De multe ori, discursul public avintat, jurnalistic sau „oengistic" sau al „societatii civile", are in centru un vinovat. Exista un cliseu in toata lumea si cu atit mai mult in Romania, acela de a alege pentru toate neajunsurile cel mai vizibil vinovat. Toate frustrarile, toate neimplinirile individului se pot concentra asupra citorva oameni din pozitii-cheie.

Exista un film care surprinde foarte bine acest proces de trecere de la nereusita la obsesie: „Asasinarea lui Richard Nixon" al lui Niels Mueller. Discursul personajului principal, interpretat de Sean Penn, are la inceput aparenta de critica normala a societatii de consum. Dar nu trece mult pina sa devina monomaniacala. Singurul vinovat devine Richard Nixon: in consecinta, omul nostru se pregateste sa intre cu un avion in Casa Alba si comite cele mai stupide crime pentru a-si pune in aplicare planul. Nixon, se stie, nu a fost tocmai un reper etic, dar nu era vinovat pentru ca personajul nu putea lua un imprumut pentru o afacere cu anvelope si in nici un caz nu era vinovat ca sotia plecase de acasa. Simpla vinovatie a presedintelui era ca aparea la televizor si nu se mai satura de „bai de imagine".

Un mare pas civilizator ar fi sa-si faca fiecare dintre noi lista frustrarilor si nervilor si sa-i distribuie apoi in peisaj, proportional cu faptele. Cu alte cuvinte, Tariceanu si Basescu pot fi imbecili in anumite fapte, dar chiar n-are rost sa-i injuram pentru factura la telefon. Fapt care a devenit sport national in Romania. Am inceput exercitiul cu mine. Asadar, iata un mic tabel de repartizare a nervilor mei, numai din ultimele zile:

1. Mai intii, firma de electricitate a constatat ca mi-a luat prea multi bani pe factura timp de citeva luni. Asa ca am platit ca prostul noua milioane de lei in avans, bani pe care nu pot sa-i retrag, mi-au zis reprezentantii companiei respective. Am timp si bani sa-i dau in judecata? Nu. Le ofer doar o portie de nervi si de injuraturi, numai pentru ei.

2. Apoi, oamenii de la gaz, dupa ce au cerut garantii inainte de iarna de citeva milioane, imi trimit o factura monstruoasa. Imi lasa bilet sa sun sa-mi citesc singur contorul. Sun doua ore si nu raspunde nimeni.

3. Firma de leasing prin care am luat masina trebuia sa-mi trimita asigurarea pentru care platisem deja. Plicul n-a ajuns. N-am vazut asigurarea nici pina acum. Dupa zeci de incercari de contactare mi se raspunde: declarati-o pierduta. Tot eu?

4. Pentru un abonament la telefonie mobila trebuie un contract de casa in original. Cu alte cuvinte, intii trebuie sa faci rost de 60-70.000 de euro ca sa ai domiciliu stabil, iar apoi sa adaugi sapte euro pentru un abonament.

5. O banca mai are putin si-mi cere nu doar copie dupa toate actele posibile, ci si inregistrari video de la prima acuplare, toate pentru o banala descoperire de credit, care e anuntata in reclame ca o operatiune rapida si de efect. In cazul meu, se implinesc 14 zile.

As putea continua. Toti avem cam aceeasi bataie de cap, nu putem fi originali. E normal ca, dupa ce te-ai lovit de cinci piedici absurde in numai citeva zile, sa turbezi. Iar daca deschizi televizorul si vezi mostre de imbecilitate politica, sa arunci toata vina pe incompetentele lor. Cele cinci puncte de mai sus sint insa rezultatul unor incompetente independente una de alta. Trebuie luptat cu fiecare in parte. Din pacate, felul in care media pun lumina asupra „alesilor" elimina complet nedemocratic vina „nealesilor" din banci, companii de tot felul cu bugete grase de publicitate care te umplu de nervi fara sa plateasca nici macar putin la capitolul imagine… Cel mai vizibil, presedintele sau premierul, isi ia toata papara. Nu e cam primitiv?