Poate cea mai dificila problema pe care omenirea o are de rezolvat, acum la inceput de mileniu, este legata de insasi supravietuirea omului si a vietii pe aceasta frumoasa planeta albastra. Stilul nostru de viata, nevoile din ce in ce mai acute de energie, foamea de noi produse din orice categorie, utila sau mai putin utila, pe scurt cerintele actualei civilizatii sunt cauze majore ce deregleaza zilnic mediul natural. Se vorbeste din ce in ce mai des despre o schimbare climaterica majora, iar buletinele meteorologice ne confirma zilnic, prin intensitatea si frecventa manifestarilor meteorologice, ca ceea ce spun de o vreme incoace oamenii de stiinta, nu sunt doar speculatii teoretice. Se schimba mediul, se schimba si viata noastra. Se vorbeste din ce in ce mai mult despre masuri de dezvoltare durabila. Sub genericul „Deceniul dezvoltarii durabile", anul trecut UNESCO a initiat o campanie de sensibilizare a opiniei publice, referitor la schimbarile ce trebuie asumate de intreaga populatie a globului pentru ca viata sa poata continua. Sunt stiri multe pe aceasta tema, fapt ce face ca semnificatia lor sa nu se simta la adevarata valoare, asa cum, in povestea noastra din copilarie... tot venea lupul. Si asta, insa, pana intr-o zi, cand el chiar a si venit! Principala problema care trebuie avuta in vedere este faptul ca intensitatea acestei dereglari climaterice - si legat de ea si modificarile pe plan socio-economic la scara globala - nu se modifica liniar in timp, asa cum ne-am obisnuit sa admitem ca evolueaza majoritatea fenomenelor din jurul nostru. Schimbarea se produce din ce in ce mai rapid, exponential cum se defineste in fizica, si asta face ca ceea ce azi pare „de suportat", sa devina maine o situatie exploziva. Si, datorita caracterului neliniar, exponential, al acestui proces, acest maine poate fi peste cel mult 10-12 ani. Sa fie oare aceasta accelerare, partea vizibila a unei legi de evolutie mult mai profunde, de care acum incepem sa ne dam seama? Am putea obiectiva si alte fenomene ce evolueaza exponential, pentru a ne da apoi seama de gradul de generalitate al acestui proces de evolutie? Iata intrebari ce pot genera un prim pas, catre ceea ce spuneam in numarul trecut a fi legea empirica a lui Moore. Prima lege a lui Moore se bazeaza pe observatia ca numarul componentelor electronice pe unitatea de suprafata a substratului de siliciu s-a dublat la fiecare doi ani, mai precis dupa fiecare 18 luni. Astfel, saltul de la tubul electronic la tranzistor a marcat un prim pas de modificare a insusi substratului fizic in care se structura unitatea de calcul. Incepand cu 1950 au aparut primele circuite integrate, apoi au urmat cele la scara medie (MSI) in jurul lui 1960, urmate in perioada lui 1970 de integratele de tip LSI. Cele denumite VLSI (very large scale integration) au aparut prin 1980, iar din 1990 sunt disponibile integratele in tehnologia ULSI (ultra large scale integration). Azi, un procesor de tip Intel Pentium contine mai mult de trei milioane de tranzistoare, in timp ce Motorola PowerPC are aproximativ sapte milioane de tranzistoare, iar microprocesurul Digital’s 64-bit Alpha contine nu mai putin de zece milioane de tranzistoare. Aceasta crestere a performantei tehnologice se datoreaza insasi calitatii produsului obtinut – procesorul - ce actioneaza asupra industriei electronice ca si reactie pozitiva, ce „ambaleaza" insusi procesul de dezvoltare, inventivitate si ingeniozitate. Asa cum era si de asteptat, dezvoltarea hard a condus la o explozie a complexitatii softului ce s-a dezvoltat si el dupa o lege exponentiala. Astfel, limbajul Basic avea in 1975, 4000 de linii de cod, pentru ca douazeci de ani mai tarziu, sa aiba peste jumatate de milion. Aceeasi evolutie exploziva a avut-o si "banalul" Microsoft Word care in cazul versiunii din 1982 avea aproximativ 27.000 de linii, iar in cea din 2000, aproape 2.000.000. Dificultatea de a gestiona insa aceste 2.000.000 de linii este o alta problema ce atesta faptul ca omul devine din ce in ce mai putin implicat in "munca de jos", de programare in sens clasic, ci se erijeaza intr-un "dirijor" al unor sisteme informatice automate, adevarate entitati inteligente artificiale, ce opereaza la nivelul de „jos", de bit. Disponibilitatea hard, (un procesor mai performant, mai multa memorie, viteze mai mari pe Hard etc.) permite, mintii sa construiasca limbaje din ce in ce mai evoluate - metalimbaje - ce structureaza specific mintea celor care le genereaza si utilizeaza. Intre cresterea continua a capabilitatii hard si dezvoltarea de programe scrise in limbaje din ce in ce mai evoluate este o stransa legatura. Apare un efect multiplicativ, o "avalansa" ce se rostogoleste aidoma bulgarelui de zapada, antrenand modificari esentiale ale vietii noastre de zi cu zi. Efectul acestui proces de dezvoltare a tehnologiei informatiei, se poate vedea imediat, la o simpla analiza comportamentala, caci majoritatea oamenilor implicati in activitati ce implica un calculator sau reteaua Internet sunt mai dinamici, pot corela mai bine, sunt mai activi si, se poate spune, gandesc altfel. Tot adevarat este insa, si afirmatia ca sunt din ce in ce mai putini cei care inteleg cu-adevarat ceea ce se petrece in complicatul ansamblu hard-soft ce alcatuieste un computer modern. Este o batalie interioara extrem de dura de a ramane in cursa, de a ramane in topul industriei IT. Este aceasta oare batalia ce marcheaza pregatirea omenirii pentru un salt catre o alta dimensiune, catre o alta capacitate de intelegere a Realitatii in care suntem scufundati? Oricum, este esential de inteles ca „legea" lui Moore este doar generalizarea unei observatii empirice si care, probabil, va putea fi integrata intr-un context mai larg al unor legi universale dupa care se naste, se dezvolta si moare insasi Universul, cu viu si neviu la un loc.