiterea ministrului justitiei, initiata de PC. Ieri, dupa votarea Legii, presedintele PSD, Mircea Geoana, i-a reamintit sefului statului ca "vorbeste de lupta anticoruptie, uitand ca este inculpat in cel mai mare dosar de coruptie din ultima perioada, dosarul "Flota".

PRM vrea negocieri cu Basescu
Liderul grupului parlamentar PRM din Camera Deputatilor, Lucian Bolcas, este de parere ca adoptarea Legii Referendumului semnifica o cotitura in viata politica romaneasca si ca, in acest context, PD si PLD au fost izolate pentru prima data in Parlament. "Dupa doi ani si jumatate, pentru prima data PD si independentii din grupul pro-Stolojan, au fost izolati de toate celelalte partide parlamentare. Ne aflam intr-un moment de cotitura a vietii noastre politice si eu sper ca e o cotitura spre insanatosire", a declarat Bolcas. Dupa ce PRM anuntase ca nu va sustine demersul PSD de suspendare a sefului statului decat in urma unui protocol scris cu social-democratii, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor ii solicita, de aceasta data, o intrevedere lui Traian Basescu, intrevedere care ar urma sa aiba loc inaintea demararii procesului de suspendare din cadrul Parlamentului. Conform declaratiilor facute de C.V. Tudor intr-o emisiune televizata, scopul acestei intalniri ar fi ca Basescu sa recunoasca ca a castigat cursa prezidentiala si de pe urma voturilor liderului PRM. "Eu vreau sa am mai intai o negociere cu Traian Basescu. In sensul ca vreau sa dicut cu el. Si unui condamnat la moarte i se da o sansa. Sa ma uit in ochii lui si sa-l intreb Draga Traiane, recunosti ca pe cele 250.000 de voturi ale mele tu ai ajuns presedintele Romaniei?", a spus C.V. Tudor. Totodata, liderul PRM a precizat ca ar vrea ca seful statului sa-i raspunda acuzatiilor pe care PRM le-a lansat de-a lungul timpului. (L.C.)

UDMR crede ca democratii "s-au trezit prea tarziu"
Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania nu a votat impotriva modificarii Legii Referendumului, pentru a fi consecventa cu pozitia declarata. Asa cum a motivat deputatul Marton Arpad, "nu am putut vota impotriva ideii pe care am sustinut-o si o sustinem in continuare, dar deplangem faptul ca nu s-au trezit mai repede colegii nostri". Potrivit acestuia, "este corect ca un presedinte ales prin primul tur de scrutin sa poata fi demis cu votul majoritatii inscrise pe listele electorale, iar un presedinte care a fost ales in al doilea scrutin prin majoritatea celor prezenti la vot sa poata fi demis cu majoritatea celor prezenti la vot". Dincolo de rezervele formulate, Uniunea are temeri ca Legea Referendumului, in formula votata ieri, risca sa aiba ca efect colateral amanarea alegerilor pentru Parlamentul European, declalandu-le pana in septembrie. Deputatul UDMR Kelemen Hunor a declarat, pentru NewsIn, ca membrii Curtii Constitutionale pot corecta legea referendumului in sensul in care ea sa prevada ca simplificarea procedurii de demitere a presedintelui nu se aplica retroactiv. Deputatul UDMR, Kelemen Hunor, a mai precizat ca Uniunea "sustine atat principiul simetriei juridice, cat si principiul potrivit caruia modificarea unei legi nu se poate aplica retroactiv", ceea ce ar insemna ca simplificarea demiterii presedintelui nu este valabila in cazul demersului PSD de suspendare a sefului statului. Potrivit lui Hunor, membrii Comisiei juridice trebuiau sa aiba in vedere introducerea unui amendament care sa stabileasca explicit faptul ca modificarile nu se pot aplica decat pentru viitorul mandat, insa nici macar democratii nu s-au gandit sa faca acest lucru.