Un poet este petala unei natii. El tine curat izvorul luminii, izvorul istoriei.
Am amintit acestea sub focul unei puternice impresii, generata de (re)lecturarea unor rare carti de poezie ("Cum sa va spun"-1964, "Viata deocamdata"-1965, "Infernul discutabil"-1966, "Vamile Pustiei"-1969, "Imnele Bucuriei"-1973, "Imnele Transilvaniei"-1976, "Imnele Tarii Romanesti"-1981 etc.), ale caror stihuri poarta semnatura regretatului Ioan Alexandru, poet de sorginte labisiana, asemeni lui Nichita Stanescu, Ion Gheorghe si Gheorhe Pitut, cu care se aseamana in cateva privinte si alaturi de care poate fi situat din punct de vedere valoric.
Cum spuneam, am amintit toate acestea, sub focul unei puternice impresii, pentru ca, mai ales acum, avem nevoie de modele, de caractere tari, de puncte de reper in Univers. Si,fara indoiala, Ioan Alexandru este un astfel de model, un inconfundabil punct de reper in cultura romaneasca.
Se stie ca marile ctitorii nu se intemeiaza la intamplare. La temelia lor, in semn de trainicie, omul asaza pavaza, curatia, fapta.
Uneori, mitul este foarte aproape, alteori incomensurabil de departe, depinde (doar) de temele mari care-i intretin arderea.
Istoria neamului, dragostea de tara, lumina, satul, parintii, dorul obirsiilor, Cosmosul etc., constituie teme majore ale poeziei lui Ioan Alexandru.
L-am recitit, recent, pe Ioan Alexandru, acest neostoit iubitor de Iorga si de fiinta neamului, de Brancoveanu si de Stefan, de Mihai Viteazul sau de Avram Iancu, de tot ce are mai adanc si nestemat istoria acestei tari.
Caci, nu-i asa?, cugetul cel mai limpede este atunci cand lumina vine dinlauntru, cand se primeneste un izvor sau cand se ridica o casa.
Mi-aduc aminte de un drum al lui Ioan Alexandru in Campie, pe traseul Craiova-Damian-Zaval, cand, in semn de pretuire fata de prietenii sai apropiati, a scris poezii cu dedicatii, daruindu-le, precum, odinioara, Rilke, de care amintea cu smerenie.
Si a mai spus Ioan Alexandru, cu prilejul acelui drum pe Valea Dunarii, in 1987, urmatoarele: „In poezie e tainuita intelepciunea lumii cea mai profunda. De la Cartea Vedelor, de la Homer (…) pana la cartile fundamentale ale secolului XX, se ascund, in aceste carti de poezie, in marea poezie a lui Eminescu, intelepciunile cele mai adanci care privesc soarta sufletului omenesc."
CarteRecitindu-l pe Ioan Alexandru
Un poet este petala unei natii. El tine curat izvorul luminii, izvorul istoriei.
Am amintit acestea sub focul unei puternice impresii, generata de (re)lecturarea unor rare carti de poezie ("Cum sa va spun"-1964, "Viata deocamdata"-1965, "Infe
Am amintit acestea sub focul unei puternice impresii, generata de (re)lecturarea unor rare carti de poezie ("Cum sa va spun"-1964, "Viata deocamdata"-1965, "Infe
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "CarteRecitindu-l pe Ioan Alexandru":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.