O zi, in Lenauheim '80

La inceputul anilor '60, dupa ce fusese "recuperat" ca mare poet si publicist, Tudor Arghezi a fost invitat sa viziteze recent infiintatul Centru cinematografic de la Buftea. Culturnicii l-au plimbat prin tot felul de sali si studiouri, laudandu-se cu dotarea tehnica, de ultima creatie, spunandu-i de fiecare data ca-i vorba de utilaje germane, aduse cu mari cheltuieli din RFG. In final, i s-a cerut maestrului parerea despre aceasta vizita. A raspuns cam asa: "Bine, bine, aparate aveti, dar nemti?"
Mi-am amintit de acest fapt, povestit de un mai varstnic scriitor, dupa ce, la mijlocul deceniului noua fusesem invitat, impreuna cu alti doi examinatori, la Concursul "Cine stie, castiga!", in comuna Lenauheim, din judetul Timis. Era un concurs de cultura generala organizat de Radiodifuziunea Romana, in orase si localitati mai putin cunoscute in vremea aceea, cu acordul si sprijinul forurilor locale de partid si de stat. Asa am ajuns intr-o sambata la pranz, pe meleagul poetului romantic german Nicolaus Lenau (pe numele lui adevarat Niembsch von Strehlenau), nascut in 1802, in satul, pe atunci, Csatad, despre opera si viata caruia aveam mai multe intrebari, in chestionarul concursului, mai ales ca destinul si creatia sa prezentau analogii cu ale lui Eminescu...
Ne-a intampinat, cu toate onorurile, primarul - nu mai stiu cum il chema - un svab cat bradul, conducandu-ne spre caminul cultural, unde avea sa se tina concursul, vorbindu-ne de aceasta mare comuna, mandria judetului si a intregului Banat. Sat tras ca prin inel, cum se spune, cu strazi drepte si pietruite, cu case mari, adevarate vile, bordate cu garduri/ziduri inalte, de toata frumusetea; numai ca multe aveau ferestrele cu scanduri batute in cuie. Intrigati, dorim sa intram intr-una. Primarul ezita. Insistam si ne deschide poarta. In curtea interioara, altadata plina de rasaduri cu flori, un cort peticit. Intram in casoaia paraginita. Camera din fata, un fel de sufragerie, cu parchet pe jos, avea in mijlocul ei un foc abia stins, locatarii fiind plecati la Timisoara, "avand tot felul de treburi de-ale lor", se scuza primarul, dar isi lasasera un cal in pridvor...
Asa am aflat ca multi dintre consatenii lui au plecat in Germania, lasandu-si casele, ograzile si pamantul de izbeliste, locul lor luandu-l tiganii (atunci nu se numeau romi si nu se vorbea de vanzarile lui Ceausescu). Batranul primar era printre foarte putinii nemti ramasi in comuna, dorind sa-si sfarseasca zilele acolo unde s-a nascut, multumit ca-i are alaturi pe localnicii romani invatati cu stilul si rigorile muncii si-ale traiului svabesc. Il chinuia gandul, spus in soapta, ca noii veniti vor duce de rapa, ce au cladit ei in secole, lasand hranitorul pamant banatean de parloaga.
Bineinteles, n-am pomenit nimic despre aceasta realitate, in timpul concursului desfasurat seara, acum relatand, pentru prima oara, ziua traita la Lenauheim, locul unde Arghezi ar fi intrebat: "Dar, unde-s nemtii?".
Inchei aceasta amintire, cu cateva versuri din lungul poem de Lenau "Revedere", dupa intoarcerea dintr-o nefericita calatorie in America: O, scump pamant iubit,/Ce trist, dar si ce bine/Ma simt ca, in sfarsit/M-am reintors la tine.//Cunosc oricare ram/Sub care-n floarea vietii,/Odata-mi depanam/Biet visul tineretii.//Oricare casa-o stiu,/Dar oamenii din ele/Nu-s tot aceiasi, nu,/Ca-n vremurile mele.//...Aceleasi locuri sunt,/Ce-n vremi ne bucurara,/Dar dragii-s in mormant/Sau prin straini plecara...
Poetul a murit in 1850, intr-un ospiciu vienez, in anul cand se nastea Eminescu.

---

Despre autor: