La o concluzie corecta se ajunge pe calea unei proceduri corecte. Astfel, orice condamnare trebuie precedata de un proces care, la randul sau, trebuie sa permita audierea tuturor partilor interesate si marturiilor utile, pertinente si concludente, sa separe martorii sinceri de cei mincinosi, sa ia in consideratie circumstantele atenuante si cele agravante, sa garanteze acuzatilor dreptul la aparare, sa asigure independenta si neutralitatea judecatorilor. Cand este vorba de crime, principiul "nulla crimen sine lege" (adica fapta nu este condamnabila daca nu este incriminata de lege) se aplica riguros. Cat priveste legea ea nu poate fi retroactiva (adica legea adoptata azi nu se aplica faptelor comise ieri). In lumina acestor standarde, Raportul Tismaneanu - insusit de seful statului - poate fi un rechizitoriu, dar nu o sentinta.
Respectivul document spune ca regimul comunist (si Securitatea ca principal instrument pentru impunerea lui) a fost "in totalitate criminal si neintrerupt ilegitim". O concluzie cu care toti cei care am participat la revolutia anticomunista - fie prin actiunea strazii, fie prin promovarea reformelor de sistem - nu putem fi decat de acord. Recunosc, insa, ca un atare acord este pe cat de subiectiv pe atat de inutil in redundanta lui.
"Crima" inseamna infractiune, dar si pacat ori nedreptate. "Ilegitim" inseamna in afara legii, dar si nejustificat. Ca regimul comunist a comis in permanenta nedreptati este indiscutabil. Ca modelul de viata pe care l-a impus a implicat in ansamblul sau privatiuni nejustificate in raport cu beneficiile, pare evident. Altminteri sistemul nu ar fi implodat. El a fost, intr-adevar nedrept si nejustificat.
In totalitate, insa, si fara intrerupere? Adica in mod absolut si uniform? A fost criminala si ilegitima evacuarea trupelor sovietice din Romania? Amnistierea detinutilor politici? Crearea sectiei anti KGB a Securitatii? Condamnarea invaziei Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia? Subventionarea colectiilor de carte? (Istoria "Bibliotecii pentru toti" a fost recent emotionant evocata de Mihail Sora.) Semnarea Actului final de la Helsinki cu al sau "cos trei" dedicat drepturilor omului?
Se poate sustine ca si alte regimuri ar fi facut (chiar mai bine) aceleasi lucruri bune. Desigur! Dar tocmai asta dovedeste ca nu totul a fost criminal si ilegitim. Se poate afirma ca unele fapte bune au fost comise din motive rele (de exemplu intarirea puterii personale a dictatorului si alimentarea cultului personalitatii sale). Evident! Dar in acest caz viciul intentiei nu schimba calificarea faptei, ci doar exclude premiul pentru savarsirea ei. Se poate vorbi despre disproportia dintre ceea ce a fost bun si ceea ce a fost rau! Dar exact recunoasterea amestecului de bine si rau impune analiza naturii fiecaruia: care a fost structural si care conjunctural, care a fost de esenta sistemului si care produsul intamplarii?
O atare analiza evidentiind si mecanismele care au transformat o ideologie atragatoare prin utopismul ei intr-un totalitarism abject, absurd, corupt si ineficient, era si ramane indispensabila spre a inlocui evaluarea comunismului pe baza memoriei cu cea pe baza istoriei; respectiv o istorie metaforica si afectiva cu una conceptuala si obiectiva care merita, poate si trebuie sa fie asumata de romani. Fara asta procesul comunismului ramane o farsa periculoasa.