Fosta gimnasta a aflat cu surprindere, la revenirea in tara, ca fostul antrenor al lotului olimpic a devenit intre timp seful sportului romanesc.

A fost nevoie ca spaniolii de la „El Mundo Deportivo" sa-i atribuie Nadiei Comaneci titlul de cea mai mare sportiva a secolului XX, pentru ca si oficialitatile romane sa-i recompenseze valoarea.

La doua zile dupa festivitatea de la Barcelona, forul olimpic roman a organizat aseara, la hotelul Hilton, gala „Nadia Comaneci - Sportiva secolului XX". „Am fost surprinsa de rezultat, pentru ca in ultimii zece ani au existat foarte multe legende, multi sportivi care au concurat. Am inteles ca am primit chiar mai multe voturi si ca Michael Jordan, cistigator la masculin in viziunea cititorilor cotidianului spaniol. Ce m-a uimit cel mai tare a fost faptul ca voturile au fost trimise pe Internet de generatia tinara, care poate nici nu era nascuta atunci cind eu concuram la Montreal. Dar gratie presei si televiziunii, cei care m-au votat au putut lua la cunostinta de performantele mele", a declarat Nadia.

Bellu, omul potrivit

Aflata in vizita in tara pentru patru zile, Nadia Comaneci a aflat cu surprindere ca fostul antrenor al lotului olimpic feminin de gimnastica, Octavian Bellu, a ajuns intre timp seful sportului romanesc. „Nu am stiut ca Bellu a devenit presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport. Am vazut pe invitatia de la Hilton, pentru ca in dreptul numelui scria si functia. M-a luat prin surprindere. Dar cine este mai potrivit sa ocupe acest post daca nu el, care si-a petrecut atitia ani in sala de gimnastica. Ma bucur pentru el si pentru sportul romanesc. Am auzit ca a facut deja niste schimbari bune, dar astept sa ma intilnesc cu el sa mi le spuna", a mai zis Nadia.

Burse pentru gimnaste

„Zeita de la Montreal" impreuna cu firma Niro Investment Group au facut fericite ieri zece micute gimnaste ale Clubului Sportiv Scolar nr. 2. Cristina Petcu, Raluca Nistor, Andreea Gheorghe, Cristina Tudose, Cristina Stefan, Mihaela Tone, Roberta Butuc, Andreea Condrat, Florina Dan si Georgiana Surugiuc au primit cite o bursa in valoare de 1.200 de euro. „Lumea te ajuta in general dupa ce ai rezultate, este insa important sa primesti acesti bani inainte", a spus Nadia.

Copilul Nadiei a zburat de 24 de ori

Ramas acasa in Oklahoma cu Bart, micutul Dylan Paul, fiul Nadiei, va veni in Romania pentru a-si aniversa primul an de viata. „Desi are doar sapte luni, Dylan a zburat deja in 24 de avioane. Pentru ca nu vrem sa ne despartim nici o clipa de el, il luam cu noi peste tot prin Statele Unite. In iunie, sper sa-l aduc si in tara. Pe 3 iunie este ziua lui si vrem sa o sarbatorim alaturi de prietenii de aici. Mai mult, la un an, i se va taia, conform traditiei, motul. Va veni cu noi la Bucuresti si nasul lui Dylan, Paul Ziert. In cazul in care nasa, Anastasia Soare, nu va putea fi prezenta la eveniment, avem o nasa onorifica: pe cumnata mea, Liliana", a spus Nadia.