„Teroarea... teroarea"
(Kurtz/Marlon Brando,
Apocalypse Now) „Pace... pace... pace..."
(Kato Upanishad) In ziua de 11 octombrie 1947, la varsta de treizeci si trei de ani, se stingea din viata judecatorul Yoshitada Yamaguchi. Moartea sa nu era insa una obisnuita: tanarul sucomba din cauza malnutritiei. Precum arata istoricul John Dower in Embracing Defeat: Japan in the Aftermath of World War II, pe la mijlocul anului 1946, el isi rugase sotia sa nu-i mai dea de mancare nimic in plus fata de ridicola portie de trei sute de grame de orez, fixata cu „generozitate" de statul major al generalului Douglas MacArthur. In anumite zile nefaste, nici macar aceasta ratie nu era disponibila, astfel incat judecatorul se putea „hrani" doar cu apa sarata. Yamaguchi lucra la Curtea Municipala din Tokyo, iar cazurile care intrau sub incidenta sa erau cele privitoare la violarea rusinosului Food Control Act (cu alte cuvinte, incalcarea ratiei de hrana fixate de invadatorii americani) si, corelativ, cele legate de specula de alimente de pe piata neagra.