Pana la sfarsitul primului razboi mondial, Romania avusese mosieri stapanind zeci de mii de hectare, negustori puternici, unii cu traditie familiala, insa mari industriasi n-au existat la noi. Acestia apar in epoca interbelica, emblematici fiind inginerul Nicolae Malaxa, respectiv Max Auschnitt, aflati intr-o vie concurenta.
Nicolae Malaxa nu a fost cu nimic mai prejos, la vremea sa, decat Giovanni Agnelli, magnatul concernului Fiat din perioada sa prospera. Din pacate, nu s-a gasit nimeni pana in prezent care sa scrie o biografie a acestui om exceptional, care a pornit fara nici un sprijin material, indata dupa primul razboi, devenind ulterior cel mai bogat om din Romania. Arghezi l-a numit "poet al industriei" si i-a dedicat o carte, iar Mircea Vulcanescu il descrie in urmatorii termeni: "Numai de Malaxa a ramas indeaproape legat Nae Ionescu pana la urma. Dar si aici, nu numai ca recunostinta pentru omagiile darnice cu care omul bogat i-a rasplatit inteligenta, asigurandu-i un cadru de existenta pe propria ei masura, ci pentru ca Nae Ionescu vedea in taciturnul si enigmaticul capitan de industrie din Strada Dionisie - a carui mana apasa greu la un moment dat asupra constiintei intregii lumi politice romanesti, pe care intr-un fel sau altul o cumparase, dar in al carui birou de lucru nu era decat un clavir si care manca singuratic, pe un colt de masa, si dormea intr-o chilie pe un pat tare de fier - una din fortele creatoare ale neamului romanesc".
Prin precedentul lui Iorga, Nae Ionescu sesizase marele impact social al ziarului, spre deosebire de intelectualii din vremea sa, dar intuise singur si cel dintai importanta legaturii dintre "finante si cultura". Aceasta inca din anii '20, cand colaborase cu bancherul Aristide Blank, colaborare incheiata in coada de peste pentru amandoi.
La sfarsitul anilor '20, dupa ce principele Carol renuntase la calitatea sa de "alteta regala" (mostenitor al Tronului) si se expatriase in Elvetia impreuna cu Elena Lupescu, in unele medii politice aparuse ideea revenirii acestuia in tara, initial ca membru al Regentei. In perioada respectiva, ziarul "Cuvantul" devenise pro-carlist. Se spune ca initiativa i-ar fi apartinut lui Titus Enacovici, Nae Ionescu preluand-o si dezvoltand-o ulterior. Dupa reintoarcerea in tara, in iunie 1930, si suirea pe tron a lui Carol al II-lea, se produce o apropiere stransa intre monarh si gazetar, recunoscuta de rege, un deceniu mai tarziu, in jurnal: "... a fost o personalitate interesanta si in zilele in care tinea la mine mi-a fost de mare folos.".
Dupa unele surse, deteriorarea raporturilor dintre Carol al II-lea si Nae Ionescu, spre sfarsitul anului 1933, ar fi avut-o la origine pe Elena Lupescu. Aceasta i-ar fi cerut Regelui sa sacrifice trei oameni din anturaj: pe Nae Ionescu, pe fostul sau secretar Puiu Dumitrescu si pe prefectul Politiei Capitalei, Gabriel Marinescu. Carol al II-lea l-a putut mentine numai pe acesta din urma.
Apropierea de legionari
Pe 1 ianuarie 1934 Nae Ionescu este arestat, depus la Jilava, iar "Cuvantul" este suspendat (va reaparea pentru cateva luni in 1937-'38 sub directia lui C. Gongopol). Potrivit sotiei lui Nae Ionescu, N. Iorga a intervenit la rege pentru eliberarea filosofului, care va fi scos din puscarie dupa cateva zile. Iorga l-a definit, de altfel, cel mai bine pe Nae Ionescu, numindu-l "un revolutionar mistic".
Lui Nae Ionescu i se va imputa apropierea de legionari, dupa ce Regele Carol al II-lea s-a lepadat de el, dar regelui nu i-a reprosat nimeni ingratitudinea crasa fata de Nae Ionescu. Scriitorul Arsavir Acterian a consemnat o martuire a mitropolitului Tit Simedrea, cu care gazetarul fusese bun prieten. La intrebarea ierarhului de ce s-a apropiat de legionari, Nae Ionescu ar fi raspuns sec: "Ca sa-l distrug pe Carol!".
In 1938, Nae Ionescu a fost indepartat si de la catedra printr-o lege anume facuta, iar in acelasi an va fi arestat si internat in lagarul de la Miercurea Ciuc. Arestarile si eliberarile vor continua pana in toamna lui 1939, cand Nae Ionescu va fi lasat sa isi traiasca ultimele luni de viata in casa "pe jumatate boiereasca, pe jumatate manastireasca" (V. Bancila) pe care i-o construise Malaxa la Baneasa si pe care i-o va rechizitiona Ion Antonescu, transformand-o in vila de protocol a Guvernului.
Nae Ionescu a inchis ochii pe 15 martie 1940 si a existat banuiala ca Regele Carol al II-lea ar fi pus la cale sa fie otravit. Inmormantarea lui s-a produs in conditii exceptionale, cimitirul Bellu fiind atunci impanzit de agenti. "M-a impresionat foarte mult sunetul pamantului cazand peste mormantul lui Nae Ionescu", avea sa marturiseasca peste decenii Petre Tutea. Sase luni mai tarziu, Regele Carol al II-lea, "prietenul incoronat care i-a frant inima" (Emanoil Bucuta) era constrans sa abdice.