Tender liber sa paraseasca tara
Instanta Tribunalului Bucuresti a decis, ieri, revocarea interdictiei de a parasi teritoriul Romaniei dispusa in cazul lui Ovidiu Tender, judecat in dosarul "RAFO - Carom" pentru savarsirea unor infractiuni de natura economica. Ovidiu Tender a obtinut permisiunea sa paraseasca tara, dupa repetate solicitari de revocare a interdictiei, formulate pe cele mai variate motive, de la necesitatea unui tratament care numai in strainatate putea fi urmat si pana la nevoia de a se ocupa de afacerile de peste hotare. Decizia magistratilor nu este definitiva, Parchetul avand posibilitatea sa faca recurs. Pe 23 august 2006, procurorii DIICOT i-au trimis in judecata pe Ovidiu Tender si Marian Iancu, acuzati ca au constituit un grup de criminalitate organizata. (A.G.)
Dosarul "Rompetrol" amanat doua saptamani
Tribunalul Bucuresti a amanat ieri, pentru 6 februarie, dezbaterile in dosarul "Rompetrol", deoarece avocatul din oficiu care il apara pe fostul ministru al Comunicatiilor, Sorin Pantis, nu a avut timp sa studieze actele din dosar. De asemenea, judecatoarea Cioata Andreea a decis conexarea cu acest dosar a unei plangeri formulate de Sorin Rosca Stanescu impotriva deciziei procurorilor de a disjunge cauza americanilor Colin Hart si Philip Stevenson, desi Parchetul sustine ca acestia sunt vinovati de mai multe infractiuni in dosarul "Rompetrol". Procurorii continua, in prezent, anchetarea celor doi americani, ei neputand fi chemati ca martori sau ca inculpati in instanta, pana nu se incheie ancheta Parchetului. Procurorii DIICOT au finalizat, la inceputul lunii septembrie 2006, urmarirea penala si au dispus trimiterea in judecata a omului de afaceri Dinu Patriciu, in dosarul "Rompetrol". In acelasi proces au mai fost trimise in judecata alte 11 persoane. (A. GHICIUSCA)
Amenintari cu bomba
Alarmele false cu bomba sunt la ordinea zilei in Capitala. Hipermarketul Cora din cartierul Militari a fost evacuat, ieri, in jurul orei 12:20 dupa ce s-a primit un telefon anonim care anunta amplasarea unei bombe in incinta magazinului. Echipa pirotehnica ajunsa la fata locului nu a gasit insa nimic suspect. Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat ca anuntul la numarul de urgenta 112 s-a facut de la o cabina telefonica publica, de catre un barbat, din Bucuresti. De asemenea, sediul Televiziunii Romane a fost si el tinta unei alarme false cu bomba. Ieri dimineata, in jurul orei 10:44, un tanar anunta prezenta unei bombe in incinta cladirii, de la o cabina telefonica situata pe bulevardul Aviatorilor. Politistii si pirotehnistii au intervenit imediat, dar si in acest caz s-a constat ca este vorba despre o alarma falsa. Oamenii legii efectueaza cercetari pentru prinderea individivilor care au pus pe jar autoritatile, folosindu-se in acest sens de amprentele din cabinele telefonice de unde au fost lansate falsele amenintari cu bomba. (O.R.)