Probleme cu identitatea apar mereu, uneori acestea trec si in literatura sau film, nu conteaza valoarea. Uneori identitatea se schimba in urma unui transplant de cord. Intr-un film irlandez, un avocat plin de el, arogant si cu ifose, sufera intr-o buna zi un atac de cord violent in urma caruia se recurge la transplant. Cu o inima noua in piept, omul lasa Londra in urma si se duce in Highland la familia celui de la care a primit inima. Devine alt om, se indragosteste de vaduva cu doi copii care, la randul ei, desi pare ca incepe sa iubeasca alt barbat, simte ca acesta are identitatea fostului ei sot. Povestea, altminteri banala, seamana foarte bine cu cea din excelentul film al lui Gonzalez Innarittu, „21 de grame", dar ce diferenta de abordare! Pentru efecte cat mai sigure la „marele public", atat autorii de romane politiste precum si cei de filme din aceeasi categorie, recurg la tot felul de „trucuri" atunci cand e vorba despre amnezie si identitate. Din pacate sunt productii facile
,,bulevardiere", care se feresc ca de dracu sa nu cada in capcana seriozitatii, in zona de profunzime si analiza psihologica pe care o merita un astfel de subiect tenebros. Ramasi la suprafata, zornaind paiete colorate si agitand panglici de muselina, acesti autori ajung inevitabil la „eterna" solutie in materie de amnezici: flashback-ul. L-a folosit cu carul si Hitchcock, dar si Agatha Christie, de pilda in „Crima lui Roger Ackroyd". Si astfel se ajunge la intrebarea fundamentala a amnezicului care si-a pierdut identitatea: cine sunt eu? Desi in filmul „Calator fara bagaje" realizat dupa piesa lui Jean Anouilh, Gaston, soldatul care si-a pierdut amintirile si identitatea pe campul de lupta al primului razboi mondial, nu-si pune explicit aceasta intrebare, spectatorul doreste tot timpul sa afle un raspuns transant. Tot ceea ce el obtine este doar afirmatia incapatanata a lui Gaston: „Nu sunt Jacques Ranaud! In romanele politiste, amnezicul se intreaba perplex: sunt nevinovat sau asasin? Si mai departe: sunt vinovat sau victima? Intrebari simple, banalizate prin repetitie, am vazut atatea filme si am citit atatea romane politiste de consum. Dar, uneori, cand vorbim despre lucruri serioase, raspunsul este mult mai complex. Cum e cazul piesei de teatru a lui Jean Giraudoux, "Siegfried". Daca aici eroul principal moare in final, in piesa lui Anouilh, Gaston are privilegiul de a-si schimba numele, meseria, tara, totul, si a incepe o viata noua sub o identitate la fel de noua. Evident, aluzia nu este la serviciile secrete pentru care o asemenea intamplare este o practica mai mult decat comuna...