Zamfir Dumitrescu si-a dat demisia de la conducerea UAP in urma unui conflict cu membrii conducerii operative.

Ieri la prinz, presedintele Uniunii Artistilor Plastici si-a prezentat demisia, gest care nu a surprins pe nimeni, chiar daca Dumitrescu nu isi manifestase niciodata dorinta sa renunte la conducerea UAP. Motivul invocat de fostul presedinte este prelungirea unor probleme mostenite din mandatul anterior. „Acum aproape patru ani si jumatate am constatat ca majoritatea filialelor Uniunii nu erau filiale, ci asociatii de artisti, membri ai UAP, cu personalitate juridica neintegrata in sistem decit cu numele. Inca din anii ’90 exista o tendinta de spargere a UAP cu scopul divizarii patrimoniului (galerii, ateliere) si al trecerii acestuia in posesia asociatiilor."

Sistem federativ versus centralizat

„Atit eu, cit si colegii mei din fostul mandat ne-am opus acestei tendinte, am modificat statutul UAP dind posibilitatea filialelor sa intre in structura centrala. Am creat cadrul juridic si legislativ si timp de patru ani am rugat sefii filialelor sa se integreze", a declarat deputatul Dumitrescu. Din punctul de vedere al fostului presedinte UAP, motivele pentru care asociatiile locale nu vor sa se alature structurii centrale sint luarea in posesie a patrimoniului UAP, eschivarea de la plata taxei de timbru (0,5% din vinzari) si scutirea de a mai participa la bugetul UAP cu 3% din vinzari.

Spirite artistice incinse

„E exact invers. Astea sint minciuni. Eu sint cel care i-a cerut o declaratie cind a fost prima oara ales in fruntea UAP in care i-am cerut sa creeze o structura federativa in cadrul UAP. Cred ca era bine sa mergem pe legea asociatiunii in care noi sa ne rezolvam singuri problemele economice, sa fim mai elastici, nu sa avem o structura foarte centralizata", spune Dumitru Serban, presedintele filialei din Arad si contracandidatul lui Zamfir Dumitrescu la conducerea UAP. Serban crede ca domnului Dumitrescu sistemul centralizat i-ar fi oferit mai multa putere, intr-un context similar celui de dinainte de ’89. Pictorul sustine ca banii din taxe se stringeau la Bucuresti, de unde nu se mai intorceau in tara niciodata, pe cind independenta financiara creeaza un context competitiv la nivelul tuturor filialelor. „Putem cotiza pe proiecte foarte clare, cum ar fi un catalog al artei contemporane romanesti, care nu s-a facut niciodata, dar nu sa platim taxe care nu se duc nicaieri", a adaugat Dumitru Serban. „Nu ma opun domnului Dumitrescu, dovada ca dupa ce am pierdut alegerile am plecat, ca sa aflu dupa aceea ca au fost masluite", a completat el.

Ce l-a convins pe Firu

Picatura care a umplut paharul a fost refuzul unor membri din conducerea operativa de a semna contractul cu casa de productie Castel prin care inchiria doua hale (de cioplitorie si turnatorie) din Combinatul Fondului Plastic de pe strada Baiculesti, spatii dezafectate carora nu li s-a gasit nici o utilitate pina in prezent. Suma din contract era de 25.000 de euro chirie pe an, cu plata in avans pentru trei ani. In plus, firma se obliga sa investeasca in amenajarea spatiului care s-ar fi intors la UAP. Unul dintre membrii conducerii UAP care s-au opus acestui contract a fost Vasile Tolan, care sustinea inchirierea intregului combinat unui mare concern german cu care inca nu se purtasera negocieri. Mihai Chioaru, vicepresedinte UAP pentru teritoriu, s-a opus de asemenea inchirierii spatiilor invocind necesitatea organizarii unei licitatii in acest sens. „Nu putem face licitatie pentru ca noi sintem doar proprietarii constructiilor, nu si ai terenului, care se afla in proprietatea statului." In urma acestui refuz, Zamfir Dumitrescu si-a dat ieri demisia, gestul sau fiind urmat de inca trei demisii, a directoarei Marilena Dumitriu si ale altor doi membri din conducere, Gheorghe Farcasiu si Gheorghe Marian. „Nu am mare lucru de pierdut pentru ca nu sint salariat UAP. Salariul meu este virat, de cind am devenit pentru prima oara presedinte, Fondului Artistilor Saraci."

Un gest onorabil, zic artistii Membrii UAP nu sint totusi nefericiti ca au pierdut un presedinte atit de binevoitor incit a renuntat si la leafa. „Cred ca a facut ceva atit de nasol, e prins in prea multe scandaluri si e atit de viclean si smecher, incit a aflat ca in curind i se va cere socoteala. Din PSD a plecat cind partidul era in criza. E stilul lui", e de parere artista Raluca Demetrescu. „Dupa felul in care a mers treaba, cred ca a facut un gest onorabil", este de parere pictorul Gheorghe Anghel. „In primul rind sint treburi care tin de specificul unei organizatii de acest tip: expozitiile, care sint de o calitate extrem de slaba, relatiile cu artistii si cu cei care se ocupa de arta si de muzee. Am constatat o stagnare si o mediocrizare din punctul de vedere al proiectelor specifice. Din punct de vedere economic, catastrofa era deja pornita. Sper ca Uniunea sa se poata redresa dupa aceasta sincopa extrem de neplacuta", a completat pictorul.