Cazul Steinhardt

"Un evreu de tip renascentist, care se voia cu obstinatie roman. Si crestin!" - asa il descrie pe Nicolae Steinhardt scriitorul si publicistul Tesu Solomovici, care ii dedica un intreg capitol in cea mai recenta carte a sa. Este vorba despre primul volum al unei lucrari ambitioase, intitulata "Istoria evreilor din Romania - 2000 de ani de existenta". Va prezentam, in avanpremiera, cateva fragmente. Intertitlurile apartin redactiei. (Miruna MUNTEANU)
Steinhardt a scris destul de mult: memorii, note de drum, critica literara, predici crestine, publicistica, teologie etc. Scria frumos si cu talent. Indeletnicirile spirituale, adesea neortodoxe pe acele vremuri, l-au dus la puscarie. Securitatea l-a arestat in 1958. Tatal sau, Oscar, inginer brav, care avea multa mandrie evreiasca, si-a sfatuit fiul: "Vezi sa nu ma faci de ras, sa nu fii jidan fricos si sa te caci in pantaloni".
Steinhardt i-a urmat sfatul si a refuzat sa fie turnator in procesul intentat grupului de scriitori si filozofi in frunte cu Constantin Noica, Alexandru Paleologu, A. Acterian, S. Al. George, Al. O. Teodoreanu, Marietta Sadova etc. La ultimul cuvant acordat inculpatilor, Nicu Steinhardt a avut curajul sa se ridice si cu multa fermitate a spus: "Pentru mine este o onoare sa fac parte din acest lot de condamnati". Demnitate platita cu 13 ani de munca silnica. Batut, chinuit de anchetatori, n-a putut s-o fereasca pe prietena sa, Beatrice Strelisker, sa fie arestata si condamnata odata cu el. In celula de la Jilava, Steinhardt s-a crestinat. Ultimii ani din viata avea sa si-i petreaca la Manastirea Rohia, unde se calugarise. (...)
Nu atat biografia, cat opera lui Steinhardt a deranjat pe multi. Multe dintre textele sale au provocat stupoare si indignare printre evrei. Iata un fragment memorialistic care a starnit scandal in Israel: "Anii urmatori lui 23 august (nu avusesem de suferit direct ca evreu nici in vremea liceului, nici la facultate, nici in timpul razboiului, munca la zapada o savarsisem voluntar, iar pe cea obligatorie in conditii de omenie, nu insa fara a carti si a fi certat de tata: <<sa nu aud nici un cuvant impotriva tarii sau a lui Antonescu; face tot ce este posibil, nu are pe cap numai grija evreilor, ai prefera cumva sa fii pe front pe coclaurile Rusiei?>>) m-au apropiat si mai mult de poporul roman. Purtarea politica a multor, prea multor evrei si evreice mi s-a parut stupida, insufletita numai de ranchiuna si de tinerea de minte a raului; nu si a binelui care a crutat viata a sute de mii de oameni din Romania, tara care a cutezat sa nu traduca in fapt repetatele ordine de executare in masa date de Hitler - si nu fara mari riscuri, cum avea sa-mi explice pe larg Radu Lecca, intalnit la Jilava, pe jumatate paralizat, nedoborat de boala; la inceput il speriase prezenta mea, apoi isi deschisese inima si tolba de amintiri, visam laolalta o Europa a neocavalerismului si a unei unitati social-crestine, ne imprietenisera Ernst Junger, Montherlant, Camus si Ortega.
Mi s-a parut politica aceea, meschina, neinteleasa, obsedata de o constiinciozitate cvasidementiala. (Dupa cum neinteleasa si absurda mi se pare acum actiunea lui Wiesenthal, neobositul desgropator de dosare si alimentator de venin in sufletele supravietuitorilor. Ben Gurion s-a sarutat cu Adenauer. Sa-mi fie ingaduit sa-l prefer pe Ben Gurion lui Wiesenthal.)"
Atacuri din Israel
Curiozitatea intelectuala l-a impins pe Alexandru Mirodan, care scria la Tel Aviv "Dictionarul neconventional...", sa-l convinga pe acest evreu in sutana - care declara "sangele meu este evreiesc, dar de simtit si gandit simt si gandesc romaneste" - sa-i trimita o autobiografie.
