Subiectul acestor pagini (vor fi doua) mi-a fost sugerat de cateva ecouri la articolul "Unii vor sa vina, altii vor sa plece", din grupajul OPINII (10.01.2007). Se afirma ca nu numai basarabenii ar dori sa vina fara vize in Tara Mama si chiar sa se stabileasca aici, fiind urmasii cetatenilor romani interbelici, dar si altii, care din varii motive au parasit Romania sovietizata, unii fugiti, altii ramasi pe unde apucasera sa ajunga in Occident, precum si sute de mii vanduti, precum nemtii si evreii.
Despre lunga istorie a sasilor si svabilor din Romania am discutat cu vechii mei prieteni, ziarista Crista Richter, din Biertan, si Alexander Bujacker, fiu al unei vechi familii din Sighisoara; absolvent al Academiei de Studii Economice si mare iubitor de istorie si arta, a emigrat in 1974 in Germania Federala si dupa exact trei decenii a revenit la Bucuresti. Dialogul cu Alex a inceput de la "vinerea neagra", din 13 ianuarie 1945, cand a debutat prigoana nemtilor din Romania, la ordinele sovieticilor "eliberatori"...
- In cateva ore, au fost trimisi la munca fortata peste 140.000 de etnici germani (intre 16 si 45 de ani), in Dombas si Urali, pana in Siberia, de unde, dupa vreun deceniu, au fost repatriati 60.000, cei mai multi nu in Romania, ci in Germania. De atunci s-a declansat drama familiilor dezbinate, cand tata si mama nu-si mai aveau copiii, urmand lungile cereri si eforturi pentru reintregirea familiilor!
- Stiam ca multi, multi sasi si svabi ramasi in tara au fost trimisi in Baragan si Dobrogea. Ce s-a intamplat cu ei?
- Dupa 1950, sute de localitati din Ardeal s-au "pustiit" de ei, dar cel mai elocvent exemplu il reprezinta miile de familii de svabi si romani din zona de granita cu Iugoslavia, pe vremea lui Tito, cand acesta era socotit marele "tradator" al lui Stalin si "slugoi" al imperialistilor anglo-americani. Copii, femei si batrani s-au vazut aruncati in bou-vagoane si, dupa cateva zile, lasati in cele mai inospitaliere locuri, unde multi si-au gasit sfarsitul, dar unii au supravietuit, injgheband chiar mici localitati, care si azi exista, dar fara nemti.
- La inceputul anilor '70, am cunoscut cativa etnici germani din Bucuresti, mai ales din randul ziaristilor si scriitorilor. Fara a intra in intimitatea lor, era si greu, mi-am dat seama ca se intampla ceva cu ei. Cum explici, aceasta situatie?
- Simplu. Dupa persecutarea intelectualilor sasi si svabi, chiar daca formal aparea si o gazeta "Neuer Weg", de propaganda comunista, si erau editati cativa autori germani, Ceausescu a initiat vanzarea, da, vanzarea, nemtilor! Ca si a evreilor. Pretul era, in functie de varsta, profesie si pozitie sociala, intre 2000 si 10.000 de dolari, beneficiarii pasapoartelor fiind trimisi "dincolo" in loturi supravegheate. Asa au disparut, intr-un deceniu si ceva, pe langa mari specialisti, de la ingineri si medici la horticultori si prelati, adevaratii sustinatori ai obstiilor comunale, meseriasi precum dulgherii, tamplarii, fierarii si urmasii constructorilor de lacase de cult si ai cetatilor. Sa nu mai vorbim de organisti, cautati in toata Europa, precum cei care au dotat bisericile evanghelice din Ardeal, celebra fiind orga din Biserica Neagra a Brasovului, si de ceasornicari; de ultimul, imi amintesc si eu, domnul Kenerth, care dupa ani de travaliu a repus in functiune ceasul din turnul Sighisoarei. Este de datoria oficialitatilor romane de a sprijini revigorarea localitatilor nemtesti, unele vechi de sapte-opt secole, pentru ca locuitorii acestora si urmasii lor plecati dupa Al Doilea Razboi Mondial sa revina in casele ramase vraiste, unde s-au aciuat tot felul de neaveniti. Guvernantii nostri ar trebui sa treaca de la culpabilizarea colectiva din vremea comunistilor, la o atitudine de incurajare individuala a celor doritori sa-si ia in posesie ceea ce le-a fost rapit si instrainat. Tara s-ar imbogati, in mod cert!