Reusita unui referendum anti-Basescu se afla, in acest moment, sub un mare semn de intrebare. In timp ce seful statului si-a ostilizat Parlamentul si astfel ar putea fi obtinuta suspendarea sa pentru o luna, la nivelul populatiei nu se face simtita o asemenea unda de soc anti-Basescu. In plus, este aproape imposibil, sub actuala Lege a referendumului, sa fie adunate voturile a jumatate plus unu din cetatenii care se pot pronunta electoral. Or, pana una-alta, numai astfel Basescu poate fi scos de la Cotroceni la jumatatea primului sau mandat pentru a face loc unui nou presedinte. Sub aspect tehnic, ce conditii ar trebui intrunite pentru ca un asemenea efect sa se produca? Intentioneaza cu adevarat partidele parlamentare, exceptand PD, sa-l debarce pe seful statului? Sau vor doar sa-l expuna criticii opiniei publice?
Intr-un talk-show servit pe tava, la TVR, Traian Basescu a atacat transant problema modificarii Legii referendumului, acuzand PSD ca ar intentiona sa faca, sub acest aspect, un abuz politic. El a incercat, astfel, atacand primul aceasta tema, sa previna o lovitura preconizata de Opozitie. Care este, de fapt, situatia? Este adevarat ca sansele de a-l debarca pe presedinte sunt nule, cata vreme nu se schimba Legea referendumului. In sensul de a declara valida procedura, in conditiile in care se ia in calcul nu totalitatea electoratului, ci doar electoratul care se prezinta la vot. In acest fel, PSD si PRM ar putea evita riscul major al neprezentarii masive la urne, fie prin absenteism si dezinteres politic, fie prin faptul ca, la data acestei proceduri, intre un milion si jumatate si trei milioane de cetateni vor fi plecati peste hotare. Daca ne ghidam dupa criteriul invocat de Basescu, ca o lege nu ar trebui schimbata in interiorul unui mandat, atunci suntem tentati sa ii dam acestuia dreptate. Dar sa observam, in acelasi timp, ca aplicarea principiului respectiv ar face ca nici un fel de lege de natura electorala sa nu poata fi schimbata vreodata, intrucat intotdeauna, de regula, vom avea un sef de stat in functie. Si doar prin exceptie va fi altfel. Aplicand, insa, principiul simetriei legislative si in materie de referendum, putem lua in calcul proiectul Opozitiei din simplul motiv ca Basescu a castigat alegerile cu votul unui sfert din electoratul Romaniei, adica cu jumatate plus unu dintre cei care s-au prezentat la urne in cel de-al doilea tur de scrutin. De ce nu ar parasi el Cotroceniul in baza aceluiasi algoritm? Ironia sortii face ca insusi Basescu, in calitatea sa de sef al statului, sa fi retrimis Parlamentului pentru reexaminare Legea referendumului. Numai bine ca aceasta sa poata fi acum "ajustata" de catre Opozitie.
Dincolo de acest aspect, pentru ca Opozitia sa castige, iar suspendarea si referendumul sa nu se transforme intr-un simplu joc de picioare, sunt necesare negocieri la sange cu toate partidele parlamentare. Si, in primul rand, cu PNL. Ca sa dau un singur exemplu: daca PNL nu rupe Alianta si nu ramane la putere sub forma unui guvern ultra-minoritar si monocolor, atunci castigarea unui eventual referendum va fi improbabila cu procurori aflati la degetul mic al lui Basescu si cu un Minister al Administratiei Publice si Internelor - organizator al scrutinului - care ii este de asemenea subordonat. PSD nu va tolera un Guvern al Aliantei. In schimb, ar putea accepta, pentru a-si asigura un extraordinar start electoral in 2008, o administratie liberala. Ar plati chiar pretul retragerii temporare a lui Vacaroiu pentru ca Olteanu sa devina presedinte interimar. Este singura directie a unor negocieri care pot conduce la un referendum castigat. Ipoteza unui divort pe termen scurt presedinte - PD este falsa. Iar pe termen lung - atunci cand Basescu se va prabusi in sondaje - un asemenea divort nu mai intereseaza pe nimeni.