"Colaborarea asta este cu dandana", relateaza Nicolae Steinhardt. El povesteste: "Cand Mirodan, care activase in Romania ca ziarist si dramaturg, mi-a scris de la Tel Aviv cerandu-mi colaborarea, i-am aratat ca nu stiu daca sunt calificat sa figurez in dictionar, deoarece socotesc ca nu se poate vorbi de scriitori evrei de limba romana. Limba este factorul determinant, si nu se poate vorbi de Adalbert von Chamisso ca de un scriitor francez de limba germana. Chamisso e fara indoiala un poet german. Raspunsul meu negativ se intemeia si pe considerente de ordin personal. Mirodan, insa, a staruit, mi-a spus ca nu exista piedici si mi-a fagaduit ca-mi va publica textul integral. I-am trimis, deci, o nota autobiografica in care am facut si unele observatii de ordin general cu privire la atitudinea pe care s-ar cuveni sa o aiba evreii plecati din Romania fata de fosta lor patrie, singura tara aflata sub influenta germana in timpul celui de-al doilea razboi mondial in care evreilor nu li s-a aplicat programul de exterminare conceput de Hitler si de oamenii sai. Marinimiei acesteia a poporului roman socotesc ca trebuie sa i se raspunda cu simtaminte de atasament si gratitudine. Al. Mirodan, ce e drept, mi-a publicat raspunsul integral, dar i-a adaugat cateva randuri ale sale, un fel de nota explicativa, unde e vorba de un Itic care si-a schimbat numele in Stan, dar a ramas tot jidan. Mi-a facut-o! mi-am spus. Si i-am trimis si eu o noua scrisoare in care i-am spus ca, desi nu am talentul lui Teodor Sperantia, imi permit sa-i adresez si eu o epigrama: <<N-o fi jidanul botezat / Chiar un roman adevarat / Dar nici transfugul comunist / Nu-i autentic sionist.>> Dar Mirodan nu mi-a mai raspuns."
Si Ion Negoitescu l-a atacat pe Steinhardt. Iata ce scria el: "Steinhardt s-a simtit cu adevarat liber si fericit doar in momentul cand, sub constrangerea imprejurarilor extraordinare, a fost acceptat de legionarii cu care impartasea intimitatea promiscua a inchisorilor comuniste. De unde si cultul pentru Nae Ionescu si C. Noica, dar mai ales incercarea sa de a justifica terorismul <<Garzii de Fier>> si al intemeietorului ei, Corneliu Codreanu. Toate acestea il indeamna sa conceapa o morala crestina a cavalerismului, a actiunii, a sacrificiului de sine, a aristocratiei suferintei.(...)"
Razbat din aceasta filozofie steinhardtiana ecouri din crezurile "sfintei morti legionare". Evreii poate i-ar fi iertat lui Nicolae Steinhardt convertirea crestina, dar nu au suportat indemnurile "infratirii" cu legionarii, in numele iertarii divine a pacatelor.
Ultima scrisoare
a calugarului de la Rohia
La inceputul anului 1989, publicistul Victor Rusu i-a trimis din Israel calugarului Steinhardt o scrisoare, rugandu-l sa-i raspunda la o intrebare-cheie: "Ce gandesti dumneata cand esti singur, in miez de noapte?"
Steinhardt a raspuns. Este ultima pagina scrisa de el. O pagina-document. O pagina care nu-si propune sa socheze, dar, Doamne!, cat de mult a scandalizat!
"Ce ganduri iti trec prin minte, calugare Nicolae, la 2.00 noaptea?" - il soma israelianul sa raspunda. "Tara noastra, Israel, vorbeste si sufletului dumnitale? Si am in vedere nu atat tara antica, leaganul marilor credinte, ci tara de azi, in care traiesc cei pana nu de mult fara de tara, de aceea supusi in trecut tuturor umilintelor si dispretului celorlalti."
Calugarul, evreul, a raspuns: "Botezul meu e mai cu seama o poveste de dragoste, a indragostirii mele crescande fata de neamul romanesc, de ce se numeste fenomenul romanesc si de biserica crestina. M-am simtit atras din copilarie si tinerete de acest fenomen romanesc (ca si parintii mei, de altfel). Anii de inchisoare (i-am facut ca <<nationalist>> roman intr-un lot denumit al intelectualilor mioritico-legionari) mi-au intarit dragostea si apropierea de romani.
Era totusi firesc sa intampin serioase greutati la aceasta mica manastire din celalalt capat al tarii: varsta (m-am calugarit la 68 de ani), calitatea (beleaua) de a fi fost detinut politic, originea etnica (<<Itic>>, vorba lui Al. Mirodan), departarea locului de unde veneam (de la Bucuresti, la peste 500 de kilometri, iar aici daca un baiat vrea sa ia de nevasta o fata din alt sat, ca sa nu mai vorbesc din alt judet ori alta provincie, e prilej de uimire si aproape scandal), calitatea mea de intelectual (pour ansi dire) si de orasean printre oameni toti de origine taraneasca, starea subreda a sanatatatii (printre oameni in general zdraveni si care nu prea stiu ce-i aia <<colita>> si cardiopatie), lipsa de putere fizica si de capacitate a unei munci sustinute (se cadea sa fie foarte rau privita de oameni voinici si mult mai tineri decat mine), toate imi creau conditii potrivnice si faceau foarte probabila (si foarte legitima, lesne de inteles) o receptie putin calduroasa.
