Un raport al Bancii Mondiale atrage atentia ca economia Romaniei da semne clare de supraincalzire si recomanda stimularea economisirii si temperarea creditarii.

"Romania si Bulgaria se confrunta cu presiuni inflationiste, niveluri ridicate ale deficitului de cont curent si cresterea rapida a creditelor. Chiar daca cineva s-ar putea gindi sa introduca politici de austeritate, acestea nu trebuie sa afecteze cresterea economica", a declarat joi Thomas Laursen, economistul-sef al Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si statele baltice. Cresterea economica din Romania a fost relativ ridicata anul trecut, la peste 8% din PIB in al treilea trimestru, astfel ca exista semne de supraincalzire economica, intrucit avansul PIB s-a bazat foarte mult pe cererea interna si poate fi peste potential.

Deficit din cresterea creditului

„Una dintre principalele dileme ale autoritatilor in urmatorii ani va fi cum sa satisfaca atit cerinta de a continua consolidarea macroeconomica, cit si nevoia de a respecta angajamentele in materie de acquis, in special in domenii precum infrastructura si mediul", se spune in raport. Actiunile pentru limitarea riscurilor macroeconomice nu trebuie sa afecteze evolutia PIB, sustine Laursen. Ritmul excesiv de ridicat de crestere a creditului in noile state membre UE contribuie la supraincalzire si la majorarea deficitului extern, in special in tarile baltice, in Romania si Bulgaria.