Respectul cinematografic de sine

Ma aflu abia a doua oara aici, desi manifestarea a ajuns la a 42-a editie. Elvetienii, tinerii mai ales, se dovedesc atrasi de filmele de fictiune dar mi se pare oarecum curioasa preocuparea lor fata de documentare. Sunt aici retrospective ale genurilor, dar si programe de scurt metraje provenite din scolile de cinema elvetiene. Este limpede ca festivalul are priceperea de a acoperi rubricile unui desfasurstor si o face, trebuie sa recunosc, in nota de excelenta a exactitatii helvete, dar, mai ales, de corectitudine si pretuire colegiala, dand uitarii orice fel de ranchiune ori de dispute locale. Un conflict ce anul trecut parea sa subjuge editia, o polemica de lucru intre experimentatul si mereu inspiratul Ivo Kummer, directorul "Zilelor de la Solothurn", si Nicolas Bideau, omul guvernamental, care imparte banii, e deja stinsa, desi ecourile ei, benefice, dau inca subiecte presei. Tin doar sa relev delicatetea aplanarii ei in folosul cinematografiei elvetiene.
Festivalul se intoarce si mai hotarat in propria ograda, obligandu-ne sa-l privim fara menajamente, impunand starea de examen, de laborator, de sedinta de lucru, desi un atare eveniment nu poate scapa cu totul de aura lui ceremonioasa, fie si in maniera, mai rece, specifica. Din capul locului trebuie sa subliniez ca Solothurn reprezinta o panorama, anuala, dar nu doar atat, a exprimarii unei cinematografii capabile sa-si ofere un festival-oglinda, un festival-fereastra, un festival-scoala, un festival-palmares, un festival al sperantelor, un festival-muzeu si deopotriva, sa nu va mirati, un festival al finantarilor, fara de care nimic nu poate inainta.
Premiile filmului elvetian
Nu exista nici un dubiu ca punctul de greutate al acestei editii, a "Zilelor de la Solothurn" avea sa-l constituie momentul atribuirii premiilor anuale ale cinematografiei elvetiene. Orgoliul a fost bine sustinut si financiar. Se dau bani la mai toate categoriile, iar sponsorii cu renume, barosanii, au fost cu ingeniozitate atrasi. Ca sa ofere tabloul schimbarii de macaz as zice ca si juriul actualei editii pare a fi fost conceput sa corespunda comandamentelor. In fruntea acestuia a fost numit Charles Lewinsky (nici o legatura cu persoana de la Casa Alba), regizor de seriale de televiziune de succes, autor a tot felul de carti, printre care romane, eseuri, dar si texte pentru muzica de divertisment, dramaturg radiofonic, intr-un cuvant un om al spectacolului popular, cu priza la public.
La categoria Cel mai bun film a fost preferat "Vitus", apartinand lui Fredl M. Murer (povestea unui baiat cu calitati exceptionale, caruia parintii ii prescriu o stralucita cariera de pianist. Nu se intampla asa). Filmul a avut premiera mondiala anul trecut la Berlin, iar intre timp a calatorit pe la vreo 20 de festivaluri. A luat premii (ale publicului, atentie) la Roma si Chicago. In Elvetia a facut 200.000 de spectatori, fiind deja vandut in peste 30 de tari. O performanta pe placul lui Nicolas Bideau. Nu a fost sa fie mult mediatizatul "Fratele meu se insoara", dar filmul a smuls, totusi, premiul pentru cel mai bun rol principal - Jean-Luc Bideau. Interpretarea sa este o bijuterie, un pater familias capabil sa se imparta in fel si chip, dupa asemanarea copiilor lui si a situatiilor de viata. La categoria cel mai bun rol secundar a fost aleasa Natacha Koutchoumov, o speranta a cinematografiei elvetiene, distribuita cu succes si in Franta. Si "Fara panica", in care joaca actrita premiata, este vorba de o familie traind fobia respectabilitatii.
O surpriza a fost documentarul premiat, care prezinta "Scurta viata a lui Jose Antonio Gutierrez", primul soldat american mort in razboiul din Irak, in martie 2003. Impresionante, fragmentele care recompun viata acestui tanar (1974-2003) dau imaginea tulburatoare a tragediei. In 2006, filmul a obtinut o multime de premii, la Sundance Film, Munchen, Rio de Janeiro, Leipzig, Goteborg. Al doilea titlu de neocolit este "Nachbeben", caruia juriul i-a acordat premiul sau special, pentru munca de ansamblu a actorilor, dupa ce cu cateva zile mai inainte Premiul criticii fusese atribuit unui comentariu la acesta, remarcandu-se inspiratia autoarei, de a lucra cu un grup si de a utiliza mijloace subtile de expresie, desi ne aflam in spatiul limitat al unui teatru de camera.

---

Despre autor: