Cer scuze pentru limbajul mai „liber". Ma puteam multumi sa citez un vers care exprima exact ce se petrece azi la noi: „Totul merge bine. Situatia nefericirii prospera". Dar cine mai vrea sa auda ce zic poetii?

Prin anii ’90, aparea la noi o publicatie, avand aceasta „cugetare" pe frontispiciu: „O tara fara curve nu e fericita". Cam tot pe atunci, m-am pomenit cu un gazetar francez care, dupa ce mi-a pus in fata publicatia respectiva, mi-a cerut sa ma pronunt despre „dragostea in Est". Am incercat sa scap de el intr-un mod politicos, atragandu-i atentia ca si pe la noi, prin Est, poate fi valabila definitia data de domnisoara de Scudéry dragostei: „Dragostea e un nu stiu ce care vine de nu stiu unde si se sfarseste nu stiu cum". Degeaba! Omul n-a dezarmat. Pe el il interesa problema „curvelor". Asa ca l-am rugat sa caute alt interlocutor. Sau sa se duca la un politician.

Azi, i-as putea spune acelui gazetar ca motoul cu pricina e incorect. Romania nu e catusi de putin fericita, desi, daca dam termenului „fara" o semnificatie mai larga, n-am putea zice ca exista la noi o penurie de „curve". Ele se invart, cum stim, in cele mai inalte cercuri politice si in cele mai manoase „grupuri de interese". Produc evenimente sau le influenteaza, fie ca persoane din categoria „clasica", fie reprezentand sensul figurat, caracterial, al termenului.

Dar sa trec la lucruri serioase. Nu mi se potrivesc subiectele deocheate.

Mai bine sa recunosc ca n-am invatat mai nimic din experienta ultimilor saptesprezece ani, de vreme ce: inca nu pot accepta, in ciuda evidentelor, ca patriotismul e o vorba goala, cu esec garantat; si inca am dificultati in intelegerea cauzelor celor ce se intampla azi. Dovada ca mai am nedumeriri!

Stau de vreo saptamana cu mana pe telecomanda. Stiu, e cea mai stupida, cea mai imbecilizanta forma de a-ti umple cu ceva timpul. Dar am pretins eu vreodata ca am puterea sa ma detasez de mizeriile intre care traiesc? „Sa nu iubesti si sa nu urasti: iata jumatatea oricarei intelepciuni; sa nu spui nimic si sa nu crezi nimic: iata cealalta jumatate", zicea un filosof (Schopenhauer). Cum sa atingi, insa, aceasta treapta? E adevarat ca nu ma uit la cele doua cupluri de interes national - Prigoana si Columbeanu - cu care isi desfata privitorii OTV si B1 TV. Ma uit „sa vaz cum mai merge tara", vorba conului Leonida. Si, pe masura ce ma uit, simt ca devin din ce in ce mai bun crestin. Caci imi fac continuu cruce. Dupa care, imi pun tot felul de intrebari inutile. Nu cumva e o enorma prostie sa mizezi in Romania actuala pe idealuri, pe principii? Nu cumva e caraghios sa te mai referi azi la „valori"?

Orice ar spune cei de la Bruxelles care vad in Romania, ca dl Barroso, doar niste „turbulente", eu cred ca am devenit, mai ales in aceste zile, o tara aparte: o tara de „spectatori"! O mai fi muncind, oare, cineva in Romania? Sau toata lumea e ocupata sa urmareasca balciul non-stop de la televizor?

Si apropo de „balci". Nu v-a umflat rasul cand l-ati auzit pe Traian Basescu vorbind de „limitele decentei"? Si nu credeti ca PSD ar trebui sa-i ridice (la sediul sau, fireste, nu intr-o piata publica) un bust, deoarece, gratie lui, a putut iesi, in sfarsit, de la „reanimare"?

N-as vrea, totusi, sa las impresia ca pot doar sa ma mir. Decizia „democratilor" de a merge singuri la euroalegeri mi s-a parut perfect logica din cel putin trei motive. 1) „Alianta portocalie" e terminata. Ea a fost o escrocherie utila pentru inlaturarea caracatitei pesediste de la butoanele Puterii, dar, acum, gata! Locul zdrentelor e la gunoi. 2) „Democratii" si liberalii tin de familii politice diferite; cum sa se duca de mana la Bruxelles? 3) In fine, PD trebuia sa fie fidel traditiei sale oportuniste. Candva a fost fesenist dimineata si „democrat" seara (se chema FSN-PD, va amintiti?). Apoi, intr-o alta zi, a trecut fara probleme de la „stanga" la „dreapta"!

La fel de logic mi se pare faptul ca Basescu si PD mint cand zic ca adversarul lor e PSD. Ce-ati vrea sa spuna? Ca Basescu uraste atit de tare PNL incat ar face absolut orice ca sa-i sape o groapa langa cea a taranistilor? Si ca ura aceasta i-a intunecat mintile?

E drept ca ultimul interviu al lui Traian Basescu, delirant si plin de injurii, nu mai permite nuante. In urma lui, nu mi se mai pare grav doar faptul ca dl presedinte se comporta ca un mitocan dezlantuit. In fond, asta e educatia lui! Inca si mai grav mi se pare faptul ca Traian Basescu se ia in serios in aceasta calitate, socotind ca-si poate permite sa transforme in maidan Palatul Cotroceni.

Desigur, nu neg nimanui dreptul de a fi de alta parere si de a zice, eventual, ca eu sunt obsedat de Basescu, de aceea imi mai fac o data cruce. Dar nu ne-am saturat, oare, de paranoici? Eu, unul, declar ca m-am saturat. Si, poate, n-ar strica sa se instituie un consult psihiatric pentru viitorii pretendenti la presedintie!