Derularea foiletonului biletelelor buclucase, dincolo de aspectele etice, juridice, politice, administrative sau mediatice, releva caracterul irational al politicii romanesti.

Nu tema coruptiei, care a fost relativizata prin efectele perverse ale demersului, nici macar punerea in scena nu au dat nota particulara a momentului, ci reactia profund emotionala a actorilor politici. Romania risca sa plonjeze in necunoscut, iar cauza fenomenului ramine in mare parte necunoscuta. Cum s-a putut ajunge la o astfel de situatie? Si, in fond, ce reprezinta politica astazi in tara noastra? Traditional, rolul politicii era de a asigura o organizare stabila si previzibila, in avantajul majoritatii si cu respectarea minoritatilor. Altfel spus, de a garanta stabilitatea, fara a prejudicia dreptatea, si de a anticipa sau de a rezolva crizele. Atunci cind aceste obiective nu sint atinse, politica esueaza, iar schimbarea sistemului se manifesta cu violenta. Revolutiile nu sint inevitabile, ci apar atunci cind politicienii sint depasiti de evenimente. Nemaiputind convinge, nu mai pot crea nici consensul necesar functionarii institutiilor. Iar actiunile si deciziile politicienilor afecteaza totul, inclusiv pe cei ce traiesc cu iluzia ca politica nu ii atinge niciodata. De aceea sursa actelor lor nu ne poate fi indiferenta. Cine si ce influenteaza actiunile politicienilor? De foarte putine ori opinia publica, de foarte multe ori consilierii, si nu neaparat cei formali, ci mai ales cei informali. De la calugarul Vasile care il inspira pe Emil Constantinescu, figura mitica a folclorului politic romanesc, identitatea lor ramine prea putin cunoscuta. Urmasul lui Daniil Sihastrul se situa de altfel intr-o traditie a sfatuitorilor intelepti. Dar zvonurile, aceste adevaruri partiale, vorbesc despre trecerea de care s-au bucurat si se mai bucura, pe linga mai-marii tarii, ghicitoare, astrologi sau „mentori spirituali". Si atunci, pe cind deciziile fundamentale vor fi luate din nou dupa consultarea oracolului de la Delfi? S-a schimbat ceva de la Razboiul Troiei incoace?

Multa vreme mitul rationalitatii deciziilor administrative si politice a fost sacrosanct. Ratiunea de stat prevala asupra meschinelor interese particulare. Precum „mina invizibila a lui Adam Smith, si ratiunea de stat actiona chiar atunci cind actorii nu erau constienti de inriurirea ei. Istoria secolului trecut a obligat la o corectie importanta a acestei teorii. Caci responsabilitatea politica era valabila doar cita vreme regula o facea morala datoriei. Treptat, viziunea weberiana a birocratiei rationale a intrat in penumbra. Un rol important in decredibilizarea decidentilor l-a avut una dintre conceptiile influente in stiinta politica, teoria alegerilor publice. In urma cu o jumatate de secol, rezultatele primelor investigatii intreprinse de fondatorii acestei scoli de gindire dezvaluiau irationalitatea multor decizii politice si administrative. Momentul era crucial, caci odata identificat fenomenul, remedii puteau fi construite. Pe aceasta baza au inflorit managementul sau politicile publice, dar, cu toate acestea, deciziile celor ce ne conduc ramin in continuare incetosate.

De mai bine de un deceniu si jumatate de postcomunism, hotaririle puternicilor zilei sint rezultatul bunului lor plac. Criteriul de selectie al clasei politice romanesti postcomuniste a fost loialitatea, nu vocatia sau calitatea.

Au fost exclusi astfel de la luarea deciziilor majoritatea celor care nu se inscriau in canonul partidelor. Locul ratiunii, al reflectiei si al responsabilitatii l-a luat „barbatia". Machismul nedisimulat al partidelor, dar si al unor comentatori politici, este consecinta unei predispozitii irationale. Femeile ar fi inapte pentru politica, deoarece sint emotionale. Recentul apel la atitudinea „barbateasca" de care ar fi trebuit sa dea dovada Calin Popescu Tariceanu a avut efect: l-a atacat pe „dictator" in uralele galeriei. A testat PD? A incercat revansa? A punctat? Efectul conteaza, si el vorbeste despre instapinirea reactiilor emotive in politica romaneasca. Nu doar ca afirmarea „virilitatii" politice e in contratimp intr-o epoca in care politica se feminizeaza in Occidentul „decazut", de la Angela Merkel la Ségolène Royal sau de la Nancy Pelosi la Hillary Clinton, dar atitudinile afisate indica exact opusul barbatiei, care nu inseamna doar masculinitate sau vitejie, ci si maturitate. Iar omul politic se deosebeste de politicianul amator sau aventurier prin rationalitate si responsabilitate.