La inceputul anilor '40, cativa ucenici fideli ai lui Nae Ionescu (Mircea Vulcanescu, C. Noica, C. Floru), impreuna cu Octav Onicescu, constituiti intr-un comitet, au inceput editarea cursurilor sale. Dupa aparitia celui de-al patrulea volum, "Metafizica II". Octav Onicescu a primit un mesaj din partea maresalului Antonescu prin care era sfatuit sa sisteze tiparirea prelegerilor. Trei regimuri diferite intre ele: al Regelui Carol al II-lea, al lui Ion Antonescu, pentru a nu mai vorbi de regimul comunist, s-au temut de acest profesor de filosofie care a fost unul dintre cei mai mari ziaristi romani si care a modernizat gazetaria.
Atat admiratorii, cat si adversarii i-au recunoscut lui Nae Ionescu o trasatura definitorie; independenta. Nu a fost omul nimanui. Un publicist si scriitor de stanga, Petre Pandrea, care ii fusese elev la Liceul "N. Filipescu" de la Manastirea Dealu, l-a intuit insa mai adanc: "... acest om era tipologic un ascet si un insetat de sfintenie in samburele cel mai ascuns al personalitatii sale". (Dan CIACHIR)