Contactat telefonic pentru a comenta informatiile publicate de cotidianul Timpul, potrivit carora mormintele, in mare parte romanesti, din cimitirul situat la intersectia strazilor Ermakov si Kosmodemianskaia, au fost luate cu asalt de buldozere tran
Contactat telefonic pentru a comenta informatiile publicate de cotidianul Timpul, potrivit carora mormintele, in mare parte romanesti, din cimitirul situat la intersectia strazilor Ermakov si Kosmodemianskaia, au fost luate cu asalt de buldozere transnistrene pentru a face loc unui Memorial, personalul Ambasadei a raspuns, in prima faza sub anonimat, solicitarilor ZIUA, declarand ca nu cunoaste alte amanunte in aceasta chestiune, in afara de cele publicate de presa, pentru ca, ulterior, interlocutorul nostru sa refuze sa ne dezvaluie adevarata pozitie detinuta in cadrul misiunii. "Tot ce stim este din presa si de la cei care au venit de acolo, dar ceva oficial, neavand acces in zona, nu putem sa... Numai daca aveti dumneavoastra surse care au fost in legatura si care au fost la fata locului. Din partea Ambasadei nu avem nimic de... oferit... Nu avem, pentru ca nici noi nu stim exact ce se intampla acolo. Nu putem sa mergem sa vedem ce se intampla", a explicat un oficial al Ambasadei, fara a se indentifica in prealabil. Incercand sa aflam, printr-un al doilea apel telefonic, identitatea persoanei cu care am stat de vorba, acesta s-a prezentat drept "portarul" Laviniu Enii, refuzand sa ne puna la dispozitie numarul de telefon al ofiterului de presa in vederea obtinerii unei pozitii oficiale cu privire la subiect. Ulterior, in urma unei a treia conversatii, acesta a afirmat ca ocupa pozitia de secretar III, responsabil cu punctul de contact al NATO. Un "portar" cu multe atributii...
Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public stipuleaza ca "fiecare autoritate sau institutie publica are obligatia sa comunice din oficiu" "numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei publice si ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice", precum si "coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon etc". O parte din discutia cu insolentul reprezentant al MAE la Chisinau este disponibila pe Internet, la www.ziua.ro.
Barbaria de la Tighina
"Crucile sculptate in piatra sunt scoase si aruncate la margine, iar peste mormintele din cimitir au inceput sa lucreze buldozere - o priveliste infernala de barbarie si profanare", relata, ieri, cotidianul Timpul, referitor la "incursiunea" tiraspoleana in cimitirul militar din Tighina. Fondat in 1812, cand cetatea Tighina a trecut de sub stapanirea turcilor la rusi, cimitirul este ocupat, in proportie de o treime, de mormintele soldatilor romani cazuti la datorie in perioada celor de-Al Doilea Razboi Mondial, motiv pentru care este numit si "Cimitirul romanesc". Aici au fost inhumate osemintele ostasilor suedezi si ale militarilor rusi aflati la Tighina in acea perioada, dar si ale soldatilor germani, decedati in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Aflat in paragina o perioada, cimitirul a facut obiectul mai multor planuri de reamenajare, cel mai recent din acestea fiind elaborat in iulie, anul trecut. "Cimitirul romanesc" ar urma sa gazduiasca, incepand cu 2008, cand se vor implini 600 de ani de la infiintarea orasului Tighina, un Memorial, prevazut cu un paraclis si placi comemorative cu numele celor ingropati aici, costul proiectului fiind evaluat la aproximativ 12.000 de euro. Pentru a afla mai multe despre cei care si-au gasit aici odihna de veci, organele de interne din Tighina au apelat la arhivele Republicii Moldova, Ucrainei si Rusiei, Consiliul orasenesc din Tighina intentionand sa apeleze si la rudele defunctilor din Germania, Suedia si Romania, pentru a afla mai multe informatii in acest sens. Intre timp, "buldozerele lucreaza de zor, pregatind locul pentru instalarea fundamentului viitorului paraclis. Fara a distruge mormintele, precum vorbesc oamenii, buldozerele se apropie atent de locul unde va avea loc constructia...", conchide Timpul. Ca si in cazul romanilor arestati de trei luni in Irak si in aceasta situatie autoritatile "nu stiu nimic". Pana la inchiderea editiei, din nou, MAE nu a oferit nici o pozitie oficiala. (A.M.L.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.