Si totusi nu a fost asa: monahii acestia, neamul acesta de pastori si tarani - oamenii acestia atat de diferiti de mine - m-au primit, inteles si acceptat cu o marinimie, o bunavointa, o rabdare o simpatie care au desfiintat orice bariera si ma fac sa ma simt, la ora 2.00 a.m., ora adevarului, cu totul neframantat de dubii. Catusi de putin strain, stingher, nefericit, nostalgic ori gandind sa ma intorc din drumul pe care am apucat. Scena atroce din <<Tevie laptarul>> al lui Shalom Aleichem - a fetei care s-a casatorit cu feciorul popii din sat si alearga dupa faetonul tatalui ei, iar el se face ca nu o vede, mana mai departe cu un fanatism demn de al unui ayatollah iranian - nu mi se aplica. (Tot astfel, in inchisoare, m-am bucurat de un tratament fratesc din partea camarazilor legionari. Eu unul nu va ascund ca ma rog si pentru evreii omorati in padurea Jilava si pentru legionarii asasinati de pramatia de Carol al II-lea). (...)
Am ajuns sa ma impac foarte bine cu viata monahala care - spre deosebire de ce cred multi - nu este una de trandavie si puturosenie. E o viata activa, tonica si aspra. Si timpul meu e <<plin>>: slujbe (multe, port o speciala afectiune celei de la miezul noptii), lectii (ii ajut pe cat pot pe ucenicii care se pregatesc sa dea examen la Seminarul Teologic din Cluj), corespondenta, cand vin vizitatorii straini sunt si ghid, apoi grijile gospodaresti (calugarii se autoingrijesc) si o oarecare activitate literara (ingaduita, ba chiar recomandata de ierarhii mei de la Cluj si Sibiu, oameni iubitori de carte), predicile (sunt poftit sa predic adesea si-mi place sa le pot vorbi maramuresenilor, oameni dintr-o bucata; ma straduiesc sa scot predica din platitudine stilistica, monotonie si locuri comune, sa-i dau un oarecare caracter de aggiornamento!)
Nu, iubite domnule Russu, puteti fi incredintat ca nici o clipa nu am ascuns sau incercat sa ascund cine sunt. Pastrand proportiile (uriase), as indrazni sa spun ca ma inscriu pe linia trasata de Lustiger (Jean Marie Lustiger, teolog crestin de origine evreiasca - n.n.).
Dupa cum am aratat in textul din Dictionarul lui Mirodan, am incercat, odata cu prietenul meu Emanuel Neuman, sa ma incadrez in iudaism; n-am izbutit. Despre Em. Neuman imi pare rau ca nu am vorbit mai pe larg in textul intitulat Botez I. E un om cu totul remarcabil. Rectific si termenul <<ateism>> pe care l-am folosit vorbind despre el. Era mult mai corect sa spun <<agnosticism>>. Imi pare de asemenea rau ca nu m-am referit si la refuzul Romaniei de a participa in 1968 la actiunea militara a Pactului de la Varsovia in Cehoslovacia.
Cat priveste <<Dictionarul scriitorilor evrei de limba romana>> al lui Mirodan, nu-mi ascund parerea mea: e intocmit cu verva, dar contine mult prea multa tinere de minte a raului, mult prea multa ranchiuna, vindicta si chiar importante doze de venin. Nu e bine! Romanii nu au executat ordinul de a-i ucide pe toti evreii. Antonescu s-a impotrivit cu hotarare. O stiu din gura lui Radu Lecca (Comisar pentru Romanizare in perioada 1941-1944, n.n.) - mi-a fost vreme destul de indelungata coleg de celula la Jilava si ne-am imprietenit. Exista, domnule Russu, un timp pentru suparare, dar exista - citez din Vechiul Legamant - si o vreme pentru uitare, iertare si impacare. Tinerea aceasta de minte migaloasa si exacerbata numai a raului invenineaza mai ales sufletul celui care nu poate depasi stadiul sufletesc al vendetei. Sa nu uitam: nimeni nu-i fara pacat, iar lumea nu e matematic impartita in buni si rai, iar noi, evreii, nu detinem cu exclusivitate monopolul bunatatii, dreptatii si infaibilitatii.
Te mai rog, iubite domnule Russu, sa nu vezi in mine un monah fanatic si incuiat; am primit botezul, la Jilava, de la un ieromonah ortodox, dar si sub semnul ecumenismului. Ortodoxia pe care am ales-o de buna voie (caci erau in celula si catolici si protestanti si neoprotestanti) si in deplina cunostinta de cauza, mi-este draga si sunt convins ca-i voi ramane fidel pana la sfarsit. Dar crestinismul si calugarirea nu au insemnat pentru mine o <<zavorare>>, o izolare, o fuga de viata, ci - cu totul dimpotriva - o largire a orizontului spiritual, o improspatare a inimii si cugetului.
La ora 2.00 a.m. ... (E.M. Cioran, vorbind despre Scott Fitzgerald, pomeneste de ora 3.00 a.m. ...) Nu vi se intampla si dumneavoastra sa va desteptati din somn (eu in inchisoare nu puteam uneori dormi decat de fericit ce ma simteam, ma desteptam aus lauter Freude, out of sheer joy) si sa reflectati la notiunea de paradox, pe care Lucian Blaga o considera a fi esenta gandirii si pe care stiinta contemporana o da, in mod din ce in ce mai categoric, drept legea de baza a universului?...
A! Paradoxie... Nu-i ea cu adevarat formula universala unica (pentru mico si macrocosmos) pe care in zadar a cautat Einstein sa o exprime cuantificat?"

---

Despre autor: