Strategia post-aderare prezentata ieri de liderii democrati si realizata sub coordonarea lui Adriean Videanu anunta ca romanii vor trai la fel de bine ca europenii fix in anul 2020. Acelasi orizont de timp l-au avansat si liberalii, in strategia l
Strategia post-aderare prezentata ieri de liderii democrati si realizata sub coordonarea lui Adriean Videanu anunta ca romanii vor trai la fel de bine ca europenii fix in anul 2020. Acelasi orizont de timp l-au avansat si liberalii, in strategia lor, propusa inca din toamna anului trecut.
In timpul liber pe care i-l confera functia de primar general, Videanu a gandit o strategie alambicata pentru democrati si pentru tara, impartita in doua etape, care, la randul lor, sunt impartite in alte trei, respectiv doua subetape. Ca urmare a acestui efort sustinut, Videanu a anuntat, ieri, ca PD este pregatit sa puna la dispozitia institutiilor abilitate si interesate documentul, al carui obiectiv fundamental este atingerea unui standard de viata european. Prima etapa a strategiei lui Videanu, cea dintre anii 2007 si 2013 are trei subetape. Prima si cea mai facila este cuprinsa intre 2007 si 2008 si vizeaza simplu continuarea programului de guvernare. In cea de-a doua, cuprinsa intre anii 2009-2011, Videanu a gandit ca trebuie reduse si apoi stopate decalajele dintre Romania si UE, iar in cea de-a treia, (2011-2013) nu ne mai ramane decat sa adoptam moneda euro. Cea de-a doua etapa din strategia primarului, cuprinsa intre anii 2014-2020, are subetapele unu si doi. Mai concret, in perioada 2014-2016 Videanu vrea ca Romania sa indeplineasca standardele strategiei de la Lisabona si, eventual, chiar sa si le imbunatateasca. Apogeul bunastarii va fi atins intr-un final in perioada 2016-2020, atunci cand Romania va fi ajuns deja la standardele europene de orice fel.
Cam la fel
Criticata de democrati la momentul aparitiei, strategia liberalilor are cam aceleasi coordonate. Si PNL apreciaza ca "dobandirea profilului de tara europeana, convergenta cu nivelele de performanta ale Uniunii Europene obliga la un efort strategic care se intinde pana la orizontul anului 2020". Liberalii mai amintesc ca pentru atingerea orizontului de timp necesar celei de-a doua modernizari a Romaniei este nevoie de o vointa politica ferma, precum si de o capacitate manageriala performanta. Ei nu uita se enumere vulnerabilitatile economiei romanesti de a caror rezolvare depinde progresul: agricultura, consolidarea bugetului asigurarilor sociale, sporirea competitivitatii industriei. In rest, etapele creionate inca din perioada pre-aderare de liberali, se regasesc si in intervalul post-aderare gandit de partenerii democrati. In esenta, cele doua partide vad trecerea Romaniei la euro pana in 2013, incununare a cerintelor de convergenta, dupa care eforturile se vor indrepta spre "stabilizarea" buzunarului cetateanului cu un venit salarial lunar apropiat de nivelul de 1000 de euro, dar si spre cresterea pensiilor. (V.D./C.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.