Avioanele Airbus 310 ale Tarom s-au degradat din vina unor "specialisti in aviatie" ca Miron Mitrea si Rodica Odobescu, fostul director general al Tarom, care nu le-au conservat dupa ce le-au scos din circulatie, a declarat ieri Radu Berceanu, ministrul Transporturilor.
Precizand ca avioanele au fost scoase din uz, in mod gresit, la inceputul lui 2003, Berceanu a afirmat ca au fost facute demersuri la Toulouse si Frankfurt pentru revizia tehnica. "Locatiile se antameaza cu doi ani inainte si, cu chiu, cu vai, am obtinut sa le ducem in primavara", a mai spus el.
Berceanu a precizat ca fostul ministru Gheorghe Dobre a propus transferarea aparatelor la Romavia, insa ulterior s-a renuntat la idee.
Pe de alta parte, fostul director al Directiei Aviatiei Civile din Ministerul Transporturilor, Sorin Stoicescu, a spus ca nu au fost gasiti clienti interesati sa cumpere aceste avioane.
"Sunt niste bijuterii, dar nu sunt economice si nu pot face profit pentru o companie aeriana", a declarat Stoicescu.
Potrivit acestuia, cele doua avioane aveau cheltuieli de 12 milioane de euro pe an, fara sa se ridice de la sol, in cazul in care ar fi zburat cu o capacitate de peste 70%, pierderile fiind si mai mari, pentru ca trebuiau sa faca escala. In aceste conditii s-a decis conservarea lor, ceea ce implica doar cheltuieli de pana la un milion euro pe an.
Conservarea avioanelor A310 - 1 mil. euro/ an
Avioanele Airbus 310 ale Tarom s-au degradat din vina unor "specialisti in aviatie" ca Miron Mitrea si Rodica Odobescu, fostul director general al Tarom, care nu le-au conservat dupa ce le-au scos din circulatie, a declarat ieri Radu Berceanu, minist
Sursa: Curierul National
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Conservarea avioanelor A310 - 1 mil. euro/ an":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
